Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

A părăsit grupul de excursionişti şi şi-a făcut de cap Turist bucureştean, dispărut la Voina, găsit în Câmpulung, la o pensiune

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_August_2410_Clipboard10.jpgUn bărbat în vârstă de 70 de ani, din Bucureşti, care făcea parte dintr-un grup de turişti, a pus pe jar autorităţile, duminica trecută, după ce a fost dat dispărut, undeva în apropierea Cabanei Voina. Bucureşteanul a fost căutat toată noaptea de poliţişti, jandarmi şi salvamontişti, iar toată lumea credea că i s-a întâmplat ceva rău, mai ales că se deplasa cu dificultate. În realitate, însă, bărbatul plecase de bună voie din grupul de turişti, s-a cinstit pe la diferite cârciumi, în drum spre Câmpulung, iar luni de dimineaţă a fost găsit bine-mersi într-o pensiune situată la ieşirea din municipiu, spre Piteşti.

Salvatorii l-au căutat şi pe trasee montane

„Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntara a unui bărbat de 70 de ani, care ar fi participat la o excursie cu un grup de persoane vârstnice din municipiul Bucureşti. Bărbatul ar fi plecat în după-amiaza zilei de 11 august 2019, din zona Cabanei Voina, de pe raza localităţii Lereşti, într-un interval în care ceilalţi participanţi la excursie au parcurs diferite trasee în zonă. Au fost efectuate căutări de către poliţişti, jandarmi şi salvamontişti argeşeni, care au vizat traseele montane şi drumurile de legătură, înainte de lăsarea întunericului, cu scopul de a identifica cât mai rapid persoana. Totodată, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung şi cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ au continuat investigaţiile, care până în prezent nu au avut ca rezultat găsirea persoanei. Având în vedere posibilitatea ca bărbatul să se fi deplasat spre municipiul Câmpulung, cu scopul de a ajunge la domiciliul din Bucureşti, rugăm persoanele care pot da relaţii cu privire la bărbatul căutat, Caramalâu Petre, să anunţe cel mai apropiat organ de poliţie, la numărul de urgenţă 112, sau Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, la numărul 0248.607.000. Semnalmentele persoanei: înălţime 1,75, aproximativ 80 kilograme, constituţie atletică, păr grizonant, cu calviţie spre spate, ochi căprui. Semne particulare: poartă ochelari de vedere, se deplasează cu dificultate. Vestimentaţie la momentul plecării: cămaşă bleu deschis, pantalon tercot alb, încălţăminte sport albă, purta o geantă de umăr de culoare gri”, se arătă într-un mesaj transmis de Poliţia Argeş, până ca bărbatul să fi fost găsit.

A plecat de la Voina cu o maşină de ocazie

Bucureşteanul a decis să părăsească grupul de turişti în jurul orei 14.00, după ce a avut câteva discuţii contradictorii cu organizatorul excursiei. Dispariţia sa a fost sesizată în jurul orei 19.00, în momentul în care excursioniştii s-au întors la cabană. Oamenii l-au căutat o vreme prin împrejurimi, iar apoi au anunţat autorităţile. Pe urmele bărbatului au plecat zece salvamontişti, patru jandarmi montani şi doi poliţişti. Salvatorii nu au avut niciun indiciu despre locul unde ar fi putut fi turistul. L-au căutat până după miezul nopţii, iar la ora 1.30, poliţiştii i-au anunţat pe salvamontişti că bucureşteanul a fost văzut în comuna Lereşti. Ajunsese acolo cu o maşină de ocazie şi, în timp ce autorităţile făceau tot posibilul să-l găsească, el se cinstea cu bere într-un bar din comuna amintită anterior. După ce şi-a făcut plinul, s-a urcat într-un maxi-taxi şi a ajuns la Câmpulung. Aici a mai continuat distracţia, iar apoi s-a cazat la o pensiune situată la ieşirea din municipiu, fiind găsit acolo de poliţişti în jurul orei 7.00. Petre Caramalâu a fost adus la Poliţia Municipiului Câmpulung pentru a da declaraţii. Potrivit oamenilor legii, el nu a suferit vătămări şi nu a fost victima vreunei infracţiuni. Alex BARBU

Evenimentul Muscelean