Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii pentru doi musceleni care s-au urcat băuţi la volan

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 421

Doi musceleni au fost pedepsiţi după ce au comis infracţiuni rutiere. Unul a recunoscut că s-a urcat băut la volan, iar celălalt, pe lângă faptul că a consumat alcool nu avea nici permis. Ambii s-au ales cu condamnări cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii.

Este vorba de Ioan Macovei, care a încheiat cu Parchetul Câmpulung un acord de recunoaştere a vinovăţiei, după ce a fost cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Judecătoria Câmpulung a fost de acord cu înţelegerea şi la condamnat pe bărbat la un an şi patru luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de doi ani. În acest timp, instanţa i-a impus să facă 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Câmpulung, şi să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat, de 250 de lei.

La începutul săptămânii a fost condamnat şi Adelin Constantin Niculescu, care a fost depistat de poliţişti la volanul unui autoturism fără permis şi sub influenţa alcoolului. Pentru cele două infracţiuni, instanţa de la Câmpulung l-a pedepsit cu un an de închisoare, pentru conducere fără permis şi 9 luni, că s-a urcat băut la volan. După cumularea lor, a rezultat că musceleanul are de ispăşit  un an şi trei luni, pe care o va executa sub supraveghere pe un termen de doi ani. Magistratul de caz l-a obligat să presteze şi 60 de zile muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bălileşti. 100 de lei, cheltuielile avansate de stat, au fost puse în seama inculpatului.

Pentru cei doi, magistratul de caz a stabilit mai multe măsuri de supraveghere pe care să le respecte, în caz contrar riscând revocarea suspendării pedepselor. Adrian TĂNASE

The most visited gambling websites in The UK