Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Şapte stăpâni de sclavi din clanul „Ferarilor” au ajuns la puşcărie

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 672

La sfârşitul săptămânii trecute, judiciariştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Argeş, împreună cu colegii de la Poliţia Câmpulung şi Secţia de Poliţie Rurală Schitu Goleşti, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş şi al jandarmilor, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Argeş, privind şapte persoane din Berevoeşti, condamnate la pedepse cu închisoarea cuprinse între 18 ani şi 10 luni, şi 5 ani şi 2 luni, pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de minori şi constituirea unui grup infracţional organizat. Cei şapte au fost încarceraţi la Penitenciarul Mioveni.

Pe 4 ianuarie, Curtea de Apel a fost de acord cu recursul formulat de DIICOT, Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva sentinţei din 26 martie 2018 a Tribunalului Argeş. Instanţa superioară a modificat ]n hotărârea Tribunalului doar termenul de la care se operează deducerea măsurilor preventive aplicate inculpaţilor, adică începând cu 17 iulie 2016. În rest, ce a stabilit Tribunalul a rămas neschimbat: pedepsele celor şapte din clanul „Feraru”, din Gămăceşti, condamnaţi la închisoare cu executare, fiind puşi să plătească daune celor pe care i-au chinuit, suma ajungând la 160.000 de euro.

Condamnări între 18 ani şi 10 luni, şi 5 ani şi 2 luni

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Ianuarie_2348_4-5-stapani-sclavi.jpgCea mai mare pedeapsă, de 18 ani şi 10 luni, cu executare în regim de detenţie a primit-o Costinel Bădală, instanţa dovedind că el a folosit, pe post de sclavi, cinci adulţi şi un copil: Nicolae Ştefan, Gheorghe Daragiu, Marian Cotigă, Lucian Gojnea, Ion Mita şi minorul Ş.M. Pe lângă închisoarea primită pentru trafic de persoane şi trafic de minori, lui Costinel Bădală i s-a interzis mai multe drepturi, printre care cel de a comunica ori a se apropia de victime şi de membrii familiilor acestora pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară. Din condamnarea primită, acestui condamnat - dar şi celorlalţi pe care îi vom prezenta - i se va scădea durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, din data de 13 iunie 2016, la zi.

Următorul acuzat, Traian Păun (tatăl) a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni de închisoare, cu executare, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane. În cazul lui s-a demonstrat că a abuzat de trei dintre părţile vătămate: Constantin Rafailă, Marina Cotigă şi Lucian Gojnea. Pe durata a 5 ani, bărbatul are suspendate mai multe drepturi, inclusiv cel  de a comunica ori a se apropia de victime şi de membrii familiilor lor.  

Traian Păun (fiul) este următorul în topul condamnărilor, cu 10 ani de închisoare, cu executare în regimul detenţie, după ce a fost acuzat de trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional. S-a stabilit că s-a folosit de serviciile lui Constantin Rafailă, Marian Cotigă, Lucian Cojnea şi Costel Neagoe. Are interzise aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi.  

Petruţa Minuca Păun, soţia lui Traian Păun (fiul), i-a avut ca sclavi pe Gheorghe Daragiu, Marian Cotigă, dar şi pe minorul Ş.M. Cumulate pedepsele pentru trafic de minori şi trafic de persoane, femeia trebuie să stea în închisoare 8 ani şi 6 luni. 

Următorul condamnat este Florin Feraru, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane. Pentru patru infracţiuni, Florin Feraru a primit 8 ani, 5 luni şi 10 zile de închisoare, părţi vătămate fiind Constantin Rafailă, Constantin Gerea şi Lucian Gojnea. 

Nevasta lui Traian Păun (tatăl), Vasilica Păun, a fost şi ea judecată şi condamnată pentru trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat. Pentru patru capete de acuzare, femeia a primit 7 ani şi 4 luni de detenţie cu privare de libertate, dovedindu-se că i-a sechestrat pe Constantin Rafailă, Marian Cotigă şi Lucian Gojnea. 

În cazul Ancuţei Mariana Feraru, soţia lui Florin Feraru s-a probat că a beneficiat de „serviciile” a doi sclavi, Constantin Rafailă şi Constantin Gerea. Pe lângă traficul de persoane, tânăra a fost condamnată şi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, cumulată, pedeapsa ajungând la 5 ani şi 2 luni de închisoare, în regimul detenţiei. Ca şi celorlalţi şapte, instanţa i-a ridicat mai multe drepturi, printre care cel de a comunica ori a se apropia de victime şi de membrii familiilor acestora pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară. 

Persoanele vătămate trebuie să primească daune de 160.000 de euro

Pe latura civilă a procesului, instanţa Tribunalului Argeş a admis acţiunile promovate de persoanele vătămate, care trebuie să primească fiecare câte 20.000 de euro (echivalentul în lei la data plăţii efective). În consecinţă, Ş.M. trebuie să primească 20.000 de euro de la Costinel Bădală şi Petruţa Minuca Păun. Constantin Rafailă va avea în cont 20.000 de euro de la Traian Păun, Florin Feraru, Ancuţa Mariana Feraru, Traian Păun şi Vasilica Păun. Nicolae Ştefan trebuie să primească cei 20.000 de euro de la Costinel Bădală, iar Costel Neagoe, de la Traian Păun (fiul).

Lui Gheorghe Daragiu îi vor achita cei 20.000 de euro Costinel Bădală şi Petruţa Minuca Păun. Traian Păun, Florin Feraru, Traian Păun şi Vasilica Păun îi vor vira 20.000 de euro lui Lucian Gojnea. Florin şi Ancuţa Mariana Feraru au fost obligaţi să achite lui Constantin Gerea suma de 20.000 de euro. Aceeaşi bani vor ajunge şi la Marian Cotigă, obligaţi să-i achite fiind Traian Păun, Costinel Bădală, Petruţa Minuca Păun, Traian Păun şi Vasilica Păun.

La descinderile de la Gămăceşti, din 16 iunie 2016, procurorii DIICOT au instituit măsura asiguratorie asupra  mai multor bunuri şi sume de bani găsite în locuinţele rudarilor. La înfăţişarea din 26 martie, judecătorul a menţinut aceste sechestre, fiind vorba de sumele de 10.050 lei şi 950 euro, ridicate de la Costinel Bădală; 2.750 lei şi 100 euro, găsite la Florin Feraru; 1.270 euro, sumă ridicată de la Traian Păun; 4.400 lei şi 100 euro, sume de bani ridicate de la Traian Păun. În acelaşi timp, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unei perechi de cercei din metal, de culoare galbenă, ridicată de la Costinel Bădală. 

 

The most visited gambling websites in The UK