Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Dacă Ţâroiu pune bănci în Parcul Pieţei, pentru ursarii şi rudarii obosiţi, investiţia e „terminată”

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 1578

b_400_250_16777215_10_images_2305_ciori.jpgSoluţiile alternative propuse de aleşi în chestiuni legate strict de intervenţia Poliţiei Locale, pentru corectarea lor, demonstrează resemnarea superiorilor acestui serviciu, că nu sunt şanse să bage în priză un personal înţepenit. Dacă n-ar fi de plâns, e de râs cum sunt forţaţi să pună problema consilierii municipali, care au renunţat să-i mai ceară primarului să-şi pună subalternii la muncă, conştienţi că-şi obosesc amigdalele de pomană. Adică de ce să păzească localii Parcul Jurământului, proaspăt reabilitat, de ursărimea staţionată ca-n propria şatră, când primarul îi poate scuti de un efort istovitor, nemontând bănci?! Iar mizeria sub orice critică, în cantităţi şi în locuri care întrec orice închipuire, de ce să fie sancţionată cu amenzi de comunitarii care pentru asta iau salarii mai mari decât militarii plecaţi pe front?! Când primarul, din nou, îi poate salva montând camere de supraveghere măcar la ghenele din cartiere, pentru ca responsabilii de infecţia dimprejur să fie făcuţi de râs prin prezentarea publică a imaginilor cu ei în acţiune, azvârlind sacii ca într-o veritabilă probă de aruncarea greutăţii. Astfel de propuneri cu eficienţă garantată în comparaţie cu prestaţiile statice ale unui serviciu ţinut în acelaşi scop servit de ficuşii din Primărie s-au auzit la şedinţa Consiliului Local de marţi, 31 iulie 2018, rostite de consilierul Cornel Băjan şi aprobate de şeful său Ţâroiu. 

Tomberoanele, monitorizate video 

Până şi consilierii, într-un acces de sinceritate, au ajuns să se întrebe: „Unde e Poliţia Locală?”, de vreme ce prezenţa ei nu se simte deloc în aspectul vrednic de compătimit al târgului! Întrebarea murmurată a fost lansată în contextul reluării de către Cornel Băjan a cerinţei către Executiv de a monitoriza video platformele destinate colectării gunoiului de către Financiar Urban. Ghenele sunt atât de mizerabile, încât unii cetăţeni, şi să vrea să se apropie de recipiente, n-au loc de sacii şi pungile aruncate la nimereală. Neavând pe unde să se strecoare, sunt nevoiţi să facă acelaşi gest care demonstrează calităţile atletice ale aruncătorului de sac, dar şi pe cele lipsite de civism, în condiţiile în care se ştie că Financiar Urban nu ridică şi ce este pe lângă tomberoane. Şi, totuşi, o mai face atunci când gunoiul se află încă în pungă şi nu înşirat de maidanezi pe lângă containere. Ideea supravegherii video a zonelor problematice i-a aparţinut, cu ani în urmă, chiar lui Liviu Ţâroiu, ca ocupant al funcţiei de viceprimar, convins că, fără probe certe, n-are pe cine să tragă la răspundere. Vorbele sale de acum câteva mandate au fost aduse în actualitate de colegul de partid Băjan, care a cerut ca măcar tomberoanele dintre blocuri să aibă aţintit asupra lor „ochiul” vigilent al unei camere video. Dacă Poliţia Locală suferă masiv de conjunctivită şi nu vede niciodată nimic! Iar când vede, cum întoarce capul, căci e mare „daraua” cu coborâtul din maşină, deplasarea la „locul faptei”, harţa cu făptaşul, hârtie, nervi şi timp consumate, plus că se pierde un votant al şefului, dacă e „căpăcit” cu o amendă.

Băjan, însă, nu renunţă la propunerea monitorizării video o platformelor cu tomberoane. „Cândva, am solicitat să punem camere la ghenele de gunoi. Dacă nu rezolvaţi dumneavoastră, ca Primărie, o să facem un proiect de hotărâre de Consiliu, pentru că este o mizerie groaznică. Singura soluţie ar fi să-l vezi (n.r. pe autor), să-l prezinţi public, lumea să-l recunoască, altă cale nu există.”, este convins consilierul, martor de atâtea ori la zborul peste gard al unui săcotei menajer, plin ochi, picând unde îl poartă forţa gravitaţională. Nu în tomberon.

