Menu
TRAFIC

Un muscelean stabilit în Bucureşti, dar care parcurge cu maşina des drumul între Capitală şi Câmpulung, ne transmite cât de des poate impresii şi remarci în legătură cu DN 73. Inginerul Eugen Manu poartă şi o corespondenţă cu Ministerul Transporturilor!

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 4068

b_400_250_16777215_10_images_2275_accidente.jpgLa ultima vizită, de Sărbătorile Pascale, la Câmpulung, Eugen Manu a constatat cu bucurie că s-au montat glisiere, reducându-se astfel riscul ca şoferii să se răstoarne în afara părţii carosabile. În schimb, în cazul podeţului de la intrarea în localitatea Stâlpeni dinspre Câmpulung, imediat după parcarea de la pensiune, a semnalat că dispar brusc orice marcaj şi semnalizare şi este dificil, pentru un necunoscător al rutei, să se încadreze la timp pe podeţul respectiv, semnalizarea fiind insuficientă.

Legat de faptul că ziarul a denumit de mai multe ori DN 73 „şoseaua morţii”, după numărul mare de accidente care s-au produs după ce drumul a fost reabilitat, Eugen Manu propune denumirea „şoseaua teribiliştilor, indisciplinaţilor şi inconştienţilor”. Şi, pentru a-şi susţine ideea, povesteşte cum a decurs tranzitul de la Câmpulung la Piteşti, luni, după Paşte: „Luni seara, mă deplasam către Piteşti şi, de la Schitu Goleşti, am mers într-o lungă coloană. Era extrem de periculos să depăşeşti, pentru că erau spaţii foarte reduse, în care să revii în banda ta... şi ce să câştigi?... o lungime de autoturism?! În plus, majoritatea şoferilor au înţeles să nu depăşească şi s-a circulat chiar destul de bine... dar au existat şi excepţii. Cred că perioada în care acest drum chinuit, Câmpulung - Piteşti, şi anii în care am îndurat gropile şi dezinteresul autorităţilor au făcut pe mulţi argeşeni să uite de regulile de circulaţie. Poliţia Rutieră Argeş, inexistentă pe tot drumul către Piteşti, putea să sancţioneze câţiva şoferi, toţi pilotând autoturisme cu numere de înmatriculare de Argeş (vorbesc de cei inconştienţi). Vă dau cuvântul meu de onoare, sunt şofer cu multă experienţă şi am călătorit la volan în ţară, în Europa şi încasez zilnic traficul din Bucureşti, dar asemenea abateri grave de la Codul Rutier, cum am constatat luni seara, nu mi-a fost dat să văd: nu contează limita de viteză în localitate, trecerile de pietoni, linia continuă, interdicţia de depăşire. Cel mai periculos mi s-a părut un conducător auto (cu numere de Argeş), care, în zona Clucereasa, ne-a depăşit (dragi prieteni!, toată coloana în care toţi circulam cu răbdare) pe linia continuă şi a traversat, pe sens opus, o trecere de pietoni (bine că nu i-a ieşit un pieton în cale, nu avea cum să-l mai evite). Să ştiţi că am întâlnit şi biciclete neluminate, şi căruţe nesemnalizate (am traversat zona în jurul orei 21.00), asta ca să completeze abaterile la care am asistat.”

Musceleanul Eugen Manu, căruia îi este drag să vină acasă, are un mesaj pentru argeşeni: „Dragi şoferi argeşeni, nu m-am zbătut atâta ca să vă pierdeţi viaţa pe acest drum modernizat, în curs de finalizare. Respectaţi regulile de circulaţie! Vom cere şi sigur vom obţine şi zone de circulaţie în care să folosim viteza de 70 de kilometri la oră. Aveţi răbdare şi păstraţi-vă calmul în trafic, acum se circulă altfel. Semnalizarea rutieră (chiar excesivă!) trebuie respectată, oameni buni! Nu participaţi la nicio competiţie auto deplasându-vă către destinaţie! Dacă de soarta voastră, ca şoferi, nu vă pasă, ar trebui să vă pese de vieţi nevinovate, care fie au încredere să traverseze pe trecerea de pietoni (şi cât de semnalizată e!), fie respectă regulile de circulaţie cu autoturismul. Este păcat să vă pierdeţi viaţa, să ucideţi, să nenorociţi familii nevinovate, doar pentru câteva minute în plus! Cu stimă, ing. Eugen Manu.”

The most visited gambling websites in The UK