Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Jandarm muscelean, atacat de urs în postul de pază

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Iunie_2391_Clipboard04.jpg

Clipe de groază, zilele trecute, pentru un jandarm muscelean, care a fost atacat de un urs în timp ce se afla la postul de pază de la Hidrocentrala Vidraru. Din fericire, el a scăpat nevătămat, pentru că s-a mişcat repede şi a reuşit să se ferească de atac în spatele unui grilaj.

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş consideră că trebuie găsită imediat o altă soluţie decât cea a relocării, care ar fi ineficientă, pentru rezolvarea urşilor care ies la drumul mare şi atacă gospodăriile oamenilor, pentru că oricând se poate întâmpla o nenorocire. Jandarmul care a fost atacat în postul de pază este din comuna Godeni şi a avut mare noroc că nu a fost rănit. „Urşii nu se mai sperie de sirene, de petarde, de alte zgomote puternice. Au început să se obişnuiască, iar asta este o mare problemă. Am transmis la Prefectură, la Direcţia Silvică şi la Garda de Mediu filmările, să vedem ce e de făcut. Am avut un caz, acum două săptămâni, la Vidraru. Ursul s-a repezit în subofiţerul de la poartă. Norocul lui este că a reuşit să interpună între el şi sălbăticiune un grilaj metalic, pentru a se apăra. Situaţia nu este deloc bună. Ca atare, trebuie făcut ceva în viitorul cât mai apropiat. Oricând se poate întâmpla un necaz, Doamne fereşte! Chestia cu relocarea nu este o soluţie. Îi muţi şi vin înapoi, fiindcă ursul este un animal teritorial. În altă ordine de idei, turiştii ar trebui să nu mai hrănească animalele, care au comportament imprevizibil şi pot ataca în orice moment.”, a declarat colonelul Gheorghe Lupescu, şeful Jandarmeriei Argeş. 

Potrivit subprefectului Adrian Bughiu, au fost împuşcaţi trei urşi, iar Direcţia Silvică Argeş a făcut documentele pentru anihilarea a încă şapte exemplare, dar soluţia este să se revină asupra ordinului şi să se efectueze vânători controlate. Nu de alta, dar efectivele de urşi sunt de peste cinci ori mai mari faţă de normal şi oamenii din zona de Nord a judeţului mereu se confruntă cu urşi care le atacă gospodăriile. Alex BARBU

Evenimentul Muscelean