Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Unul dintre stăpânii de sclavi de la Gămăceşti, cu 18 ani şi 10 luni de puşcărie, a vrut revizuirea pedepsei

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 2042

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_martie_2471_37.jpgUnul dintre stăpânii de sclavi de la Berevoeşti, care are de executat o sentinţă record, a solicitat instanţiei revizuirea pedepsei, dar fără succes.

Aflat în Penitenciarul Mărgineni, Costinel Bădală, de 41 de ani, a cerut Tribunalului Argeş revizuirea pe fond a pedepsei de 18 ani şi 10 luni, pe care a primit-o pentru trafic de persoane şi trafic de minori, după ce a exploatat singur sau cu alţi romi din comunitatea de la Gămăceşti, Berevoeşti, şase bărbaţi. Costinel Bădală are de achitat, doar el sau împreună cu alţi stăpâni de sclavi, 80.000 de euro celor pe care i-a muncit. Prin sentinţa din 26 martie 2018 a Tribunalului Argeş, rămasă definitivă prin cea din 4 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, de la Bădală s-au confiscat, la percheziţiile din iulie 2016, 10.050 lei, 950 euro, sume depuse la CEC Bank SA, şi o pereche de cercei din metal de culoare galbenă, predaţi Trezoreriei Statului Piteşti.

Revenind la revizuirea pedepsei cerută de Costinel Bădală, Tribunalul Argeş s-a pronunţat pe 6 februarie 2020, respingând ca inadmisibilă cererea inculpatului, fiind pus să plătească 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Inculpatul a motivat faptul că nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor de trafic de minori, în ceea ce priveşte persoanele vătămate Marian Cotigă, Lucian Gojnea, şi a solicitat audierea mai multor martori, având în vedere că în cursul judecăţii, în fazele anterioare, nu i s-a dat voie să-şi probeze nevinovăţia. Instanţa a motivat că, pentru a face admisibilă cererea de revizuire, era necesar ca, ulterior hotărârii a cărei revizuire se cere, să se fi descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei. Mai mult, din actele dosarului, magistratul a constatat că, în cursul judecării, Costinel Bădală nu a dorit să dea declaraţii în faţa instanţei şi nici nu a propus probe în apărare, situaţie în care suplimentarea probatorului în această cale de atac apare ca fiind inadmisibilă.

Între timp, doi sclavi au decedat

Între timp, doi bărbaţi, Nicolae Ştefan şi Ion Mitu, victime ale lui Bădală au decedat, iar ceilalţi patru sunt: Gheorghe Daragiu, Lucian Gojnea, Marian Cotigă şi Ştefan Mărunţelu.

Instanţa a constatat că Bădală a fost condamnat la câte 6 ani şi 6 luni închisoare pentru cinci dintre cele şase capete de acuzare şi 8 ani închisoare, pentru explotarea lui Ştefan Mărunţelu, plus câte cinci ani, pedeapsă complementară, interzicerea mai multor drepturi. După contopirea celor şase pedepse, Costinel Bădală s-a ales cu 18 ani şi 10 luni închisoare cu executare în regim de detenţie şi pe durata a 5 ani i-au fost interzise drepturile: de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a părăsi teritoriul României; ori a se apropia de victime sau de membrii familiilor acestora.

În Rechizitoriu se arată că, în perioada aprilie 2008 - septembrie 2008, Bădală l-a recrutat pe Ştefan Nicolae prin constrângere şi inducere în eroare, în scopul exploatării acestuia prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat, prin procedee care au dus victima în stare de aservire şi de lipsire de libertate, dar şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei. Astfel, Ştefan Nicolae, minor la acea dată, a fost constrâns să facă zilnic diverse munci şi activităţi în gospodăria lui Bădală şi a concubinei acestuia, Petruţa Minuca Păun. În lunile octombrie şi noiembrie 2015, cei doi concubini l-au pus pe Ştefan Nicolae să facă treabă în bătătura lor, dar şi să practice cerşetoria. În octombrie 2016, Costinel Bădală şi Petruţa Minuca Păun l-au recrutat şi pe Gheorghe Daragiu, pe care l-au pus la muncă în mod forţat, plus că l-au trimis la cerşit. În primăvara lui 2011, Marian Cotigă a fost păcălit de altă stăpână de sclavi, Vasilica Păun, dar de munca sa şi de ce căpăta din cerşetorie a beneficiat şi concubina lui Costinel Bădală, dar şi alţi coinculpaţi Traian Păun (tatăl), Traian Păun (fiul). Altă victimă, Lucian Gojnea, a fost pus de către inculpat să măture în curte, să spele rufele familiei, să taie ilegal arbori şi să transporte masa lemnoasă în gospodărie, să încarce, să spargă lemne când pleca în cursă, să strângă şi să care pietriş pentru gospodăria în construcţie a lui Bădală, dar să practice şi cerşetoria. Adrian TĂNASE

The most visited gambling websites in The UK