I-a susţinut doleanţa liberalul Ionel State, care, asistând la o scenă în care doi inşi se debarasau de sacii cu resturi de materiale de construcţii la ghenele destinate deşeurilor menajere, s-a oprit să-i muştruluiască. Cel mai probabil, a primit în schimbul poveţelor edilitar-gospodăreşti nişte înjurături în gând de la constructorii de ocazie, pe care şi State este sigur că-i vor lecui de boală, şi pe ei, şi pe alţii din aceeaşi categorie, nişte filmări rulând în spaţiul public cu gospodarii numai la ei în casă. „Este obligatoriu să punem aceste camere. Peste tot. Vă dau un exemplu de lângă mine şi domnul Staicu, unde sunt două locuri de gunoi. I-am văzut pe cei care veneau cu sacii cu gresie şi faianţă. Le-am spus că nu este în regulă ce fac, că nu e gunoi menajer.”, a povestit alesul la şedinţa de acum trei zile. Când Liviu Ţâroiu a pomenit ceva despre telefonul Poliţiei Locale, State a descris „viteza” de reacţie a comunitarilor, dar, mai ales, cheful „nebun” de muncă al acestora: „Poliţia Locală trece pe acolo, din mers se uită la ei şi-şi continuă drumul. N-au nicio problemă, când ei trebuie să-i amendeze.”   

Primarul zice că va exista, dar nu în acest an, neavând prevedere bugetară, o extindere a reţelei de camere video. „Am făcut, anul trecut, o extindere de 30 de camere şi o să mai facem una de încă 30 de camere.”, a anunţat şeful Executivului, care i-a invitat pe consilieri să-i prezinte propuneri de amplasare a viitoarelor 30 de bucăţi. 

b_400_250_16777215_10_images_2305_ciori2.jpgsursa foto Viorel Gârtan

„Vă sfătuiesc să nu puteţi bănci la piaţă. Să nu fie nicio bancă! Dacă aţi pus bănci, aţi terminat cu acea zonă!”

A doua solicitare a lui Băjan către primar a fost să nu monteze bănci în Parcul Jurământului, fiind bine ştiut cui aparţin cele mai trudite dosuri de beneficiari: ursărimea rumegătoare de seminţe, care semnează condica de prezenţă zilnic, indiferent de anotimp. Dar unde s-a mai văzut parc fără bănci?, îl întreabă opoziţia pe colegul de la PSD, care a fost mai vehement în această chestiune decât în cea a tomberoanelor înconjurate de aparatură de urmărire a locatarilor care, fie de lene, fie de frica maidanezilor, fie că sunt blocaţi de resturile de pe jos, nu parcurg drumul până la destinaţie cu gunoiul: „Vă sfătuiesc să nu puteţi bănci la piaţă. Să nu fie nicio bancă! Dacă aţi pus bănci, aţi terminat cu acea zonă!”

Chiar fără locuri de repaus, vor sta unde stau şi acum, este sigur Liviu Ţâroiu. Adică pe bordurile comode, după înlocuirea vechiturilor sparte şi colţuroase cu unele netede. Sau, mai grav, pe soclul Crucii Jurământului! „Poliţia Locală unde e?”, se întreabă aleşii, care ştiu foarte bine unde e. Unde au învăţat-o să stea. În Primăria din care nu se îndură să plece, deşi 2018 parcă era anul mutării. Felul în care a pus problema Ionel State, pe subiectul schimbării sediului serviciului public, a lăsat să se înţeleagă că Primăria a folosit acest pretext - gruparea mai multor activităţi: GAL Câmpulung Muscel, Centrul Comunitar Multifuncţional din proiectul cu nevoiaşii şi Poliţia Locală, în clădirile fostei Şcoli nr.5 - pentru a obţine de la Ministerul Educaţiei permisiunea schimbării destinaţiei. În realitate, neexistând în niciun moment intenţia de a-i scoate din Primărie. Chiar dacă primarul susţine că n-are nicio problemă de a-i muta. N-are el, dar au comunitarii. 

The most visited gambling websites in The UK