Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

A plonjat cu Opelul în groapa podului de la Apa Sărată

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 959

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Octombrie_2424_Clipboard12.jpgUn bărbat în vârstă de 31 de ani, din oraşul ilfovean Popeşti-Leordeni, a fost protagonistul unui accident rutier spectaculos, care a avut loc, miercuri seara, în cartierul Apa Sărată. Tânărul a ajuns cu autoturismul pe care-l conducea, un Opel Astra, în groapa imensă pe care au făcut-o în carosabil, pe Şoseaua Naţională, muncitorii care se ocupă de reabilitarea podeţului din zonă. Din fericire, conducătorul auto şi o altă persoană, care se afla în maşină, au scăpat nevătămaţi din această cumpănă, însă autovehiculul a fost serios avariat.

După cum bine se ştie, lucrările pentru refacerea totală a podeţului a fost demarate în urmă cu mai bine de o lună, însă bat pasul pe loc, la fel ca-n Piaţa Primăriei, cu complicitatea autorităţilor locale, fiind zile în care nu am văzut picior de muncitor în zonă, spre exasperarea şoferilor care aşteaptă la semafoare, uneori, minute în şir, la cozi interminabile, ca să treacă de banda de rulare ocolitoare. Hăul format prin distrugerea vechiului podeţ, care atinge o adâncime de circa cinci metri, a devenit acum o adevărată capcană pentru şoferii neatenţi. Miercuri seara, în jurul orei 22.00, un tânăr din oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, a fost la un pas de tragedie după ce a scăpat cu maşina în acea groapă, chiar dacă aceasta era semnalizată corespunzător, iar semaforul pentru dirijarea circulaţiei funcţiona şi era vizibil de la o distanţă apreciabilă. Cel mai probabil, necunoscând zona, bărbatul a văzut prea târziu obstacolul din faţa sa, aşteptându-se ca drumul să aibă continuitate. „Veneam de la munte şi mă îndreptam spre casă. Am văzut semaforul acolo, era verde, însă am văzut prea târziu indicatorul „Ocolire”. Nu aveam mai mult de 60 de km/h, am frânat, dar a fost prea târziu. M-am dus din inerţie direct în groapă. Ar trebui ca indicatorul de semnalizare să fie pus mai la distanţă, să fie văzut din timp, pentru că sunt mulţi care nu cunosc zona şi pot păţi ca mine!”, a declarat, ieri, tânărul în timp ce aştepta ca autoturismul să-i fie scos din groapă. 

Din fericire, în urma acestui incident conducătorul auto, dar şi o altă persoană aflată în maşină au scăpat nevătămaţi, ieşind singuri din autoturismul şifonat.

BMW-ul lui „Janjoi”, scos din acelaşi crater                                                        

Tot în această capcană au mai căzut şi interlopii din Piteşti, cu un BMW, pe care i l-au luat „vedetei” noastre locale „Jangoi”, în contul unei datorii neonorate, şi care, după ce a fost scos din groapă, a zăcut avariat de o bună perioadă de timp în parcarea Poliţiei Municipale, dar şi un alt şofer ghinionist.             

La începutul lunii septembrie, poliţiştii câmpulungeni au fost din nou în alertă, după ce alte două clanuri interlope au decis să-şi regleze conturile în felul lor. Răfuiala a avut în prim-plan clanurile Mustaţă, din Piteşti, şi Boceanu, din Câmpulung. Muscelenii, în frunte cu celebrul „Jangoi”, ar fi datorat bani, de ceva timp, indivizilor din municipiul reşedinţă de judeţ. Cum ursarii lui Boceanu nu mai dădeau semne că ar vrea să restituie datoria, „creditorii” au venit la Câmpulung să-şi facă dreptate singuri. S-au dus peste datornici cu chef de scandal, însă aceştia s-au urcat în maşini şi au dat bir cu fugiţii. A rezultat o urmărire ca-n filme pe străzile din Câmpulung, iar în final piteştenii au reuşit să plece cu un autoturism BMW în contul datoriei.

Nu au ajuns prea departe, pentru că la Apa Sărată au nimerit cu maşina în groapa pregătită pentru montarea pilonilor de susţinere al noului pod de pe Şoseaua Naţională. Au abandonat autoturismul şi şi-au văzut cătrăniţi de drum. Pe fir au intrat şi poliţiştii câmpulungeni, care au deschis în acest caz dosar penal pentru distrugere.

Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK