Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Agresorul poliţistei face puşcărie şi va plăti daune morale

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 584

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Noiembrie_2440_9.jpgJudecat pentru ultraj după ce a rupt uniforma unei poliţiste, tânărul din Vultureşti şi-a primit pedeapsa. Bătăuşul va sta în închisoare mai mult, la condamnarea de ultraj adăugându-i-se alta pe care a primit-o cu suspendare, pentru infracţiuni rutiere. Aflat în arest la domiciliu, acesta trebuie să-i plătească agentei daune morale, plus că trebuie să suporte contravaloarea cheltuielilor judiciare.

Vasile Tiberiu Fieraru, de 29 de ani, din satul Mâzgana, comuna Vultureşti, a agresat-o pe Andreea Georgiana Teodorescu, agent şef adjunct la Secţia de Poliţie Rurală nr. 8 Hârtieşti. Poliţista, alături de colegii ei, a ajuns, pe 21 mai, la Vultureşti, la solicitarea paramedicilor de pe o ambulanţă SMURD. Aceştia fuseseră chemaţi să acorde ajutor medical unei femei, căreia i se făcuse rău, implicată fiind într-o încăierare între două familii. În timp ce echipajul medical încerca să o îngrijească pe femeia leşinată, un individ din familia adversă s-a năpustit asupra tărgii, să o tragă de păr pe pacientă şi să o lovească. Atunci a fost momentul când a intervenit poliţista, care, prinsă la mijloc, a folosit spray-ul lacrimogen din dotare. Unul dintre cei afectaţi a fost Vasile Tiberiu Fieraru, care s-a repezit la agentă şi i-a rupt uniforma. După ce scandalul a fost aplanat, agresorul a fost reţinut pe 23 mai, iar apoi arestat preventiv. A stat în arestul IPJ Argeş până pe 20 iunie 2019, când a fost plasat în arest la domiciliu. 

Marţi, 26 noiembrie 2019, Judecătoria Câmpulung a stabilit pentru Fieraru o pedeapsă de 6 luni de închisoare în condiţii privative de libertate, pentru infracţiunea de ultraj. Dar, pentru că atunci când a agresat-o pe poliţistă se afla în perioada de suspendare a executării unei alte pedepse, de 10 luni, pentru conducere fără permis şi uz de fals, magistratul de caz a dispus executarea şi acesteia din urmă, pronunţată de Judecătoria Piteşti pe 9 iunie 2016.

Astfel, după contopirea pedepselor, Vasile Tiberiu Fieraru va sta în închisoare un an, perioadă din care i se vor scădea reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu, din data de 23 mai 2019 la zi.

Ca pedeapsă complementară, bărbatului i-au fost interzise drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată, respectiv de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde persoana vătămată îşi desfăşoară activităţile sociale, pe o perioadă de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

La acelaşi termen de judecată, Judecătoria Câmpulung l-a obligat pe agresor să-i plătească poliţistei Andreea Gabriela Teodorescu, care s-a constituit şi parte civilă în proces, suma de 25.000 lei, cu titlul de daune morale. Tot el trebuie să suporte şi contravaloarea cheltuielilor judiciare, în valoare de 2.000 lei. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Adrian TĂNASE

The most visited gambling websites in The UK