Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

A căzut un cărbune peste el şi l-a răpus Miner din Jugur, decedat într-un accident de muncă, în Slovacia

  • Written by Alex BARBU
  • Hits: 2140

b_400_250_16777215_10_images_2271_mort-in-cehia.jpgA plecat să lucreze ca miner în Slovacia şi şi-a găsit sfârşitul în subteran, într-o exploatare de lignit, în urma unui accident de muncă. Este povestea tragică a lui Clement Bejan, în vârstă de 49 de ani, din comuna Poienarii de Muscel, sat Jugur, care a plătit cu viaţa pentru că n-a avut de ales şi a trebuit să plece în străinătate ca să-şi întreţină familia din ţară, după ce la noi industria minieră a fost pusă la pământ, la fel ca alte ramuri ale economiei naţionale. Trupul neînsufleţit va fi repatriat cel mai probabil săptămâna viitoare, după Paştele Catolic, demersurile fiind făcute de Ambasada României în Slovacia. Autoritatea minieră şi Poliţia au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanţele producerii acestui accident de muncă.

Mai avea un an şi jumătate până la pensie

Ca orice persoană din România care visează la o viaţă mai bună muncind prin ţări străine şi Clement Bejan a plecat, în urmă cu câţiva ani, să-şi facă un rost în viaţă, în Slovacia. A găsit de lucru la o mină care aparţine companiei Hornonitrianské Bane Prievidza, cel mai important producător de cărbune al Slovaciei şi din Europa Centrală, printr-o firmă de recrutare a forţei de muncă din România. Munca era grea, însă câştiga binişor şi viitorul suna bine. Din păcate, în această săptămână, mai precis marţi, familia acestuia a primit o veste tragică: Clement Bejan a avut un accident de muncă, în urma căruia şi-a pierdut viaţa, fiind strivit de o bucată mare de cărbune care s-a prăbuşit peste el. „El lucra la pregătire, pe alt schimb. A căzut un cărbune peste el şi l-a omorât. Mai avea un an şi jumătate şi ieşea la pensie! De-asta venise aici, ca să facă anii de subteran, să ia şi el o pensie mai bună!”, ne-a declarat un coleg de muncă, tot din Muscel. Clement Bejan a lucrat ani buni la mina din Jugur, iar după ce şi acest sector a fost pus pe butuci, a decis să plece în Slovacia, la fel ca mulţi alţi ortaci din Câmpulung şi comunele limitrofe, pentru a putea beneficia de o pensie decentă. Trupul neînsufleţit a fost transportat la un spitalul din regiunea Zilina, pentru autopsiere şi identificare prin analiza ADN, urmând să fie repatriat cel mai probabil săptămâna viitoare, după Paştele Catolic, demersurile fiind făcute de Ambasada României în Slovacia. Autoritatea minieră şi poliţia au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanţele producerii acestui accident de muncă. Clement Bejan era căsătorit şi are o fată. 

The most visited gambling websites in The UK