Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Centrul de Zi pentru vârstnici, care va fi amenajat în fosta Piaţă Grui, estimat la peste 43 de miliarde de lei vechi

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 528

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2340_6-7-centru-varstnici.jpgÎn bunul obicei de a depune în ultimul moment proiectele pentru care poate obţine bani europeni, primarul Ţâroiu a completat ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de joia trecută cu cifrele investiţiei programate a se realiza în Piaţa Grui. Şi anume un Centru de Zi pentru Persoane Vârstnice „A doua casă”, genul de proiect încurajat şi finanţat de Uniunea Europeană. Un astfel de sprijin care scuteşte bugetul local de o cheltuială colosală, de peste 4,3 milioane de lei sau 43 de miliarde de lei vechi, caută să obţină municipalitatea. Valorile proiectului, cea totală, contribuţia europeană şi cea locală, au intrat în regim de urgenţă în dezbaterea Legislativului, Executivul fiind, ca de obicei, presat de termenul limită până la care putea depune documentaţia de rigoare. Termen care expira pe 3 decembrie, la ora 10.00. Prin urmare, cu câteva ore înainte de încheierea ultimei zile lucrătoare dinaintea mini-vacanţei de 1 Decembrie, hotărârea a trecut în viteză la votul aleşilor, cu câteva comentarii legate de starea de rezistenţă a clădirii fostei pieţe, care pune sub semnul întrebării siguranţa viitoarei construcţii. 

Pe lângă un minimum de servicii medicale şi activităţi distractive, pensionarii primesc o masă caldă zilnic 

În primul rând, consilierii erau solicitaţi să aprobe participarea Municipiului Câmpulung la proiectul menţionat în deschiderea articolului, ca să poată fi finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale. O axă care vizează şi grupul vulnerabil al persoanelor vârstnice, cele care au împlinit vârsta de 65 de ani, pentru care se doreşte reamenajarea Pieţei Grui şi schimbarea destinaţiei, care, oricum, nu mai exista de ani buni. În al doilea rând, Executivul avea nevoie de aprobarea Legislativului pentru valoarea totală a proiectului, 4.321.387,78 lei, cu TVA. Foarte consistentă este contribuţia Câmpulungului la punerea în practică a centrului de zi, 1.313.701,24 lei, împărţită astfel: cei 2%, contribuţia la cheltuielile eligibile - 61.381,36 lei, respectiv contribuţia la cheltuielile neeligibile - 1.252.319,88 lei. Conform hotărârii proaspăt votate, asistenţa financiară nerambursabilă pentru programul propus, pe care îl vor realiza în comun Primăria şi Direcţia de Asistenţă Socială Câmpulung, este de 3.007.686,53 lei, bani care pot fi atraşi în municipiu.  

Sarcina Primăriei este să reabiliteze, să modernizeze, să extindă şi să doteze centrul, care va avea mai multe tipuri de cabinete: social, psihologic, medical, o sală de servire a mesei, săli de socializare/camere de relaxare. Plus un spaţiu exterior, unde se vor consuma activităţile de recreere a pensionarilor în sezonul cald. Ce primesc aceştia în cadrul Centrului de Zi? Servicii psiho-sociale şi medicale. Adică terapie psiho-emoţională, consiliere individuală şi de familie, supravegherea stării de sănătate, asigurarea igienei personale, asigurarea hranei pentru beneficiarii centrului, cărora li se vor acorda o masă caldă în fiecare zi şi băuturi calde sau reci, socializare şi petrecere a timpului liber. Mergând mai departe, acordarea de asistenţă juridică, în sensul de a fi ajutaţi la întocmirea actelor necesare şi în relaţia cu autorităţile competente pentru reglementări de acte. 

Întrucât am amintit mai înainte de servicii medicale, de interes pentru seniori, poate, mai mult decât alte activităţi desfăşurate în centru, monitorizarea stării de sănătate a vârstnicilor va fi desfăşurată de trei ori pe săptămână, câte patru ore pe zi, de către un asistent medical şi un medic, în spaţii special amenajate în cadrul centrului, un spaţiu pentru diagnoză şi unul pentru tratament. Pensionarii primesc aici asistenţă medicală de urgenţă, li se măsoară tensiunea arterială, glicemia etc., iar în cazul în care se constată că un beneficiar are nevoie urgentă de investiţii suplimentare, personalul medical va facilita legătura între acesta şi o unitate spitalicească, după cum prevede acordul încheiat între Municipiul Câmpulung şi Direcţia de Asistenţă Socială.

La centru va exista posibilitatea de a face o baie, dar şi de a-şi curăţa lucrurile personale, fiind prevăzut cu toate dotările necesare: duşuri, vestiare, produse de curăţenie, dezinfectare şi igienă.

Pentru petrecerea timpului liber, aici vor fi organizate diverse activităţi: jocuri de şah, rummy, table, cărţi de joc, rebus, integrame, discuţii pe teme extrase din presă, competiţii de cunoştinţe generale, umor, bune maniere, religie, sănătate, vizionare de filme, documentare, excursii la obiective turistice. La centru vor avea la dispoziţie o bibliotecă. Nu vor fi omise onomasticele, zilele de naştere şi alte evenimente importante pentru seniori, care vor fi marcate prin organizarea unor mese festive. Pentru masa caldă, pe care beneficiarii centrului o vor primi în fiecare zi, în funcţie de regimul fiecăruia, va fi încheiat un contract de colaborare cu un restaurant care oferă servicii de catering.

Centrul de Zi nu va ocupa spaţiul întregii pieţe, care va fi destinat mai multor destinaţii. „Noi am considerat că acolo putem amenaja un Centru de Zi, în colaborare cu Direcţia de Asistenţă Socială, plus un loc de joacă acoperit.”, şi-a anunţat intenţiile Liviu Ţâroiu, încrezător că va obţine fondurile europene necesare. 

Pe motiv că a studiat, printre altele, tehnica grinzilor cu zăbrele, inginerului Ţâroiu i s-a cerut să explice cum acea construcţie încastrată în beton, de peste 30 de ani, cu stâlpi corodaţi în proporţie de 70% şi degradaţi (despre care primarul afirmă că vor fi înlocuiţi), poate fi susţinerea unei clădiri trainice. Asta pentru că, din punctul de vedere al consilierului Dumitrescu, cel care şi-a exprimat dubiile cu privire la durabilitatea imobilului, nu se poate construi nimic pe ceea ce există în prezent. „Eu am făcut studiile necesare - i-a răspuns primarul colegului îngrijorat şi îndoit de rezistenţa pieţei - şi toţi experţii mi-au dat dreptate.” Potrivit lui Ţâroiu, toată infrastructura metalică va fi înlocuită, dar ce se menţine şi ce se schimbă va constitui obiectul unei prezentări, pe care Primăria o pregăteşte pentru o întâlnire viitoare. 

The most visited gambling websites in The UK