Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Bătăuşul soacrei, judecat în arest

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Septembrie_2417_Clipboard10.jpgAcum o lună şi jumătate, o femeie din Bilceşti a ajuns la spital cu un picior rupt, după ce a fost bătută de concubinul fiicei, de două ori într-o zi. Prima corecţie i-a fost aplicată pentru că a refuzat să-i dea pensia ginerelui, iar a doua, pentru că a cerut ajutor vecinilor. Din fericire, bătrâna a trecut cu bine peste intervenţia chirurgicală, iar ca măsură de protecţie, a fost internată într-un centru social de îngrijire a vârstnicilor.

Nicolae Parghel, de 49 de ani, căci despre el este vorba, este, în prezent, în arestul IPJ Argeş şi acolo va rămâne şi următoarele 30 de zile. Asta a stabilit Judecătoria Câmpulung vineri, pe 6 septembrie 2019, când i-a respins cererea bătăuşului de a-i fi înlocuit arestul preventiv cu o altă măsură, neprivativă de libertate. În cadrul aceluiaşi termen, instanţa a constatat legalitatea rechizitoriului Parchetului Câmpulung, nr. 1456/P/2019, din 30 iulie 2019, şi a dispus trimiterea în judecată a lui Nicolae Parghel pentru două infracţiuni de violenţă în familie. 

În acest fel, a început judecarea bărbatului, primul termen fiind stabilit pentru 4 octombrie 2019. În dosar, pe lângă Valeria Ungheanu, partea vătămată, Spitalul Municipal Câmpulung s-a constituit parte civilă, pentru recuperarea contravalorii îngrijirii medicale a femeii.

Actul de violenţă domestică a avut loc la mijlocul lunii iulie, în satul Bilceşti, comuna Valea Mare Pravăţ, unde Maria Ungheanu, în vârstă de 85 de ani, a fost bătută crunt de Nicolae Parghel, de 49 de ani, concubinul fiicei sale. Potrivit martorilor, scandalul a pornit după ce femeia a luat pensia şi a refuzat să i-o dea agresorului, aşa cum obişnuia. Când s-a izbit de respingerea soacrei, Parghel a devenit violent, iar atunci când femeia a strigat la vecini după ajutor, s-a înfuriat şi mai tare şi i-a dat cu un par până i-a rupt piciorul stâng. 

Conflictul a fost aplanat de oamenii legii de la Secţia Rurală de la Valea Mare Pravăţ, care au ajuns la Bilceşti, alertaţi de vecinii bătrânei agresate. Nicolae Parghel a fost săltat de poliţişti şi dus la audieri, după care a fost reţinut, în arest aflându-se şi în prezent. Adrian TĂNASE

 

Evenimentul Muscelean