Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Foc pus intenţionat  la o casă din Nămăeşti

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 195

 

Vineri spre sâmbătă, pompierii câmpulungeni au fost solicitaţi să intervină la un incendiu, care izbucnise într-o gospodărie din comuna Valea Mare Pravăţ, în satul Nămăeşti. Cum casa era construită din bârne de lemn, flăcările s-au extins cu repeziciune.

Se pare că incendiul a pornit din cămară, s-a extins şi a cuprins cu repeziciune şi restul casei. În locuinţă se afla o familie, mama, tatăl şi o fetiţă. Din fericire, toţi trei au reuşit să iasă afară înainte ca incendiul să se manifeste generalizat. Militarii câmpulungeni au intervenit cu două echipaje cu autospeciale de stingere. Au ars acoperişul, pe aproximativ 60 metri pătraţi, mobilierul din două camere, materiale textile şi s-au degradat 4 metri pătraţi de OSB şi aparatură electronică şi electrocasnică.

Cercetarea la faţa locului a stabilit că focul a fost generat de folosirea intenţionată a sursei de aprindere. Proprietarul a spus că ar avea o bănuială şi a indicat pe cineva cu care ar fi certat. În cauză, s-a deschis dosar penal pentru distrugere, iar oamenii legii încearcă să stabilească, cu precizie, împrejurările în care a izbucnit incendiul. “E.M.”  

 

The most visited gambling websites in The UK