Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Fiul şi-a găsit tatăl în ştreang, în podul casei

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 406

 

Un bărbat de 51 de ani a fost găsit spânzurat în podul locuinţei, ieri dimineaţă, în satul Băjeşti, din comuna Bălileşti. Macabra descoperire a fost făcută chiar de fiul acestuia, în vârstă de 24 de ani. Tânărul a alertat imediat autorităţile, iar echipajul medical ajuns la faţa locului a demarat manevrele de resuscitare. Din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului. Se pare că musceleanul a ales să-şi pună capăt zilelor pe fondul unor probleme medicale şi a depresiei. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morga, iar legiştii vor stabili cauza decesului. 

 

 

The most visited gambling websites in The UK