Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

O fetiţă de 11 ani a murit după ce a fost lovită de un cal

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 196

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2496_12.jpgTragedie în comuna Schitu Goleşti! O fetiţă în vârstă de 11 ani a murit după ce a fost lovită cu copita de un cal. Copila a fost preluată de o ambulanţă fără semne vitale şi transportată la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, unde s-a constatat decesul. Cazul a ajuns acum şi în atenţia Poliţiei, care urmează să stabilească circumstanţele în care s-a petrecut această nenorocire.

Din primele informaţii, incidentul s-a petrecut în zona fostei ferme Avicola din Schitu Goleşti, în gospodăria unei familii sărmane, cu doi copii mici. Părinţii acestora, plecaţi fiind la muncă, au rugat o nepoată să aibă grijă de ei. La un moment dat, fata ar fi mers într-o grădină şi s-ar fi apropiat prea mult de un mânz care păştea. Probabil că animalul s-a speriat şi a lovit-o cu copita în piept, în zona inimii. Se pare că a fost zărită, câteva zeci de minute mai târziu, de nişte vecini, care au dat alarma la 112. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, iar cadrele medicale au început imediat manevrele de resucitare, în condiţiile în care copila nu prezenta semne vitale. Procedurile de reanimare au fost continuate şi pe traseul spre Spitalul de Pediatrie Piteşti, dar şi la Compartimentul de Primiri Urgenţe al unităţii medicale, însă fără succes, fata fiind declarată, în cele din urmă, decedată. Ancheta poliţiştilor va stabili cum s-a produs accidentul şi care au fost cauzele morţii. A.B.

The most visited gambling websites in The UK