Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Garda Forestieră Ploieşti a aprobat despăgubirea pentru berbecul mâncat de urs, la Valea Urdii

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 914

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2314_garda-forestiera.jpgFamilia Tiucă, din satul Valea Urdii, comuna Dâmbovicioara, care a rămas fără berbecul de prăsilă, după ce a fost sfârtecat de urs, a primit răspunsul de la Garda Forestieră Ploeşti, care îi transmite că este de acord cu acordarea despăgubirilor, adică contravaloarea animalului omorât.

Ursul a atacat gospodăria lui Cornel Tiucă în dimineaţa zilei de 19 iulie 2018, când a omorât berbecul pe care proprietarii de oi îl ţineau de prăsilă. După ce familia a anunţat incidentul la Primăria Dâmbovicioara, a doua zi, pe 20 iulie, în satul Valea Urdii a fost trimisă o echipă mixtă, formată din reprezentantul Primăriei, reprezentanţi ai structurii teritoriale de specialitate ai autorităţii publice centrale pentru Protecţia Mediului, reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde  de Silvicultură, reprezentantul Direcţiei pentru Agricultură Argeş şi reprezentanţii Fondului Cinegetic, care au luat măsurile legale ce se impun pentru dovedirea îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin persoanei păgubite şi/sau gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondului de vânătoare. Totodată, a fost întocmit un proces verbal de constatare a pagubei produse familiei Tiucă, care a fost înaintat spre aprobare inspectorului şef al Gărzii Forestiere Ploieşti, Viorel Mălăncioiu.

Comisia de constatare şi evaluare a pagubelor a ajuns la Valea Urdii pe 20 iulie, stabilind următoarele: „S-a identificat un cadavru ovină în grajdul păgubitului; la cadavrul ovinei s-a identificat crotalia; s-a identificat locul pe unde exemplarul de urs a pătruns în gospodărie - gardul de lemn rupt, inclusiv depăşirea gardului electric; urme imprimate pe gardul de lemn şi resturi de păr prinse în gard, pe unde a fost târât berbecul; s-au executat fotografii cadavrului identificat. Persoana păgubită declară că, în dimineaţa zilei de 19 iulie 2018, ursul a pătruns în strunga în care erau adăpostite animalele, le-a atacat şi un berbec a fost omorât. Valoarea despăgubirilor se va calcula pentru o ovină, aceea pentru care persoana păgubită a prezentat adeverinţa nr. 91/19.07.2018 de la medicul veterinar, în care este menţionat că moartea ovinei a survenit ca urmare a rănilor produse de exemplare din specia urs”. Membrii comisiei au mai stabilit că proprietarul a îndeplinit toate obligaţiile ce-i revin pentru prevenirea pagubelor. În ceea ce priveşte modul de îndeplinire a obligaţiilor ce revin, după caz, gestionarului faunei cinegetice sau administraţiei ariei protejate, s-a constatat că în sezonul de vânătoare 15 mai 2017 - 14 mai 2018 nu au fost aprobate derogări pentru împuşcarea urşilor, chiar dacă aceştia reprezintă un potenţial pericol de producere a pagubelor. Reprezentantul fondului de vânătoare a susţinut că s-a distribuit hrană complementară (porumb) urşilor, însă nu a prezentat niciun document doveditor. Valoarea pagubei a fost stabilită la suma de 400 de lei, o sumă mult prea mică faţă de valoarea de piaţă a berbecului omorât, care ar costa, după spusele proprietarului, circa 3.000 de lei.

Pe 20 august 2018, Garda Forestieră Ploieşti a întocmit o decizie prin care i s-a comunicat păgubitului, Cornel Tiucă, că votul comisiei a fost exprimat în unanimitate pentru acordarea despăgubirilor, răspunderea civilă revenind Autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului (conform articolului 13, alineatul 4 din Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006, a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, cu modificările şi completările ulterioare).

Decizia Gărzii Forestiere Ploieşti, semnată de inspectorul şef Viorel Mihălcioiu, a fost comunicată şi autorităţii publice centrale pentru Protecţia Mediului, dar şi Primăriei comunei Dâmbovicioara.

Rămâne de văzut când suma de 400 de lei, aprobată, va fi virată în contul familiei Tiucă, care a rămas fără berbecul de prăsilă al turmei. 

The most visited gambling websites in The UK