Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Primarul Tarbă se justifică în faţa cetăţenilor

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2321_12-lemne.jpg„V-am minţit, din cauză că m-au minţit aceşti domni, care nu sunt în stare decât să mintă!”

Nicolae Tarbă, unul dintre primarii care „strigă” la judeţ, că doar n-o să-l dea judeţul afară din ţară, are o mare supărare. Una „de sezon”, i-am putea spune, fiind legată de asigurarea rezervelor de lemn pentru această iarnă, rezerve de care depind cetăţenii, ca să aibă cu ce-şi încălzi locuinţele. Participant conştiincios la şedinţele Colegiului Prefectural, primarul de la Bughea de Sus este şi un vorbitor activ, deşi, de multe ori, are senzaţia că se adresează pereţilor instituţiei. 

„M-a deranjat nepăsarea celor care erau în drept să ne dea informaţii şi să ne pună la dispoziţie masă lemnoasă. Am avut o discuţie şi chiar i-am spus domnului prefect să nu mai fie minţiţi cetăţenii. Nu că dânsul a minţit, ci dânsul a fost minţit de către cei de la Ocol că ar exista la Ocolul Câmpulung masă lemnoasă. Eu am avut o discuţie cu domnul Oprei, care mi-a spus: „N-am, domnul Tarbă.” Cel puţin, a fost bine că am avut acea intervenţie, căci ne-au sugerat să luăm de la Ocolul Aninoasa, de la Albeştii de Muscel, şi am trimis acolo oamenii. Sunt lucruri pe care ar trebui să le înţeleagă. Bătrânul căruia îi trebuie două sau trei căruţe nu poate să se ducă… Îmi sugerau să le iau de la Stoeneşti, căci erau 20 de metri cubi, care ar fi fost, cum am făcut expresia, o ţandără. Adică o bucată de lemn pentru fiecare gospodărie care a formulat cerere. Într-un final, am luat legătura cu inginerul de acolo şi s-au dus oamenii. Cei bătrâni vor avea de suferit, pentru că ei nu se vor duce cu o căruţă până acolo. Era bine să fi fost pe zonă. Există cadru legal, pe care ei îl încalcă. Ei încalcă legea. Dacă Ministerul Pădurilor a stabilit clar să se majoreze şi să se dea pe unitate administrativă, căci de aceea ne-au pus pe noi să le comunicăm cetăţenilor să facă cerere. Le-am trimis la fiecare sfârşit de lună, începând din mai. S-au primit până în iulie. Din august n-am mai primit cereri. Cetăţeanul vine, dar eu ce să-i spun? Bine că ne-au dat această sugestie, unde să se ducă. V-am minţit eu? V-am minţit, din cauză că m-au minţit aceşti domni, care nu sunt în stare decât să mintă! Şi să ia faţa tuturor cetăţenilor prin minciuni, fără să facă aproape nimic. Aceştia sunt!”, nu s-a mai putut abţine primarul de la Bughea de Sus, pus într-o situaţie neplăcută în faţa consătenilor. 

Şi la urechile sale a ajuns un zvon care circulă prin Câmpulung: cum că oamenilor li s-ar da lemne gratis de la depozitul amenajat pe Valea Bărbuşii. Altfel spus, administraţia publică face pomană cu lemne. „Ce masă lemnoasă aveţi acolo?”, ne-a întrebat primarul Tarbă, care ştia de la directorul Cătălin Oprei că Ocolul Silvic Câmpulung n-are cu ce să alimenteze depozitul. Şi asta nu era tot, căci zvonistica municipală mersese cu filantropia lui Liviu Ţâroiu într-acolo încât pune şi un gater, care taie buştenii şi-i predă beneficiarului numai buni de aruncat pe foc. „Şi omul de rând, care chiar are nevoie, a crezut aşa ceva! Nu ştiu cine îi numeşte pe nişte funcţii. Director nu te pun dacă n-ai condus decât o roabă. Te pun când ai avut o responsabilitate. Doar să stai în biroul acela şi să spui: am 20 de metri la Stoeneşti?! Să se ducă cei din Bughea acolo! Sau la Câmpulung. Există şi la Câmpulung. Aveţi şi dumneavoastră cred că 40 de metri. Or fi la Ocolul Silvic. Ce să facă cetăţenii cu aceştia? Pentru o gospodărie îţi trebuie undeva la minim minimorum 10 metri. Poate că omul acela în vârstă stă în bucătărie şi acolo face focul, dar tot îi trebuie 4-5 metri. Nu se poate aşa ceva! Minţi cetăţeanul că i se vor pune la dispoziţie pe rampe foarte apropiate sau pe depozite, cum este la Câmpulung, ne ducem acolo… că e un preţ mai ridicat, dar asta e, am de unde să iau.”, a încheiat total dezgustat de atitudinea responsabililor judeţului primarul Nicolae Tarbă. 

Evenimentul Muscelean