Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

În cazul lui Costache, tânărul judecat după ce a tăiat un câine cu sabia, Curtea de Apel a menţinut achitarea şi a micşorat valoarea daunelor pentru proprietarul animalului

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 462

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Iulie_2401_Clipboard14.jpgÎn noiembrie, anul trecut, vă relatam că Florin Mihai Costache, fiul fostului preşedinte al CJ Argeş, Florea Costache, şi un amic de-al său, Mircea Furtună, au fost achitaţi de Judecătoria Câmpulung, după ce au fost judecaţi că au lovit cu sabia doi câini de la o stână din Dealul Sasului. Atât inculpaţii, cei doi bărbaţi menţionaţi, cât şi partea civilă, Ionuţ Florescu, dar şi Parchetul au contestat decizia instanţei de la Câmpulung, Curtea de Apel Piteşti pronunţându-se lunea trecută, pe 8 iulie 2019.

La finalul procesului, în sentinţa definitivă, Curtea de Apel Piteşti a fost de acord cu apelurile lui Florin Mihai Costache şi Mircea Furtună şi a desfiinţat sub aspectul temeiului achitării celor doi inculpaţi şi al rezolvării laturii civile. După rejudecare, Florin Mihai Costache şi Mircea Furtună au fost achitaţi pentru infracţiunea de rănirea sau schingiuirea animalelor, din Legea privind protecţia animalelor. Pe partea civilă, Florin Mihai Costache a fost obligat la plata către cel care a fost parte civilă în proces, Ionuţ Florescu, a sumei de 1.000 lei, daune materiale, şi 1.500 lei, daune morale, faţă de 1.000 lei, daune materiale şi 10.000 lei, daune morale, cât stabilise Judecătoria Câmpulung, pe 6 noiembrie 2018. Celelalte dispoziţii ale sentinţei de la Câmpulung au fost menţinute, adică Florin Mihai Costache să achite cheltuielile judiciare, 2.800 de lei, din care 800 de lei, avansate de stat, şi 2.000 lei, de partea civilă Ionuţ Florescu.

La aceeaşi înfăţişare, din 8 iulie 2019, Curtea de Apel a respins apelurile Parchetului Câmpulung şi al lui Ionuţ Florescu, ca nefondate, şi l-a pus pe acesta din urmă să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În proces, parte vătămată a fost Fundaţia pentru Protecţia Animalelor „Vier Pfoten România”.

Totul a pornit în după-amiaza zilei de 25 iulie 2015, când, aşa cum au povestit martorii, Florin Mihai Costache s-a răzbunat pe doi câini de la o stână de la Dealul Sasului. După ce a murit tatăl său, tânărul şi-a mutat domiciliul la casa de vacanţă moştenită în comuna Dâmbovicioara, zona Dealul Sasului. Se pare că, înainte cu o săptămână de incident, s-a plimbat cu câinele de companie pe lângă stână, care se afla la un kilometru de casa sa şi care aparţinea băiatului viceprimarului de atunci al Dâmbovicioarei, Ioan Florescu. Cum era normal, câinii au lătrat unii la alţii, lucru care se pare că l-a deranjat pe Costache. Din acest motiv, pe 25 iulie 2015, a venit la stână, însoţit de prietenul lui, Mircea Furtună, ca să se răzbune. El avea asupra lui o sabie şi un pistol, iar amicul, un topor. Cei doi au intrat în stână, iar Costache a lovit cu sabia o căţeluşă, iar apoi s-a dus direct către un câine legat cu un lanţ, pe care l-a lovit de mai multe ori, tăindu-i o ureche şi sfârtecându-i spatele. Scena s-a petrecut sub ochii nurorii fostului viceprimar, care a ieşit din casă, alarmată de sunetele scoase de animalul atacat de Florin Mihai Costache. După ce a lovit cu sabia, a tras şi două focuri de armă în aer. Agresorul a plecat după ce femeia a ţipat la el. La faţa locului au sosit poliţiştii, care au consemnat cele constatate, plus că au reţinut arma cu care s-au tras focurile în aer. 

Adrian TĂNASE

The most visited gambling websites in The UK