Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

A intrat cu maşina în stâlp şi s-a răsturnat cu roţile-n sus

  • Written by Alex BARBU
  • Hits: 1711

b_400_250_16777215_10_images_2262a_masina-rasturnata.jpgAccident spectaculos, duminică dimineaţă, pe centura ocolitoare a Câmpulungului! Un bărbat în vârstă de 59 de ani, inginer de meserie, a ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale după ce maşina pe care o conducea, scăpată de sub control, s-a-nfipt într-un stâlp din beton şi s-a răsturnat cu roţile-n sus, în afara părţii carosabile. Poliţiştii Biroului Rutier au demarat cercetările în vederea stabilirii circumstanţelor producerii accidentului.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 10.15, pe strada Grigore Alexandrescu. Potrivit martorilor, Lucian Idriceanu, din Câmpulung, se afla la volanul unui autoturism Dacia Logan şi se îndrepta spre Apa Sărată. La un moment dat, într-o curbă uşoară la stânga, bărbatul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a sărit peste un dig de piatră şi beton, s-a izbit de un stâlp de electricitate, pe care l-a şi distrus, iar, în cele din urmă, s-a răsturnat pe plafon. Şoferul a rămas captiv între fiarele contorsionate, fiind scos din autoturism de un localnic şi alţi conducători auto aflaţi în trafic. „Eram în curte şi am auzit o bubuitură puternică. Am văzut apoi că se mişcă sârmele de curent şi mi-am dat seama imediat că a fost un accident. Am ieşit în stradă şi am zărit Loganul răsturnat. Băiatul meu şi alte persoane care treceau cu maşinile pe aici s-au dus şi i-au tăiat centura şi l-au scos afară pe şofer, că altfel, cine ştie, murea acolo sufocat! Era lovit la cap, avea sânge pe faţă, dar era conştient. L-a luat salvarea şi l-a dus la spital. Îl cunosc pe acest om, e inginer şi stă mai sus oleacă, lângă Renel. Am înţeles că se ducea la biserică, la Apa Sărată. N-avea viteză mare rău, dar l-a furat mâzga de pe drum şi n-a mai avut ce face!”, ne-a declarat un bărbat care locuieşte în zona în care a avut loc accidentul. Lucian Idriceanu a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Municipal Câmpulung, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate, fiind acum în afara oricărui pericol. Autoturismul său a fost, însă, grav avariat, iar stâlpul de electricitate rupt, urmând să fie înlocuit de reprezentanţii firmei de distribuţie a energiei electrice. Poliţiştii urmează să stabilească cu certitudine cauzele şi împrejurările care au stat la baza accidentului. Din primele verificări, se pare că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind alunecos şi acoperit cu mâzgă. 

 

The most visited gambling websites in The UK