Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

La Câmpulung, se împuţinează asistaţii social

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1198

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_februarie_2357_Clipboard04.jpgFaţă de comunele muscelene, unde asistaţii social sunt „câtă frunză, câtă iarbă”, la Câmpulung, această categorie de aşa-zişi neajutoraţi, se menţine într-o limită acceptabilă. Potrivit raportului pe anul trecut al şefului Direcţiei Sociale, Cătălin Bădiţa, la data de 31 decembrie 2018, erau în plată 108 dosare, cu un număr de 171 de persoane beneficiare de ajutor social. Prin comparaţie cu sfârşitul anului 2017, când erau susţinute cu un venit minim garantat 113 dosare, cu un număr de 194 de cetăţeni, se simte o uşoară scădere a celor întreţinuţi de stat. Asta deşi, la începutul anului 2018, părea că nevoiaşii se înmulţesc, după trendul ascendent al celor proaspăt intraţi în evidenţe. 198, mai exact în ianuarie 2018, împuţinaţi, până în decembrie, cu 27 de inşi. Mai trebuie să spunem că nu toţi cei 171 rămaşi pe „baricada sărăciei” pun umărul, alături de ADP-işti, la curăţenia pe străzile municipiului, majoritatea nefiind într-o condiţie adecvată muncilor fizice. Sau, potrivit expresiei consacrate de Liviu Ţâroiu, după experienţa căpătată ca brigadier şef al serviciului public, sunt unii care cântăresc cât coada unui târnăcop. Prin urmare, mai mult încurcă decât ajută. Din familiile beneficiare de ajutor social, 50 de cetăţeni erau apţi de muncă, la sfârşitul anului trecut, dintre care, efectiv, au depus un efort pentru banii încasaţi cu titlu de ajutor social 45. 

La sfârşit de an, mai puţini asistaţi 

La începutul anului trecut, dintre cei 198 de câmpulungeni asistaţi social, numai 54 îşi făceau orele de muncă. Informaţia era valabilă pentru luna ianuarie 2018, însă media încasatorilor de ajutor social, scoşi pe stradă, la curăţenie, cuprinsă între 50 şi 60 de persoane, se menţine tot anul. Iar cei 50, cu unul-doi în minus sau în plus, nu prestează o lună întreagă, căci ar fi fost bine ca echipa ADP-ului responsabilă de curăţenia arterelor principale - căci în afundul cartierelor nu intră nici măcar pentru curăţenia de Paşti - să fie dublată cu tovarăşii dependenţi de ajutorul statului. Cum norma de „căciulă” este cuprinsă între 5 şi 9 zile, serviciul public se bucură lunar de compania a şapte-nouă persoane cu normă întreagă. 

În 2018, avându-l în faţa lor, pentru lămuriri pe marginea raportului anual prezentat la prima şedinţă ordinară, aleşii l-au deranjat pe Cătălin Bădiţa cu întrebări punctuale despre contribuţia beneficiarilor de venit minim garantat în cadrul ADP-ului. Dintre cele 198 de persoane, aflate în evidenţele de ajutor social, apte de muncă erau 61 şi prestau muncă 54 de persoane, faţă de decembrie 2017, când au prestat 48.  

Anul acesta, când Bădiţa a venit din nou înaintea aleşilor, cu raportul de activitate pe 2018 al Direcţiei Sociale, niciun consilier n-a mai avut vreo curiozitate legată de asistaţi. Aşa că ne limităm la consemnările primite în mapa de şedinţă, potrivit cărora, la sfârşitul anului trecut, erau în plată 108 dosare, cu un număr de 171 de persoane, conform informării anuale a Compartimentului Prestaţii Sociale, Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului. Cei patru funcţionari ai acestui serviciu şi-au rezumat astfel activitatea pe anul trecut, în acest domeniu în care permanent apar schimbări: „Au fost preluate 23 de cereri noi pentru acordarea ajutorului social (faţă de 34, cu un an înainte); s-au făcut modificări cu privire la ajutorul social la 11 dosare (faţă de 7, cu un an înainte); s-a reluat dreptul la ajutorul social pentru 13 familii şi persoane singure (faţă de 22, cu un an înainte); a fost suspendat dreptul la ajutorul social pentru 26 de familii şi persoane singure (faţă de 50, cu un an înainte); a fost încetat dreptul la ajutorul social pentru 31 de familii şi persoane singure (faţă de 41, cu un an înainte).”

În afara acestor acţiuni care au influenţat numărul total de beneficiari ai venitului minim garantat, s-au efectuat 250 de anchete sociale la intervalul stabilit de lege; în cazul a 200 de persoane s-au primit adeverinţe eliberate de Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Câmpulung. De asemenea, la solicitarea Direcţiei de Asistenţă Socială, Serviciul Fiscal Câmpulung a eliberat 450 de adeverinţe.   

