Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Cuţitarul n-a scăpat de arest Monstrul care a atacat cu cuţitul la Clubul ARO, arestat preventiv

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 542

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Mai_2385_Clipboard16.jpgCuţitarul care a provocat un scandal de pomină, în prima zi de Paşti, într-un local din centrul municipiului Câmpulung, a ajuns în spatele gratiilor. Poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Câmpulung l-au ridicat, săptămâna trecută, pe Florian B., de 22 de ani, zis „Monstrul”, din urbea musceleană, şi l-au dus la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Argeş, punând în aplicare un mandat de arestare emis de Curtea de Apel Piteşti ca urmare a înlocuirii măsurii controlului judiciar dispusă de Tribunalul Argeş.

Reamintim că scenele violente s-au derulat în barul deschis cu ceva ani în urmă în holul Casei de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu”, în care funcţionează şi o sală de jocuri. Totul ar fi pornit, potrivit unor surse, de la o datorie pe care unul dintre clienţii localului, Nicolae Carol C., ar fi avut-o la Florian B. Acesta din urmă a intrat în sala de jocuri, alături de alţi doi tovarăşi, Ioan B., de 24 de ani, zis Dallas, şi Vasile A., de 21 de ani, ambii câmpulungeni, de etnie romă, şi i-a cerut banii datornicului, reproşându-i că, în loc să-i restituie datoria, joacă la păcănele. Cum acesta nu ar fi avut gologanii, agresorul, înarmat cu un cuţit şi ajutat de prietenii săi, a vrut să îi dea o lecţie celui căruia i-a împrumutat bani. Bărbatul reuşeşte să fugă de la masă, însă este ajuns din urmă, lovit cu pumnii şi cu picioarele şi tăiat la cap şi în zona feţei. Apoi, atacatorii îşi îndreaptă atenţia asupra unui alt client al localului, Bogdan L., însă acesta opune rezistenţă şi este lăsat în pace după un schimb de lovituri. Ulterior, scandalul se mută în stradă, iar jandarmii câmpulungeni au încercat să aplaneze conflictul, fără succes însă, astfel că a fost nevoie de intervenţia mascaţilor. Cei trei agresori au reuşit să fugă. Pe 9 mai, poliţiştii argeşeni au reuşit să-l identifice şi să-l prindă pe cel care a lovit cu cuţitul. „Monstrul” a încercat să-şi piardă urma la Râmnicu Vâlcea, având intenţia de a pleca din ţară, însă a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a ajuns în faţa instanţei Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă pentru tentativă de omor. Nu a putut nega acuzaţiile, atacul fiind surprins de camerele de supraveghere ale localului. Judecătorul de drepturi şi libertăţi a decis, însă, ca individul să fie cercetat în continuare în libertate, sub control judiciar.

Procurorul de caz a făcut apel, iar săptămâna trecută, Curtea de Apel Piteşti a decis ca individul să fie arestat preventiv. Întreaga scenă de la Clubul ARO a fost înregistrată pe camerele de supraveghere video şi, cu toate că rănile erau superficiale, în cauză a fost deschis dosar penal pentru tentativă de omor, întrucât loviturile de cuţit au fost aplicate în zone vitale (la cap şi la faţă). Toţi cei cinci indivizi implicaţi în scandal fac parte din lumea interlopă, având „afaceri” în domeniul prostituţiei şi al cămătăriei. Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK