Menu
TRAFIC

Suspecţi că au furat de la firma primarului de la Stâlpeni

  • Written by Alex BARBU
  • Hits: 1270

b_400_250_16777215_10_images_2295_suspecti-politie2.jpgDescinderi fulger, miercuri, 27 iunie, de dimineaţă, ale poliţiştilor musceleni, împreună cu efective de la Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în mai multe locuinţe din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Olt, ai căror proprietari sunt bănuiţi că au legătură, direct sau indirect, cu săvârşirea mai multor infracţiuni de furt comise în dauna unor societăţi comerciale, începând din luna ianuarie a acestui an şi până în prezent. Prejudiciul total se ridică la peste 50.000 de lei, hoţii dând spargeri la peste 15 societăţi comerciale. Un autoturism a fost confiscat, iar 11 persoane au fost ridicate şi duse la audieri, la sediul Poliţiei Câmpulung. Două dintre ele au fost reţinute pentru 24 de ore. Printre persoanele păgubite se numără şi primarul de la Stâlpeni, dar şi un important om de afaceri din Piteşti.

Un autoturism Ford folosit la comiterea infracţiunilor

b_400_250_16777215_10_images_2295_suspecti-politie.jpgForţele de intervenţie au efectuat 12 percheziţii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, acţiunea desfăşurându-se în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, tăinuire şi complicitate la furt. Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie - iunie 2018, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în societăţi comerciale situate pe raza judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Olt, de unde ar fi sustras diverse bunuri. Prejudiciul este estimat la peste 50.000 de lei. Zece persoane suspecte au fost conduse la sediul Poliţiei Câmpulung, urmând ca, ulterior, să fie luate măsurile legale care se impun, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Ei operau, în special, la firmele care comercializau fier vechi, fiind interesaţi de bunuri din cupru şi aluminiu, pe care ulterior le valorificau. Nu refuzau, însă, nici banii şi nici alte bunuri care puteau să le aducă venituri consistente. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Câmpulung au efectuat, în baza mandatelor de percheziţii imobiliare emise de Judecătoria Câmpulung, 12 percheziţii pentru stabilirea activităţii infracţionale a unui grup nestructurat, specializat în furturi din societăţi comerciale. Cu această ocazie, am ridicat, în vederea confiscării, un autoturism marca Ford Focus, precum şi alte bunuri susceptibile a fi folosite sau a proveni din comiterea infracţiunilor. Avem mandate de aducere pentru un număr de 10 persoane, care vor fi audiate şi, în funcţie de probatoriu administrat în cauză, o să ne prezentăm la Parchet cu propuneri. Prejudiciul este de peste 50.000 de lei până la această dată, bunurile fiind furate din peste 15 societăţi comerciale de pe raza judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Olt. Au fost cumpărători din Piteşti, Găeşti şi din Slatina.”, ne-a declarat, miercuri de dimineaţă, comandantul Poliţiei Câmpulung, comisar şef Gheorghe Ciolan. Valoarea bunurilor recuperate de poliţişti depăşeşte suma de 20.000 de lei. 

Magnatul Nicolae Ivănescu, păgubit cu 200.000 de euro?

Surse din rândul anchetatorilor ne-au informat că, în Argeş, hoţii au dat lovituri la societăţi comerciale din Stâlpeni, Valea Mare Pravăţ şi Stoeneşti, printre firmele păgubite numărându-se şi cea a primarului din Stâlpeni, Gabi Şerbănoiu. Autorii  furturilor sunt romi din Ştefăneşti, nişte indivizi fără scrupule, care nu au ezitat să-i lege pe paznicii societăţilor din Stâlpeni şi Valea Mare Pravăţ. Tăinuitorii sunt din Piteşti şi Târgovişte, tot de etnie romă. „Data trecută, ne-am dus cu peste 40 de mascaţi şi au folosit armele. Sunt foarte periculoşi şi cei care cumpără de la aceştia. Acum, am amânat percheziţiile zece zile, pentru că nu am avut forţe suficiente. Au legat doi paznici, au luat bani, obiecte din cupru, aluminiu... Au mai dat şi o spargere la Nicolae Ivănescu, au luat 200.000 euro, dar nu s-a probat fapta. Au avocat de familie, se duc la Poliţie şi nu dau declaraţii, sunt siguri pe ei.”, ne-a declarat unul dintre poliţiştii care lucrează la acest caz. În urma administrării probatoriului, doi bărbaţi în vârstă de 27 de ani, respectiv 45 de ani, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Oamenii legii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale ce se impun. 

 

The most visited gambling websites in The UK