Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Pădurar din Rucăr, atacat de urs, la Berevoeşti

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 713

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Aprilie_2375_Clipboard09.jpg=Bărbatul a fost gherăit în zona toracică şi muşcat de piciorul drept, atât de coapsă, cât şi de gambă. A ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal Câmpulung, iar de aici a fost transferat la SJU Piteşti

Clipe de şoc şi groază, marţi de dimineaţă, în comuna Berevoeşti! Un bărbat de 57 de ani, pădurar de meserie, a fost atacat de un urs într-o pădure din localitate şi a ajuns, în stare gravă, la Spitalul Municipal Câmpulung, după ce fiara i-a provocat răni serioase în zona toracică şi la piciorul drept. Victima a primit îngrijiri medicale la Compartimentul de Primiri Urgenţe, după care a fost transferată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Argeş.

Ursul s-a năpustit asupra pădurarilor

Incidentul a avut loc în jurul orei 8.00, în zona Brătioara, din comuna Berevoieşti. Angajat al Ocolului Silvic „Păpuşa-Rucăr” şi responsabil de fondul forestier al Obştei Moşnenilor Câmpulungeni, Danil Muşetoiu, din Rucăr, participa, alături de alţi colegi, la o acţiune de marcare a copacilor. La un moment dat, pădurarii a dat nas în nas cu un urs, iar fiara, fără să stea prea mult pe gânduri, l-a atacat fulgerător pe bărbatul de 57 de ani, provocându-i leziuni grave în zona toracică şi la membrul inferior drept. Bărbatul a avut mare noroc cu ceilalţi pădurari, aflaţi în apropiere, care au reuşit să gonească sălbăticiunea fără a face uz de armă, altfel despre Danil Muşetoiu se vorbea acum la timpul trecut. Tot colegii săi au fost cei care i-au acordat primul ajutor şi l-au transportat cu o maşină la spitalul din Câmpulung. „Colegii mi-au spus că, pur şi simplu, ursul s-a năpustit asupra lor. L-a prins de un picior pe pădurar şi a căzut peste el, smulgându-i o bucată de carne. La un moment dat, ursul era suit pe spatele pădurarului şi l-a mai prins o dată tot de acelaşi picior, piciorul drept. Are şi multe zgârieturi pe spate. Au trecut prin nişte clipe de groază! Nici nu vreau să mă gândesc ce s-a întâmplat în acele momente! Noroc că l-au scăpat ceilalţi pădurari, au aruncat în urs cu ce au nimerit, crengi, lemne, pietre... L-am dus la Spitalul din Câmpulung, de unde a fost transferat la Piteşti. Acum, suntem la Spitalul Judeţean, aşteptăm să iasă din operaţie. Este stabil, dar va avea nevoie de grefă de ţesut şi piele.”, informează şeful Ocolului Silvic Păpuşa - Rucăr, Genel Lupu. Danil Muşetoiu a primit îngrijirile medicale ce se impuneau la Compartimentul Primiri Urgenţe, după care medicii au hotărât transferul acestuia la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş. „Victima a fost adusă de colegii de serviciu cu leziuni de torace drept posterior, precum şi la coapsa şi gamba dreaptă. După toaletă în CPU şi consult chirurgie generală şi plastică, s-a decis transferul către SJU Piteşti.”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Câmpulung, medicul Mădălin Iordache. Pădurarul a fost operat şi se află internat la Compartimentul de Chirurgie Plastică al Spitalului Judeţean.

Prefectul cere împuşcarea ursului

Având în vedere acest incident foarte grav, prefectul Emilian Dragnea a solicitat instituţiilor responsabile de gestionarea problemelor provocate de animalele sălbatice să întocmească rapid documentaţia, în vederea obţinerii aprobării Ministerului Mediului pentru recoltarea (împuşcarea) acelui exemplar de urs. Mai mult, pentru a preveni incidentele de acest gen, Instituţia Prefectului Judeţului Argeş va solicita administratorilor fondurilor cinegetice din judeţ să facă o analiză privind numărul exemplarelor de urs care pot ataca gospodării şi, implicit, oameni şi să înceapă imediat demersurile pentru relocare sau recoltare, în funcţie de fiecare situaţie.

Referitor la acest caz, s-au încins discuţii şi pe Facebook. =Ştefănescu Vicuţa: „De două săptămâni, îşi face de cap prin curţile oamenilor de pe strada Iaz. S-a alimentat cu iepuri şi găini. Mai grav, acum victime umane!” =Taraş Mădălina Livia: „Mai grav e că nimeni nu o să facă nimic, animalele sălbatice sunt mai protejate decât oamenii. Am fost păţiţi, ne-au atacat, dacă am cerut ajutorul, au spus că nu au cu ce ne ajuta.” =Claudiu Popa: „Nesimţiţi urşii ăştia... şi-au tăiat şi vândut pădurile, iar acum se mută în curţile oamenilor nevinovaţi. Urşi nemernici! Sunt omorâte doar cele care s-au obişnuit să atace oamenii, în rest sunt mutate în alte regiuni... dar la noi asta nu este o opţiune pentru că nu mai avem unde.” =Angela Preda: „Cei care au tăiat pădurile merită să plătească. Grav este că cad pradă oameni nevinovaţi.” =Alexandru Piţigoi: „În toate ţările civilizate, animalele sălbatice sunt omorâte, dacă se află în apropierea aşezărilor omeneşti... indiferent dacă pădurea a fost tăiată sau nu.” =Vlad Ovejanu: „În nicio ţară civilizată nu se taie pădurea în masă ca la noi, oricând şi oriunde!” =Sebi Sby: „Am văzut şi eu un porc mistreţ foarte mare şi am fluierat, am făcut zgomot şi nu l-a deranjat deloc, era foarte liniştit, la maxim 20 de metri de casele noastre. Doamne fereşte! Ne e frică să mai ieşim afară, să lăsăm copiii la joacă...” =Robert George Cioplei: „Poate acum se iau măsuri de împuşcare a urşilor.” =Nadia Coşcodaru: „La Lereşti, ursul a mâncat porcii din coteţe.” Alex BARBU

 

The most visited gambling websites in The UK