Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Peste un an, Călin Andrei poate candida pentru orice funcţie publică

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1062

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_februarie_2357_Clipboard03.jpgCel mai recent eveniment public la care a participat Călin Andrei a fost inaugurarea Secţiei ATI a Spitalului Municipal, în luna decembrie a anului trecut

S-a scurs termenul de supraveghere şi de suspendare a executării pedepselor pentru cei doi foşti primari, ai Câmpulungului, Călin Ioan Andrei, şi de la Curtea de Argeş, Gheorghe Nicuţ. Liberalii au fost condamnaţi, pe 5 februarie 2015, la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiuni de corupţie, iar marţi, 5 februarie 2019, s-au împlinit patru ani de la pronunţarea definitivă a hotărârii, perioadă care a constituit termen de supraveghere pentru cei doi. Şi cum în acest timp nu au mai comis o altă infracţiune, nu vor mai executa niciodată pedepsele primite. 

Dar fostul edil Călin Ioan Andrei mai are de aşteptat încă un an până îi va expira şi pedeapsa complementară primită, de interzicere a mai multor drepturi: de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege; şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Procesul de corupţie a debutat în 2011

Procesul prin care Constantin Nicolescu, împreună cu patru primari, un angajat al Consiliului Judeţean Argeş, patru reprezentanţi ai unei firme de construcţii şi un om de afaceri, a fost judecat pentru fapte de corupţie, a debutat pe 19 mai 2011, la Tribunalul Argeş. Pe 8 iunie 2006, Consiliul Judeţean Argeş a accesat un program de finanţare nerambursabilă de tip PHARE, de 880.249,95 euro, pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare/ reconstrucţie a patru unităţi şcolare din Argeş - din municipiile Câmpulung, Curtea de Argeş şi comuna Budeasa - care ar fi fost afectate de inundaţiile din anul 2005. Contractele au fost derulate în perioada 2006-2008, toate lucrările fiind realizate de o singură firmă, Zeus SA, aflată în relaţii contractuale şi în raporturi juridice cu familia inculpatului, au precizat procurorii Anticorupţie. La sfârşitul lunii ianuarie 2013, Înalta Curte a stabilit că dosarul va fi strămutat la Tribunalul Bucureşti.

Iată care au fost deciziile luate în acest caz:

28 mai 2013: Tribunalul Bucureşti îl condamnă pe Constantin Nicolescu la un an de închisoare cu suspendare. Cornel Penescu a fost condamnat la pedeapsa închisorii, pe o perioadă de nouă luni, tot cu suspendare, în timp ce restul inculpaţilor, printre care şi Călin Andrei au fost achitaţi.

11 noiembrie 2013: la recurs, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Constantin Nicolescu la pedeapsa închisorii cu executare, de trei ani şi patru luni, pe lângă interzicerea unor drepturi, timp de doi ani. Călin Andrei a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani şi patru luni închisoare cu suspendare şi doi ani interzicerea unor drepturi. Aceeaşi pedeapsă, închisoare cu suspendare, de trei ani şi patru luni, au primit-o Gheorghe Nicuţ, fostul primar de la Curtea de Argeş, Ion Ştefan, primarul de la Budeasa, Florian Despan, directorul executiv al Direcţiei pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Regională în cadrul CJ Argeş, Grigore Dobre, asociat şi administrator la Zeus SA Piteşti. Alte condamnări în dosar: Ion Popa, primarul comunei Stâlpeni, doi ani, închisoare cu suspendare, omul de afaceri Cornel Penescu, nouă luni, închisoare cu suspendare, şi cinci luni, închisoare cu suspendare, pentru Ion Nicolae, reprezentant Zeus, Gheorghe Dumitrache şi Mircea Tudor, diriginţi de şantier. Instanţa Curţii de Apel Bucureşti i-a condamnat pe Constantin Nicolescu, Gheorghe Nicuţ, Ion Ştefan, Florian Despan, Călin Andrei şi Grigore Dobre, în solidar, la plata daunelor civile către partea civilă, Statul Român - prin ANAF, într-un total de 880.249,95 euro. Aceştia trebuiau să achite şi cheltuielile judiciare către stat: Constantin Nicolescu - 17.000 lei; restul - câte 3.500 lei.

Cu toţii au declanşat recurs împotriva hotărârii din 11 noiembrie 2013, procesul întinzându-se până pe 5 februarie 2015, când instanţa Curţii de Apel Bucureşti a dat hotărârea definitivă.

Călin Andrei mai are de aşteptat un an, după care poate candida pentru orice funcţie publică

Pe 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti trebuia să dea sentinţa definitivă în acest dosar, amânând-o pentru joi, 5 februarie 2015. La capătul celor 16 termene de judecată, cei 11 inculpaţi şi-au primit sentinţele. Călin Andrei a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru „folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.” Pe durata termenului de supraveghere de patru ani, Călin Andrei a avut de respectat mai multe măsuri, având obligaţia să nu părăsească teritoriul Românei fără acordul instanţei, dar să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Centrului de zi „Bambi” din Câmpulung sau al Primăriei Valea Mare Pravăţ. Şi, aşa cum v-am spus, i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de cinci ani, a următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Ce pedepse au primit ceilalţi inculpaţi din dosarul „Zeus”

Constantin Nicolescu, fostul preşedinte al CJ Argeş, a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru două infracţiuni, luare de mită şi „folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.” A fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Cornel Penescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru dare de mită şi i s-au îngrădit o serie de drepturi pe o perioadă de 10 ani.

Gheorghe Nicuţ a primit 3 ani de închisoare cu suspendare şi un termen de supraveghere de 4 ani pentru „folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.”

Ion Ştefan a primit o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare, iar ca termen de supraveghere, 4 ani, pentru aceeaşi faptă de mai înainte. 

Florian Despan a fost condamnat de instanţã la 3 ani de închisoare cu suspendare, având ca termen de supraveghere de 4 ani, pentru aceeaşi faptă. Acesta a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual.

Ion Popa a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de 5 ani pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Ion Nicolae a fost achitat  pentru infracţiunea de fals intelectual.

Gheorghe Dumitrache a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru infracţiunea de fals şi uz de fals.

Tudor Mircea a primit o condamnare de 1 an şi 6 luni de închisoare şi un termen de încercare de 4 ani, pentru infracţiunea de fals şi uz de fals.

Grigore Dobre a primit o condamnare de 4 ani de închisoare cu executare.

Pentru cei condamnaţi cu suspendare au fost stabilite mai multe măsuri de supraveghere pe care să le respecte. 

Condamnaţii trebuie să plătească prejudiciul de 900.000 de euro.

Cei şase cercetaţi: Constantin Nicolescu, Gheorghe Nicuţ, Ion Ştefan, Călin Andrei, Florian Despan şi Grigore Dobre au fost obligaţi să plătească către Ministerul Finanţelor Publice - ANAF, care s-a constituit parte civilă, suma de 880.249,95 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, iar Grigore Dobre, în limita sumei de 260.800 euro. “E.M.”

The most visited gambling websites in The UK