Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Turistă moartă în Piatra Craiului, după ce a căzut într-o prăpastie

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2318_turista-moarta.jpgTragedie, vineri după-amiază, în masivul Piatra Craiului! O tânără în vârstă de 28 de ani şi-a pierdut viaţa după ce s-a prăbuşit aproape 50 de metri, într-o prăpastie. Jandarmii montani şi salvamontiştii au avut nevoie de mai bine de 14 ore pentru a recupera cadavrul, misiunea lor fiind extrem de dificilă. Victima este Daniela Pora, o braşoveancă pasionată de expediţiile montane, care nu se afla la prima aventură pe Piatra Craiului. Acum, tânăra a riscat enorm şi a mers, alături de alţi patru prieteni, pe un traseu nemarcat, nerecomandat de salvamontişti, iar într-o zonă greu accesibilă s-a dezechilibrat şi a căzut în gol.

18 salvatori au intervenit pentru recuperarea şi evacuarea cadavrului

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2318_turista-moarta4.jpgPotrivit salvamontiştilor, în momentul producerii accidentului, turista încerca să coboare spre Cabana „Garofiţa”, pe o potecă îngustă şi abruptă, folosită în trecut de vânători, în zona Padina Lăncii - Brâul de Mijloc. La un moment dat, în împrejurări încă neclare, s-a dezechilibrat şi s-a prăvălit aproape 50 de metri pe stânci. Totul s-a petrecut într-o fracţiune de secundă, iar ceilalţi patru însoţitori nu au putut să facă nimic. Un sfert de oră le-a trebuit să coboare până la prietena lor, cu gândul să o ajute, însă au constatat că era deja decedată şi au dat alarma la 112. Către locul tragediei au plecat şase salvamontişti şi trei jandarmi, de la Câmpulung, iar în sprijinul lor au venit alţi salvamontişti de la Piteşti şi Curtea de Argeş. Mai bine de 14 ore le-au trebuit salvatorilor să ajungă în zona respectivă şi să coboare trupul neînsufleţit al tinerei la baza muntelui. „A fost una dintre cele mai grele acţiuni din ultima vreme, la care au participat 18 salvatori montani, angajaţi şi voluntari din formaţiile Câmpulung, Curtea de Argeş şi Piteşti, împreună cu trei jandarmi. Evacuarea prin Padina Lăncii, pentru cei care cunosc zona, a trebuit făcută cu extrem de mare atenţie, întrucât sunt vreo 300 de metri pe verticală, cu roci instabile, după care a urmat evacuarea pe grohotiş...”, e mesajul postat de salvamontişti pe pagina de Facebook. „Acţiunea de evacuare a fost foarte dificilă. E vorba de un vâlcel stâncos, Padina Lăncii, pe unde au trebuit făcute amaraje în permanenţă. Oamenii trebuiau să meargă cu foarte multe grijă, pentru că e un pasaj cu porţiuni verticale, care alternează cu mici platforme, o zonă foarte dificilă.”, a precizat şi Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş.

Salvamontiştii le recomandă celor care merg pe munte să evite traseele montante neolomologate. Cei care insistă, totuşi, este bine să anunţe înainte echipajele de salvare şi să aibă echipament corespunzător. Trupul neînsufleţit al tinerei din Braşov a ajuns la baza muntelui sâmbătă dimineaţa, la ora 2.45, şi a fost transportat la morga, pentru necropsie. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu certitudine circumstanţele producerii decesului. 

 

Evenimentul Muscelean