Logo

După rejudecarea dosarului, rucăreanul condamnat pentru tentativă de omor trebuie să plătească daune mai mari celui pe care l-a înjunghiat

În urma unei discuţii aprinse, pornind de la o datorie nerestituită, un rucărean a ajuns, în stare gravă, la Spitalul Municipal Câmpulung, înjunghiat de un consătean.

Disputa dintre rucăreni s-a derulat pe 10 noiembrie 2015, când Marius Olteanu, de 45 de ani, s-a întâlnit cu vecinul său, Gheorghe Pîrnuţă, cu 20 de ani mai mare decât el, pe strada Păpuşa, din Rucăr. Profitând de ocazie, i-a adus aminte acestuia din urmă că are o datorie mai veche la el. Între cei doi a început un schimb de replici, discuţia degenerând mai apoi în îmbrânceli. Gheorghe Pîrnuţă, care tocmai ieşise din bucătărie, avea în mână un cuţit cu care l-a lovit pe Marius Olteanu în zona burţii.

Se pare că lama cuţitului i-a atins intestinele, iar Marius Olteanu a ajuns de urgenţă la Spitalul Municipal, unde, după ce a fost stabilizat, a fost operat. Incidentul a intrat şi în atenţia oamenilor legii, ancheta fiind preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. După ce a fost finalizat rechizitoriul nr. 776/P/2015, a fost depus la Tribunal, debutând, în acest fel, judecarea lui Gheorghe Pîrnuţă pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor.

Judecat şi condamnat pentru tentativă de omor

În dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, pe lângă Gheorghe Pîrnuţă, inculpat, Marius Olteanu a fost parte vătămată, iar Spitalul Municipal Câmpulung, parte civilă, pentru recuperarea cheltuielilor generate de îngrijirea victimei.

Procesul s-a derulat de-a lungul a şase termene. La primul, judecătorul a fost de acord cu mai multe cereri ale apărătorului lui Gheorghe Pîrnuţă, printre care audierea martorului Moise Dragoş Cozma, care a fost audiat în faza de urmărire penală şi nu a fost acceptat în rechizitoriu. O altă cerere a fost cea de emitere a unei adrese către Spitalul Municipal Câmpulung, care a fost notificat să transmită, în afara actelor medicale existente la dosar, dacă mai există şi alte documente medicale care privesc pe partea vătămată şi, în plus, să dea lămuriri cu privire la gradul de alcoolemie pe care îl prezenta partea vătămată în momentul internării. Iar pe lângă ora internării, care era precizată, să comunice ora la care s-a intervenit chirurgical, ora la care a fost introdusă partea vătămată în sala de operaţie şi, dacă este vorba de un decalaj mare, de ce nu s-a intervenit mai rapid. 

La a doua înfăţişare, Completul 4 Penal al Tribunalului Argeş a fost de acord cu amânarea cauzei, pentru ca partea vătămată, Marius Olteanu, să-şi angajeze un apărător. La următoarea dată stabilită pentru proces, au fost citaţi martorii: Nicolae Avram, Florin Nicolae, Bogdan Alexoiu şi Ion Idoraş, iar instanţa a respins proba cu expertiză medico-legală, solicitată de inculpat.

Până la pronunţarea instanţei, dosarul a mai fost amânat de trei ori. La finele lui 2016, Gheorghe Pîrnuţă a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare, cu executare în regim privat de libertate. Instanţa a mai dispus luarea faţă de inculpat a măsurii de siguranţă a tratamentului medical, până la obţinerea unei ameliorări, care să înlăture starea de pericol, dar şi prelevarea de probe de la el.

Judecătorul a mai dispus confiscarea cuţitului cu mâner negru, utilizat de Gheorghe Pîrnuţă la săvârşirea faptei, aflat în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Argeş, dovadă stând documentul Poliţiei Câmpulung de ridicare şi sigilare.

Cu această ocazie, s-a stabilit ca lui Marius Olteanu să-i fie restituite o bluză de trening şi o altă bluză, tip salopetă, aflate, la fel, în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Argeş.

Judecătorul de caz a admis în parte acţiunea pe latura civilă, obligându-l pe Gheorghe Pîrnuţă să-i plătească lui Marius Olteanu suma de 30.000 de lei, cu titlu de daune morare, respingând cererea de aplicare a sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului, formulată de partea civilă. De partea cealaltă, Spitalul Municipal Câmpulung trebuie să primească de la cel condamnat 2.743,93 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată, Marius Olteanu. Rucăreanul condamnat trebuie să suporte şi contravaloarea cheltuielilor judiciare către stat, care se ridică la 20.000 lei.

Cum sentinţa Tribunalului nu a fost definitivă, Parchetul, Pîrnuţă şi Olteanu au contestat-o, apelul judecându-se la Curtea de Apel Piteşti. Cele mai multe amânări ale judecării dosarului s-au datorat imposibilităţii medicale de a se prezenta la proces a lui Gheorghe Pîrnuţă, lipsa fiind dovedită cu acte. Curtea de Apel a admis apelurile celor trei şi, rejudecând, a majorat cuantumul daunelor morale acordate lui Marius Olteanu, de la 30.000 de lei, la 40.000 de lei, şi l-a redus pe acela al cheltuielilor judiciare către stat, de la 20.000 de lei, la 2.000 de lei. În rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei Tribunalului Argeş au fost menţinute. 

 

Evenimentul Muscelean