Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Somităţi de talie mondială au absolvit „Oprea Iorgulescu”, prima şcoală din Ţara Românească în Limba Română

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 675

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Mai_2384_Clipboard10.jpgAlături de somităţile de talie naţională şi internaţională, care au transmis gânduri emoţionante de ziua instituţiei absolvite, şi personalităţile locale au exprimat un omagiu pentru cei 350 de ani împliniţi de Şcoala „Oprea Iorgulescu”. Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Constantin Ivan, şi-a împărtăşit trăirile în calitate de fost elev, dar şi de părinte ai cărui copii au fost educaţi la aceeaşi şcoală. Senatorul Gheorghe Marin a vorbit ca fost dascăl, căruia îi face permanent plăcere să se afle în mijlocul cadrelor didactice şi al cursanţilor. Primarul Liviu Ţâroiu şi-a construit scurtul mesaj într-o dublă calitate: fost elev, pentru puţin timp, al şcolii, dar şi de conducător al unui municipiu pe al cărui teritoriu funcţionează instituţii de învăţământ istorice, care au şcolit oameni de valoare ai României. Iar părintele Serafim Caiea, ca reprezentant al Bisericii promotoare a ideii de ridicare a omului prin ştiinţa de carte, le-a amintit invitaţilor directorilor George Ghinescu şi Simona Voiculescu că, la începuturile sale, şcoala aniversată a funcţionat în cadrul Mănăstirii „Negru Vodă”. 

Stareţul Serafim Caiea a amintit de funcţionarea şcolii, la începuturile sale, în cadrul Mănăstirii „Negru Vodă”  

Ca amintire peste decenii, chiar secole, nădăjduim, pe faţada principală a splendidului edificiu, lângă placa montată pe 10 mai 1999, la împlinirea a „330 de ani de la atestarea documentară a celei mai vechi şcoli domneşti în Limba Română din Ţara Românească şi 70 de ani de la construirea acestei clădiri de filantropul câmpulungean Oprea Iorgulescu”, s-a aşezat una nouă, la sărbătorirea a 350 de ani de existenţă. Adăugarea acestei inscripţii care, împreună cu cea datând de acum douăzeci de ani, străjuieşte intrarea în instituţie, a necesitat serviciul religios oficiat de monahii Mănăstirii „Negru Vodă”, pentru binecuvântarea simbolului şi a momentului. 

După oficierea slujbei de sfinţire, părintele stareţ Serafim Caiea a fost poftit să transmită un cuvânt liber invitaţilor la reuniunea specială, prezenţi într-un număr pe măsura importanţei evenimentului. „Noi, de la Mănăstire, ne aflăm prezenţi din două motive. O dată, pentru că suntem invitaţi de părintele director şi de conducerea şcolii şi datorită faptului că suntem şi noi cetăţeni ai Câmpulungului, dar ne aflăm aici cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Calinic. Dânsul m-a delegat şi a binecuvântat să fiu prezent la dezvelirea acestei plăci, care aminteşte de marele om Oprea Iorgulescu, ştiind că, aşa cum am aflat din istorie, o perioadă de timp, la început, şcoala a fost în cadrul Mănăstirii „Negru Vodă”. Mănăstirea a fost loc de cultură, loc de închinare, în care s-au dezvoltat valorile care ne reprezintă şi, de aceea, suntem foarte bucuroşi că suntem prezenţi la acest frumos eveniment, dar bucuria şi dragostea părintească a Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Calinic vă îmbrăţişează pe toţi.”, a cuvântat stareţul de la „Negru Vodă”. 

Primarul şi-a dat seama, săptămâna trecută, că are în oraş o şcoală „mai veche şi mai bună” decât „Carol I” 

Şi el fost elev al şcolii, după cum a fost prezentat de gazda George Ghinescu, dar numai pentru un semestru, primarul Liviu Ţâroiu a cutezat să întocmească public un top al instituţiilor de profil câmpulungene, în care „Oprea Iorgulescu” se situează înaintea Şcolii Normale „Carol I”. O afirmaţie pe care şi-au reţinut-o personalităţi în adevăratul sens al cuvântului, din respect pentru valorile „produse” de toate şcolile din Câmpulung cu tradiţie istorică. Pentru primar, însă, n-a fost nicio problemă în a se considera îndreptăţit să declare o şcoală mai bună decât alta. Din consideraţie pentru instituţia aflată în sărbătoare, vom enumera, în contextul afirmaţiei lui Ţâroiu, somităţile trecutului şcolite în cadrul său, pentru informarea câmpulungenilor îndepărtaţi tragic de istoria formidabilă a oraşului nostru: istoricul şi poetul revoluţionar de la 1848, C.D. Aricescu, prof.dr. Ion Nanu Muscel, poetul Dimitrie Nanu, medicul şi scriitorul Gheorghe Ulieru, Alexandru Muşatescu, profesor, decan al baroului de avocaţi din Muscel, primar al oraşului, tatăl lui Tudor Muşatescu, Dimitrie Ionescu Berechet, arhitectul şcolii, pictorul Ion Negulici, matematicianul poet Dan Barbilian / Ion Barbu.  

