Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Scene de groază la Boteni! Din cauza ploilor, DN 73D a luat-o la vale

  • Written by Diana BUMBENECI
  • Hits: 355

b_400_250_16777215_10_images_2306_boteni.jpgImagini de groază, vineri, la intrarea în comuna Boteni. Ploile din ultima perioadă au făcut ca Drumul Naţional 73D să o ia la vale. S-au format cratere adânci şi de un metru pe mai bine de 150 de metri, iar circulaţia a fost oprită, deoarece niciun mijloc de transport nu ar putea trece prin acele gropi. 

În noaptea de joi spre vineri, drumul dinspre Câmpulung spre comuna Boteni a devenit impracticabil în urma unei alunecări de teren transversale pe o distanţă de 150 de metri. S-a întâmplat din caza ploilor abundente, apa acestora săpând efectiv pământul de sub asfalt, acum fiind o imagine de groază. Chiar dacă zona cu case începe la peste 60 de metri de această porţiune de drum afectată, şoseaua le-a cauzat mari probleme tuturor localnicilor, deoarece nu se mai poate circula în zonă. Cratere formate în asfalt în urma alunecării de teren sunt de 40 sau 50 de centimetri, însă au fost descoperite şi zone în care găurile au depăşit şi un metru adâncime. Zona a devenit destul de periculoasă atât pentru pietoni, cât şi pentru animale. 

În cel mai scurt timp, au intervenit poliţiştii şi pompierii. Un echipaj cu o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung a intervenit la km 41+400, iar la nivel de judeţ a fost activată grupa operativă CJCCI pentru monitorizarea evoluţiei situaţiei din teren şi coordonarea echipajelor de intervenţie. 

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, Drumul Naţional 73D, intrarea în Boteni dinspre Câmpulung, rămâne închis traficului rutier până când experţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor efectua studiul geotehnic şi vor propune soluţii tehnice de readucere a drumului la starea iniţială. Cei care vor intra în comuna Boteni trebuie să circule dinspre comuna Mioarele. 

Asfaltul a fost  sfărâmat total, iar autorităţile vor avea nevoie de timp pentru a consolida partea afectată de ploi. Cel mai probabil, se vor face lucrările pentru a se circula măcar pe un singur sens, însă reparaţiile generale, probabil, se vor termina abia la sfârşitul acestui an. 

Circulaţia a rămas închisă, traficul este blocat, iar şoferii trebuie să facă un ocol pe două drumuri judeţene. Fie să meargă pe DJ 732, prin Văleni - Dâmboviţa, fie pe DJ 737, în comuna Mioarele, în ambele situaţii fiind cu cel puţin 20 de km ocoliţi faţă de ruta care acum este afectată de alunecările de teren. 

De asemenea, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş vor supraveghea permanent zona pentru a monitoriza evoluţia alunecărilor de teren.

 

The most visited gambling websites in The UK