Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Salvaţi de salvamontişti după ce au rămas blocaţi cu ATV-ul pe Iezer

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 2574

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_februarie_2362_Clipboard02.jpg
Intervenţie de urgenţă, vineri seara, a salvamontiştilor din Câmpulung. Doi tineri au sunat autorităţile şi au anunţat că ATV-ul pe care se aflau a rămas blocat în zăpadă şi nu pot coborî de pe creasta Iezerului.
Doi tineri au rămas blocaţi la peste 2000 de metri altitudine în masivul Făgăraş, aproape de creasta Iezerului. Ei au precizat că au fost surprinşi de schimbarea bruscă a condiţiilor meteo şi că ATV-ul cu care se deplasau nu a mai putut urca din cauza stratului gros de zăpadă. Deşi afară temperaturile scăzuseră la aproape -20 de grade Celsius, Formaţia Salvamont Câmpulung a trimis în zonă o echipă de salvatori montani cu un ATV cu şenile, care a ajuns la turişti pe un traseu sigur. Misiunea salvamontiştilor a fost extrem de dificilă, întrucât în zonă stratul de zăpadă era foarte mare şi exista pericolul ca şi ei, la rândul lor, să rămână blocaţi. Salvatorii montani au ajuns cu bine la cei doi turişti, pe care i-au coborât în siguranţă până la o cabană. Din fericire, nimeni nu a fost rănit şi tinerii s-au ales doar cu o sperietură zdravănă. Salvamont Argeş reaminteşte că toate traseele montane sunt închise şi îi atenţionează pe turişti să nu se aventureze pe munte, fiindcă pot avea parte de surprize dintre cele mai neplăcute. Adrian TĂNASE

The most visited gambling websites in The UK