„Nu sunt un absolvent - li s-a adresat Ţâroiu participanţilor -, am parcurs aproape un semestru, venit de la ţară, de la Nucşoara, când am intrat în clasa a V-a, pe care am promovat-o în cadrul Liceului Sportiv. Dacă ne bucuram foarte mulţi că făceam 150 de ani de la Colegiul Naţional „Carol I”, mi-am dat seama acum că avem o şcoală mult mai veche şi mult mai bună, care se numeşte Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”. Mă mândresc că sunt din Câmpulung şi că înaintaşii noştri au ales acest oraş ca debut de învăţământ românesc în Ţara Românească.”

Fost elev al şcolii, Constantin Ivan şi-a îndreptat fiicele să studieze la aceeaşi instituţie de învăţământ   

I-a succedat la discurs secretarul de stat în Ministerul Economiei, Constantin Ivan, care s-a declarat copleşit de maniera de organizare a manifestării. „Sunt emoţionat că am avut privilegiul să fiu absolvent al acestei minunate şcoli. Copilăria este, poate, cel mai frumos cadou pe care ni-l oferă viaţa. Lucian Blaga spunea că este inima tuturor vârstelor. Retrăiesc prima zi de şcoală, când directorul şcolii, doamna profesor Şerb, ne-a întâmpinat şi ne-a spus că avem bucuria de a învăţa într-una dintre cele mai frumoase şcoli din România. Sunt convins, pentru că a fost, este şi va fi recunoscută permanent. Am avut ocazia să cunosc foarte mulţi colegi, care, mai târziu, mi-au devenit prieteni. Am reuşit să cunosc elita învăţământului muscelean la această şcoală. Din păcate, nu mai sunt printre noi şi, cu ocazia aceasta, vă rog să păstrăm un moment de reculegere. Continuitatea este asigurată prin calitatea profesorilor pe care i-am cunoscut, pentru că am fost înrădăcinat al oraşului. Şi sora mea a avut bucuria să parcurgă această şcoală, dar şi fetele mele. Am fost şi membru în Consiliul de Administraţie şi mi-am dat seama de modul în care conducerea şcolii şi cei care o reprezintă se străduiesc ca să continue tradiţia şcolii româneşti şi muscelene. Văd în faţa mea o serie de elevi care, cu siguranţă, se vor bucura şi ei, ca noi, mai târziu. Dacă acum eu am fost prezent, împreună cu o parte dintre colegi, şi la aniversarea a 300 de ani, suntem şi la 350 şi, cu siguranţă, ei vor fi şi la 400 de ani.”, a afirmat Constantin Ivan.  

Senatorul Marin a rememorat cu plăcere vremea în care s-a aflat la catedră

Ca om care a simţit plăcerea muncii la catedră, Gheorghe Marin le-a vorbit invitaţilor la sărbătoare mai mult din această postură în care s-a aflat în trecut decât ca membru al Parlamentului. „Este o onoare pentru mine să particip la acest eveniment, care înseamnă 350 de ani de la prima şcoală domnească din Ţara Românească. 11 ani mai târziu, lua fiinţă celebra Şcoală „Sfântul Sava” de la Bucureşti. Dacă mă gândesc mai departe, prima şcoală domnească din Ţara Românească a fost înfiinţată înaintea Statelor Unite, ele s-au înfiinţat mult mai târziu, în 1776. Ea reprezintă parcursul şcolii româneşti, cu toate greutăţile, prin care a trecut de-a lungul timpului. Ce a supravieţuit a fost spiritul şcolii, la toate probele la care a fost supusă şi, astăzi, ea există şi se manifestă. Domnul director spunea că, în această şcoală, toţi factorii, profesori, învăţători, părinţi, prin educaţie au dorit să influenţeze destinul celor aflaţi în şcoală. Şi au reuşit. Dacă ne vom uita pe lista celor care au absolvit-o şi au reuşit în viaţă, şcoala şi-a îndeplinit menirea. Ea trebuie să funcţioneze în continuare, chiar dacă, pentru unii, ea nu mai este un far, noi trebuie să facem în aşa fel încât el să rămână aprins în continuare, iar educaţia să fie cea care va duce mai departe spiritul şi progresul societăţii noastre. Eu iubesc şcoala, iubesc şi profesorii, elevii şi vă spun asta ca unul care a cunoscut şcoala din interior. 11 ani am fost şi eu la catedră. Îmi place şcoala, mi-a plăcut şi rămân cu un respect deosebit atât pentru profesori, cât şi pentru elevi. La Mulţi Ani, Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”! La Mulţi Ani, şcoala românească!”, a urat senatorul Marin publicului care a depăşit capacitatea sălii Clubului ARO, unde s-a ţinut spectacolul omagial. Magda BĂNCESCU

The most visited gambling websites in The UK