Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Cazul „Hoţii au legat paznicii ca să poată fura”! La firma lui Ivănescu, suspecţii au revenit ca să fure imediat după ce poliţiştii au luat amprente

  • Written by Adrian TĂNASE
  • Hits: 1964

b_400_250_16777215_10_images_2299_firma-ivanescu.jpgAşa după cum v-am informat, pe 27 iunie, poliţiştii musceleni au efectuat percheziţii în mai multe locuinţe din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Olt, ai căror proprietari sunt bănuiţi că au legătură, direct sau indirect, cu comiterea mai multor infracţiuni de furt săvârşite în dauna unor societăţi comerciale, începând din luna ianuarie a acestui an şi până în prezent. Prejudiciul total se ridică la peste 50.000 de lei, hoţii dând spargeri la peste 15 societăţi comerciale. Un autoturism Ford Focus a fost confiscat, iar 11 persoane au fost ridicate şi duse la audieri, la sediul Poliţiei Câmpulung. Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar a doua zi au fost aduşi în faţa instanţei în vederea luării unei măsuri preventive. Unul dintre ei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar celălalt va fi cercetat în continuare sub control judiciar.

Suspecţii de furt operau, în special, la firmele care comercializau fier vechi, fiind interesaţi de bunuri din cupru şi aluminiu, pe care, ulterior, le valorificau. Nu refuzau, însă, nici banii şi nici alte bunuri care puteau să le aducă venituri consistente. Valoarea bunurilor recuperate de poliţişti depăşeşte suma de 20.000 de lei. În urma administrării probatoriului, doi bărbaţi în vârstă de 27 de ani, respectiv 45 de ani, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Este vorba de Vasile M., de 45 de ani, din Ştefăneşti, şi fiul acestuia, Vasile Cătălin M., de 27 de ani. Cei doi au fost prezentaţi, a doua zi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în vederea luării unei măsuri preventive. Vasile Cătălin M., care se pare că a fost capul răutăţilor, a ajuns în faţa instanţei şi a primit un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tatăl său va fi cercetat în continuare sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Bărbatul de 30 de ani, tot din Ştefăneşti, reţinut de către IPJ Vâlcea, în urma activităţilor desfăşurate în aceeaşi cauză, a primit la rândul său tot control judiciar. De asemenea, încă doi bărbaţi, de 28, respectiv 31 de ani, ambii din Ştefăneşti, sunt cercetaţi sub control judiciar. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere a autorilor.

„Mi-au devastat sediul firmei. Au sustras mai multe bunuri”

În Argeş, suspecţii au dat lovitură după lovitură. Dacă la Stâlpeni, la firma fiului primarului Gabi Şerbănoiu, bărbaţii au spart camerele de supraveghere, atunci când au intrat la firma Silva Grup, a omului de afaceri Nicolae Ivănescu, nici măcar nu s-au mai sinchisit să facă acest lucru, hoţii apărând pe mai multe filmări înregistrate de sistemul de supraveghere. După ce le-a declarat Nicolae Ivănescu redactorilor de la săptămânalul „Ancheta”, după ce au prădat noaptea sediul din Bascov al firmei şi, efectiv, au devastat tot, începând cu uşile şi ferestrele făcute ţăndări şi terminând cu mobilierul distrus în totalitate, infractorii au dat dovadă de o aroganţă de nedescris. Adică, imediat după ce poliţiştii au terminat verificările şi au luat amprente, bărbaţii s-au întors la locul faptei, de unde au furat mai multe utilaje şi o cantitate importantă de fier. „Am filmările cu ei. Aşa ceva nu mi-a fost dat să văd: efectiv, mi-au devastat sediul firmei. Au sustras mai multe bunuri, pe care, probabil, intenţionau să le vândă. Ce m-a mirat a fost tupeul cu care au acţionat, aceştia revenind mai multe seri la rând pentru a fura nişte utilaje. Acum, aştept deznodământul anchetei Poliţiei, pentru că ştiu că au fost identificate patru persoane din Ştefăneşti.”, a declarat omul de afaceri Nicolae Ivănescu pentru ziarul „Ancheta”.

Autorii furturilor sunt indivizi fără scrupule, de etnie romă, care nu au ezitat să-i lege pe paznicii societăţilor din Stâlpeni şi Valea Mare Pravăţ. Tăinuitorii sunt din Piteşti şi Târgovişte, tot de etnie romă. 

The most visited gambling websites in The UK