Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Molatecii din subordinea lui Ţâroiu abia au încheiat repartiţia parcărilor în Grui şi la „Iepuraşul”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 495

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Noiembrie_2440_3.jpgJumătatea de an şi lista de parcări ajunse în Consiliul Local! În acest ritm absurd înaintează acţiunea municipalităţii de disciplinare a parcajelor în jurul blocurilor, menită, pe lângă câştigul de imagine al cartierelor, să producă şi un profit pentru bugetul local. În ciuda agitaţiei produse în 2018, în rândul cetăţenilor avertizaţi că, dacă nu-şi depun cererile până la 30 iunie, rămân fără loc de staţionare, 2019 a echivalat cu o lehamite funcţionărească şi în acest domeniu deloc complicat de rezolvat. Mai cu seamă că amenajarea spaţiilor pe seama cărora Primăria va colecta obligaţia excludea demolarea garajelor, asta ca putem vorbi despre o îmbunătăţire, în adevăratul sens al cuvântului, a aspectului urban. Împărţirea parcărilor de reşedinţă este încă o dovadă a oamenilor slabi şi foarte slabi din subordinea lui Liviu Ţâroiu, responsabilul principal pentru angajarea unora depăşiţi complet de o chestiune simplă. S-au asfaltat parcările, s-au delimitat, s-au numerotat, împarte-le o dată şi gata! Fără negocieri, fără lamentări, fără „eu vreau aici, nu vreau acolo”! A refuzat locul, altul la rând! Din câte am remarcat, după lotizarea spaţiilor cuvenite fiecărui autoturism în parte, într-o parcare, lumea a ocupat, printr-o învoială tacită, acelaşi loc în care staţiona şi înainte de trasarea liniilor albe şi inventarierea cu ajutorul numerelor vopsite pe asfalt. Chiar şi în aceste cazuri de bună înţelegere între vecini, Primăriei îi ia o veşnicie să repartizeze o „brumă” de parcări, spre stupefacţia cetăţenilor, care nu înţeleg de ce şi în ce s-au blocat „hârţogarii” lui Ţâroiu. 

Prestaţie jenantă a angajaţilor Primăriei implicaţi în munca de repartizare a parcărilor   

Până la şedinţa Consiliului Local de astăzi, 29 noiembrie 2019, singurii beneficiari de parcări, de pe care îi puteau uşui pe cei găsiţi staţionând pe locul plătit de ei, erau cei de la blocurile „S” din Grui. Cele 101 contracte, câte au putut încheia molatecii puşi de primar să împartă spaţiile delimitate, aferente blocurilor S1 - 23 locuri, S2 - 24 locuri şi S3 - 54 locuri, au ajuns pe masa aleşilor municipali, într-o şedinţă extraordinară din 18 iunie 2019. Şi au ajuns ca număr total per imobil, nu ca repartiţie efectivă a locului către persoană, ca să ştie şi consilierii cine primeşte şi unde primeşte. 

Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi, când pe ordinea de zi a dezbaterii lunii noiembrie a reapărut subiectul parcărilor de domiciliu. Ca să spele ruşinea unui an ratat, în care comisia de repartiţie a stat precum „muta în păpuşoi”, era indicat ca toate locurile amenajate să fie date oamenilor, fie ele în Grui, în Vişoi ori în centru. Când colo, de-abia Gruiul a fost bifat ca rezolvat de înceţii cu dispoziţie de la Ţâroiu să distribuie parcelele către doritori. În afara Gruiului, se îndeplinesc, în sfârşit, rugăminţile insistente ale proprietarilor de apartamente din blocul în care funcţionează Patiseria - Cofetăria „Iepuraşul”. Şi aceştia vor fi anunţaţi, în curând, să se prezinte la Primărie, pentru parafarea documentelor.

Dar până atunci, are de zis ceva şi Consiliul Local, căruia i se cere, la şedinţa de astăzi, să-şi însuşească cele 650 de locuri de parcare aferente blocurilor din Grui şi cele 35 din strada Negru Vodă, nr.117, blocul 1, în vederea atribuirii şi încheierii contractelor de închiriere. Proiectul de hotărâre prezintă schematic numărul locurilor amenajate la fiecare bloc în parte: 

8Blocul P1 - 18 locuri; 

8Blocul P2 - 9 locuri;

8Blocul P3 - 13 locuri;

8Blocul P10 - 7 locuri;

8Blocul P13 - 21 locuri;

8Blocul P14 - 22 locuri;

8Blocul P15 - 7 locuri;

8Blocul P16 - 19 locuri;

8Blocul P17 - 17 locuri;

8Blocul P18 - 12 locuri;

8Blocul P21 - 14 locuri; 

8Blocul P22 - 10 locuri;

8Blocul P23 - 16 locuri;

8Blocul P24 - 10 locuri;

8Blocul P29 - 44 locuri;

8Blocul P30 - 16 locuri;

8Blocul P31 - 27 locuri;

8Blocul P32 - 27 locuri;

8Blocul P33 - 5 locuri;

8Blocul P34 - 24 locuri;

8Blocul P35 - 30 locuri;

8Blocul P36 - 10 locuri;

8Blocul P38 - 11 locuri;

8Blocul P39, scara A - 4 locuri;

8Blocul P39, scara B - 7 locuri;

8Blocul P39, scara C - 8 locuri;

8Blocul D1, scara C - 9 locuri;

8Blocul D1, scara D - 11 locuri;

8Blocul D1, scara E - 3 locuri;

8Blocul D2, scara A - 5 locuri;

8Blocul D2, scara B - 21 locuri;

8Blocul D3 - 12 locuri; 

8Blocul D6 - 9 locuri;

8Parcare Parc - 14 locuri;

8Parcare Biserică Grui - 14 locuri;  

8Blocul D7, scara A - 4 locuri;

8Blocul D8, scara A - 4 locuri;

8Blocul D18A - 17 locuri; 

8Blocul D18B - 4 locuri;

8Blocul D19 - 49 locuri;

8Blocul D20 - 36 locuri;

8Blocul D22 - 30 locuri.

În cazul blocului de pe Negru Vodă, ai cărui locatari voiau să-şi asigure parcările, din cauză că le găseau permanent ocupate de cei aflaţi cu treabă în centru, salariaţii  Primăriei n-au avut cine ştie ce repartizare de făcut. Şi nici ADP n-a fost doborât de sarcini în această zonă în care vor exista 35 de locuri: 31 trasate şi 4 care urmează a fi delimitate. Materialul de şedinţă mai face o remarcă pe care n-o putem trece cu vederea. Şi anume că numărul solicitanţilor este mai mic decât cel al parcărilor amenajate în vederea închirierii. Şi atunci, dacă funcţionarii Primăriei n-au avut parte de conflicte între vecini pentru acelaşi loc, dacă există spaţiu şi pentru autoturismul consoartei, şi pentru cel de serviciu, de ce s-au mocăit într-un asemenea hal?! Răspunsul îl cunosc toţi câmpulungenii care aşteaptă să se vadă „stăpâni” pe parcarea lor: de lene, din dezinteres şi iresponsabilitate. 

Magda BĂNCESCU

The most visited gambling websites in The UK