Cam „vărzuite” rapoartele lui Bădiţa la capitolul plăţi  

Ajutorul social nu este singura formă de sprijin acordată de stat acestei categorii, care, la Câmpulung, raportat la populaţia totală, a fost, totuşi, menţinută într-o limită rezonabilă, faţă de ceea ce se întâmplă în comunele muscelene. Sub 200 de persoane nu este un număr exagerat, care probabil că mai poate fi diminuat prin nişte controale la sânge. Cei care intră sub incidenţa Legii 416/2001 au dreptul şi la ajutoare de urgenţă, care, în 2018, au fost în număr de 16, cu o valoare de 9.703 lei. Valoarea nu concordă cu cea pe care o găsim menţionată la activitatea Compartimentului Contabilitate şi Administrativ. Aici se precizează că, în 2018, s-au efectuat, prin casieria serviciului, mai multe plăţi, printre care „ajutoare de urgenţă şi înmormântare acordate în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat şi în baza Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului - 9.413 lei.” Aşadar, deşi asistaţilor social li se adaugă încă o categorie de beneficiari, suma este mai mică decât cea menţionată mai înainte, plătită doar asistaţilor.         

De asemenea, asistaţii au beneficiat şi de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu lemne, combustibili solizi sau petrolieri, în valoare de 10.730 lei (aceeaşi sumă ca în 2017). Ce fac cei de la Social? O dată, îşi reproduc rapoartele de la un an la altul, a doua oară, le fac „varză”, în încercarea de a mai schimba pe ici, pe colo, ca să nu dea impresia de copy-paste.   

Muncitorii fac curăţenie puţină, câmpulungenii fac mizerie multă  

În ultima zi a lunii ianuarie, la reunirea aleşilor în prima şedinţă de lucru din 2019, acestora li s-a cerut de către proaspătul director Bogdan Nicolae Pătru să aprobe „Planul de lucrări de interes local, pentru repartizarea orelor de muncă ale persoanelor beneficiare de ajutor social”. O formalitate valabilă pentru anul în curs, care se reia, cu acelaşi conţinut, în fiecare an, stabilind ce munci trebuie să presteze cei care îşi îndeplinesc obligaţiile în folosul comunităţii. Mai precis, necăjiţii sau necăjitele, cele mai multe fiind femei, după cum am remarcat în grupurile de lucru mixte ale ADP-ului, sunt angrenaţi în următoarele acţiuni: „confecţionarea de prefabricate din beton (bolţari, bordură mare, bordură mică), dale din beton; pietruiri şi balastări pe străzi nemodernizate: Boboc, Nedeleşti, Plăieşi, Coasta Grui, Leculeşti, Livadie, Chilii, Rujoi, Pârşeni, Fătulești, Ocnei, Stănoi, Izlaz, etc.; decolmatarea de canale şi şanţuri pluviale: străzile Doctor Nicolae Fălcoianu, Drăceşti, Calea Pietroasă, Colonel Alexandrescu, Cepleanu, General Dragalina, Ion Antonescu, Calea Târgoviştei, Valea Româneştilor, etc.; lucrări de defrişări de arbori şi arbuşti de pe acostamente: străzile Doctor Nicolae Fălcoianu, Colonel Alexandrescu, Ion Antonescu, Drăceşti, Ion Giurculescu, Richard, Boboc, Băloaica, Coasta Grui, etc; executarea lucrărilor de deszăpezire şi combaterea poleiului, în perioada de iarnă, pe carosabil, trotuare şi parcări aflate pe teritoriul municipiului Câmpulung; curăţirea la caseu a drumurilor de pământ, nisip, gunoi; măturat, strâns gunoiul rezultat şi transportat la rampa de gunoi; golit coşurile de gunoi de pe toate străzile şi aleile din municipiu; colectarea gunoaielor şi a pet-urilor; igienizarea albiei Râului Târgului.”

Că nu se achită ireproşabil de aceste sarcini o vedem cu toţii, însă se cuvine a preciza că nu doar ADP-iştii şi însoţitorii lor de la venitul minim garantat sunt de vină pentru mizeria care îngroapă Câmpulungul, ci cetăţenii săi, principalii responsabili de urâţenia localităţii. O dată, pentru gunoiul pe care îl fac, a doua oară, pentru curăţenia pe care n-o fac, măturând frunzele din dreptul curţii şi al scării de bloc, tăind bălăriile crescute pe lângă gard, deszăpezind şi alte treburi care ţin de simţul gospodăresc al fiecăruia. „E.M.”

The most visited gambling websites in The UK