Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

O nouă reglare de conturi între clanuri, la Câmpulung BMW-ul lui “Jangoi”, săltat de un clan rival, pentru o datorie

Poliţiştii câmpulungeni au fost din nou în alertă, săptămâna trecută, după ce alte două clanuri interlope au decis să-şi regleze conturile în felul lor. Incidentul a completat „tabloul” infracţional care mai cuprinde scandalul de pomină, cu săbii şi bâte, de la sfârşitul lunii august şi destructurarea unei reţele, la începutul acestei luni, care se ocupa cu distribuirea de substanţe interzise şi cu racolarea de minore ce erau apoi exploatate sexual.

Răfuiala de săptămâna trecută a avut în prim-plan clanurile Mustaţă, din Piteşti, şi Boceanu, din Câmpulung. Muscelenii, în frunte cu celebrul „Jangoi”, ar fi datorat bani, de ceva timp, indivizilor din municipiul reşedinţă de judeţ. Cum ursarii lui Boceanu nu mai dădeau semne că ar vrea să restituie datoria, „creditorii” au venit la Câmpulung să-şi facă dreptate singuri. S-au dus peste datornici cu chef de scandal, însă aceştia s-au urcat în maşini şi au dat bir cu fugiţii. A rezultat o urmărire ca-n filme pe străzile din Câmpulung, iar în final piteştenii au reuşit să plece cu un autoturism BMW în contul datoriei. Nu au ajuns prea departe, pentru că la Apa Sărată au nimerit cu maşina într-o groapă considerabilă şi au avariat-o. Au abandonat autoturismul şi şi-au văzut cătrăniţi de drum. Pe fir au intrat şi poliţiştii câmpulungeni care au deschis în acest caz dosar penal pentru distrugere. În ianuarie, anul trecut, „Jangoi”, pe numele său Ionel Boceanu, a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce, în anul 2014, a fost implicat într-un alt scandal, pe fondul unor neînţelegeri ivite la o spălătorie auto. A.B.

Evenimentul Muscelean