Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Dacă Blidaru punea mâna ca să bată un cui într-o scândură, cazul „Toboganul” nu mai consuma timpul în Consiliul Local

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2322_blidaru.jpgTot despre două locuri de joacă este vorba şi în cele ce urmează, ambele aflate în folosinţa a două grădiniţe administrate de aceeaşi directoare, Florentina Roşca. Pe doamna Roşca au sărit s-o apere liberalii, după ce i-au auzit exprimarea metaforică a lui Liviu Ţâroiu, de la conferinţa de presă: „O s-o strâng de gât pe doamna directoare!”, din cauză că nu l-a informat despre stricăciunile din părculeţul Grădiniţei Grui. În subordinea managerului Căminului „Sfântul Nicolae”, de lângă Policlinică, funcţionează şi cel de la Rotunda, şi grădiniţa de la parterul blocului ANL D22. După ce un cetăţean i-a bătut obrazul primarului că s-au rupt una, alta în locul de joacă din Grui, nu din cauza preşcolarilor, ci a puştanilor care beau, fumează şi rumegă seminţe, tolăniţi pe aparatele de joacă ale celor mici, primarul nu s-a mai abţinut la întâlnirea cu jurnaliştii. Supărarea lui Ţâroiu era justificată: trei luni, când a ţinut vacanţa de vară, directoarea, ca un bun administrator ce trebuie să fie, n-a găsit de cuviinţă să-l înştiinţeze că este nevoie de reparaţii. Reparaţii care erau aşteptate, după cum am aflat pe măsură ce s-a încins sporovăiala dintre opoziţie şi putere, inclusiv în curtea aflată sub ochii directoarei, la Căminul fost nr.4.       

„Nu trebuie să mă sesizeze un cetăţean, când directoarea este, zi de zi, acolo şi ea nu mă sesizează că un obiect s-a rupt”

Ca s-o câştige de partea lor pe directoarea Florentina Roşca, liberalii au direcţionat responsabilitatea întreţinerii locului de joacă de la Grădiniţa Grui către ADP. Asta pentru că unitatea de învăţământ nu-l are, oficial, în administrare, deşi, în principal, pentru preşcolarii de acolo s-a amenajat. „Cred că trebuie, alături de doamna directoare, să găsim o soluţie reală pentru rezolvarea problemei. Locul de joacă nu este dat în administrarea grădiniţei, dar s-a folosit grădiniţa de el. Însă se face mizerie acolo de către locuitorii din Grui. E foarte greu ca grădiniţa să facă pe jandarmul cu acel loc de joacă, să nu apară, seara, puştani cu beri şi seminţe. Trebuie găsită o variantă de securizare: un gard mai mare.”, a propus Lucian Ionescu, deşi gardul este destul de înalt.

„Noi, când am făcut acel loc de joacă, l-am împrejmuit şi am rugat grădiniţa ca, în afara programului său, să fie loc de joacă şi pentru copiii din Grui. Nu l-am închis. Numai că a fost o problemă şi am chemat ADP-ul - l-am rugat şi pe domnul vice - ca întreţinerea lui s-o facem noi, să-l vizităm mai des, ca să n-apară probleme, că s-au rupt obiectele respective. Ei, dându-l spre folosire grădiniţei, nu s-au mai ocupat, asta este realitatea. ADP-ul să-l verifice, să-l întreţină, să fie în ordine. Acum, va primi sarcină să-l întreţină, ca locul de joacă să rămână şi copiilor din Grui, în afara programului grădiniţei. Când va fi cazul, o să dotăm grădiniţa cu o cameră de luat vederi spre locul de joacă, pentru a-i putea identifica.”, a explicat Liviu Ţâroiu de ce s-a ajuns la deteriorarea amenajării: o dată, este veche, a doua oară, a scăpat de sub monitorizarea ADP-ului.

Dar nici directoarea Roşca nu l-a tras de mânecă, pentru ca el, primarul, să trimită muncitorii Primăriei să-l repare. „Problema supărării mele pe doamna director - şi atunci am zis că sunt supărat şi pe domnul vice - este că nu trebuie să mă sesizeze un cetăţean, când directoarea este, zi de zi, acolo şi ea nu mă sesizează că locul acesta de joacă sau un obiect s-a rupt. Cine a venit să-mi spună mi-a zis că, de trei luni, e rupt şi n-a luat nimeni nicio măsură.”, a continuat Ţâroiu.

Reparaţia de la Căminul 4 putea s-o facă vicele, bătând nişte cuie într-o scândură  

Directoarea Florentina Roşca are, totuşi, circumstanţe atenuante pentru lipsa informării legate de pagubele din Grui. Văzând că Primăria nu se mişcă să-i repare un tobogan de la căminul de jos, de lângă Policlinică, nu şi-a mai răcit gura de pomană, cerând intervenţia ADP-ului în Grui. La grădiniţa din centru, lucrurile au stat în felul următor. În urmă cu trei săptămâni, o scândură a scării toboganului s-a rupt. Primăria a fost sesizată, ca drept dovadă viceprimarul Mărgărin Blidaru s-a deplasat la grădiniţă, ca să constate paguba. Şi la stadiul de constatare a rămas câteva săptămâni. „Pe mine nu mă deranjează că-mi spui şi că trebuie să-l fac. De ce directoarea de la grădiniţă nu vine să-mi spună?!”, i-a răspuns Liviu Ţâroiu lui Lucian Ionescu, cel care i-a povestit cazul. „Directorul respectiv stă mai mult aici. Trece mai rar prin Grui şi pe la Rotunda.”, s-a mirat colegul lui Ionescu, Ionel State, de existenţa unei stricăciuni în „ograda” administrată direct de Roşca. „Este aceeaşi directoare. Înseamnă că nici aici nu stă!”, s-a amuzat primarul. 

„A informat, domnule, cum să nu informeze? A fost şi domnul viceprimar acolo.”, a apărat-o pe directoare Lucian Ionescu, dar l-a dat în gât pe Blidaru că n-a fost în stare să ceară ADP-ului să bată nişte cuie într-o scândură. Căci în asta consta reabilitarea pe care putea s-o execute chiar vicele în timpul constatării, ca să nu lase treaba neterminată. „E o blană…”, a murmurat Mărgărin Blidaru auzindu-se menţionat în expozeul lui Ionescu. „Reparaţi-o, că nu e mare brânză!”, s-a necăjit Ţâroiu că n-are cu cine să facă o treabă ca lumea. Căci de aceea auzim la Consiliu trăncănindu-se despre nimicuri, cum este scândura ruptă a unui amărât de tobogan. „Nu trebuie să aruncăm vina tot timpul că nu informează, că a informat.”, s-a dat bine Ionescu pe lângă directoare, deşi Ţâroiu are şi el dreptatea lui când spune că responsabilii instituţiilor de învăţământ ar putea să se gospodărească singuri, atunci când nu sunt lucrări complicate. „Şcolile acestea au şi ele administratori, să pună şi ei mâna să facă, că ADP-ul ăsta, dacă face în toate curţile…”, i-a bombănit primarul pe directorii unităţilor şcolare. „Aveţi dreptate cu „toate curţile”.”, n-a pierdut David oportunitatea finalului livrat chiar de reproşul primarului, care, de multe ori, n-are pe cine trimite pe teren, din cauză că muncitorii statului sunt ocupaţi cu bacşişuri personale. 

Evenimentul Muscelean