Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Condamnat că şi-a ucis colegul, Ciobanul criminal din Măţău îşi vrea salariul de la fostul angajator

  • Written by Mircea SIMIONESCU
  • Hits: 1457

b_400_250_16777215_10_images_2274_cioban-criminal.jpgCondamnat la 11 ani de închisoare, cu privare de libertate, Emilian Durdun, bărbatul din Măţău, care şi-a ucis tovarăşul de la stână, a contestat decizia Tribunalului Argeş. Pe lângă condamnare, instanţa l-a obligat pe bărbat să-i achite fiului celui pe care l-a omorât, lui Dumitru Alexandru Bălăceanu, 72.100 lei, daune materiale şi morale. Recursul, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, va avea primul termen pe 25 aprilie 2018. 

În paralel, la Judecătoria Câmpulung este în derulare un alt proces, pe latură civilă, prin care criminalul Emilian Durdun încearcă să-şi recupereze salariul pe care trebuia să-l primească pe munca prestată înainte să fie reţinut, în ultima zi a lunii august 2017. Acţiunea, cu obiectul de pretenţii contravaloare muncă prestată la animale, a fost înscrisă la instanţa câmpulungeană pe 3 aprilie 2018, urmând să fie stabilită data primului termen de judecată. Emilian Durdun s-a îndreptat împotriva fostului său angajator, Marian Gheorghe Boambeşi.

Nefericitul incident s-a produs pe fondul unor neînţelegeri mai vechi şi al consumului exagerat de alcool. Victima, Dumitru Bălăceanu, era cioban, coleg cu agresorul, Emilian Durdun, ambii de aceeaşi vârstă, 53 de ani, la o stână, pe Valea Măţăului. În ultima zi a lunii august 2017, cei doi bărbaţi au băut împreună, iar, la un moment dat, s-au luat la ceartă. Mai vânjos, Emilian Durdun a pus mâna pe o bâtă, apoi pe coada unui ţăpoi şi l-a lovit pe Dumitru Bălăceanu. L-a izbit până l-a lăsat lat pe patul din încăperea de la stână, după care a adormit lângă el, până a doua zi de dimineaţă. Când s-a trezit, văzând că amicul său nu mai mişcă, a conştientizat că a făcut o faptă cumplită şi s-a predat la Postul de Poliţie din Mioarele. Din 1 septembrie 2017, Emilian Durdun a fost reţinut preventiv. 

 

The most visited gambling websites in The UK