Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Şapte oi omorâte şi şase stupi distruşi de urs, la Stoeneşti

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2319_urs.jpgA trecut o lună şi jumătate de când un urs a fost văzut alergând prin curtea Colegiului „Carol I”. Animalul s-a plimbat timp de şase minte prin curte, venind dinspre sala de sport, după care a fugit spre Cimitirul „Flămânda”. Zilele trecute, un exemplar asemănător a fost zărit de localnici în satul Coteneşti, din comuna Stoeneşti, la marginea unei păduri care mărgineşte DN 72A, ce merge spre Târgovişte. Chiar dacă nu este prima dată când este zărit în zonă, problema se pune că în apropiere, la câteva zeci de metri, sunt case, iar curba cu pricina este folosită de rudarii din Cetăţeni ca loc de comerţ, atunci când îşi vând fructele de pădure.

Nişte trecători mai îndrăzneţi chiar au imortalizat imagini cu jivina, care, după ce s-a holbat la cei care-l filmau, a plecat spre pădure. Un conducător auto a filmat din maşina care avea motorul pornit, în caz că animalul devine violent, să poată părăsi zona, iar un altul a fost mai vizez, s-a dus cu telefonul mai aproape de pâlcul de copaci după care se învârtea ursul înainte să dispară în tufişuri.

„Animalele sunt mai protejate decât oamenii”

Cei care au surprins imagini cu ursul s-au distrat în timp ce filmau, pentru că animalul a fost paşnic, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre cei care locuiesc în zonă şi, în orice moment, se pot trezi cu ursul în gospodărie. 

Ieri, a doua zi după ce a fost zărită jivina pe drumul spre Cetăţeni, aproape de „Vadul Lin”, l-am contactat pe primarul de la Stoeneşti, Ion Paul Marin, care ne-a spus că nu ştie nimic de acest fapt: „Până astăzi (n.r. joi, 20 septembrie) nu am primit nicio sesizare. O fi fost. Deocamdată, prin comună nu a apărut, dar, de acum înainte, că au venit animalele de la munte, au avut de lucru acolo. În schimb, mistreţii au făcut ravagii. Sunt o groază şi trebuie împuşcaţi, pentru că s-ar putea să fie microbul de pestă de la ei. S-au înmulţit… Ca noi, nu a înmulţit nimeni în Europa, noi suntem cu cea mai mare densitate de animale sălbatice din Europa. Şi nu le putem face nimic. Omul intră în puşcărie dacă prinde mistreţul că a intrat pe proprietatea lui, că i-a distrus terenul, tot… Şi nu poate să-i facă nimic. Animalele sunt mai protejate decât oamenii.”

După ce s-au înmulţit excesiv, iar vânarea urşilor se face numai cu aprobare ministerială, animalele terorizează locuitorii din majoritatea comunelor din Muscel. Dacă, anii trecuţi, „Moş Martin” dădea iama prin gospodăriile din Davideşti şi Vultureşti, acum sunt terorizaţi cei din partea de Nord, de la Bughea, Lereşti, Dragoslavele, Dâmbovicioara, Stoeneşti. Jivinele au ajuns să omoare animale, chiar şi în ţarcuri protejate de garduri electrice, ajungând până în cămările gospodinelor, de unde fură dulceaţa de fructe de pădure.

În gospodăriile a doi săteni din Coteneşti, ursul a omorât şapte oi şi a distrus şase stupi

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2319_urs2.jpgLa câteva zeci de minute de convorbirea cu primarul Marin, de la Stoeneşti, acesta a revenit, anunţându-ne că ursul, care mai avea un pic şi ieşea pe drumul naţional, la Coteneşti, a făcut ravagii în curţile a doi localnici, care locuiesc în mijlocul satului, pe drumeagul care urcă la Schitul „Sfântul Modest”, uliţă care porneşte de vizavi de Şcoala din Coteneşti. Oamenii au locuinţele un pic izolate de restul, motiv pentru care jivina şi-a făcut de cap miercuri noaptea, omorând şapte oi şi distrugând şase stupi pe proprietăţile lui Dorel Moiceanu şi Ovidiu Văcaru. „Acum au venit doi cetăţeni, care mi-au spus că, într-adevăr, a fost, ieri, ursul, devreme, pe acolo, iar astă noapte le-a făcut ravagii. În satul Coteneşti. A omorât şapte oi şi a distrus şase stupi. Ursul care a fost devreme pe rezervă, spre Cetăţeni, noaptea a făcut ravagii în sat. O să anunţ la judeţ, dacă dă vreo autorizaţie de vânat, dar despăgubirile nu pot să le stabilesc eu, se fac numai pe Mediu. Până acum, am făcut trei comisii pentru stabilirea despăgubirilor şi nu au avut niciun rezultat final. Animalele sălbatice au distrus terenuri o grămadă, au omorât animale domestice, am făcut comisie, ne-am deplasat în teren, nu a avut nici un rezultat final. Ca atare, vreau să transmit comisiei că, dacă nu apare un rezultat final, îmi pare rău că au mai cheltuit pe delegaţii banii statului! Aşa le-am spus! Asta e realitatea! În loc să câştigăm, să dăm despăgubiri, cheltuim banii statului degeaba! Am mai pus şi eu la dispoziţia comisiei o maşină de teren, de i-am scos pe membri pe dealurile de aici. Le-am spus că am prăpădit motorina degeaba.”, ne-a spus edilul de la Stoeneşti.

Acum, administraţia locală trebuie să meargă la faţa locului pentru a stabili valoarea despăgubirilor, alături de reprezentanţi ai mai multor structuri teritoriale de specialitate a autorităţilor publice centrale pentru Protecţia Mediului, de la Silvicultură, de la Direcţia pentru Agricultură şi de la Fondul Cinegetic. După, procesul verbal întocmit ca urmare a pagubei produse de urs va fi înaintat, în vederea aprobării, inspectorului şef al Gărzii Forestiere Ploieşti şi trimis ulterior la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru analiză şi acordarea despăgubirilor. E posibil ca acest circuit al actelor să se întindă pe durata a luni bune, iar oamenii să se aleagă cu „nimic”.

 

Evenimentul Muscelean