Menu
TRAFIC

Fiul victimei accidentului de la Pescăreasa susţine că Adevăratul şofer a fugit!

  • Written by Alex BARBU
  • Hits: 1574

 

b_400_250_16777215_10_images_2262a_acc-pescarasa.jpgAşa după cum v-am informat, duminica trecută, pe 18 februarie, o femeie din Câmpulung era să-şi piardă viaţa după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada, fără să se asigure şi prin loc nepermis. Victima a ajuns la Spitalul Municipal Câmpulung cu un picior rupt şi alte traumatisme la cap şi antebraţul drept, starea sa fiind acum stabilă. Femeia va avea, însă, nevoie de o perioadă lungă de refacere. Fiul acesteia vine cu câteva detalii despre acest caz, care schimbă datele problemei.

Reamintim că nefericitul eveniment s-a petrecut în jurul orei 15.00, la Pescăreasa, pe Şoseaua Naţională (DN 73), în zona Liceului Tehnologic Auto. Potrivit martorilor, femeia se deplasa pe marginea drumului, iar, la un moment dat, s-a angajat în traversarea şoselei fără să se asigure şi prin loc nepermis, în condiţii de trafic rutier intens. Doamna nu a apucat să facă decât câţiva paşi, fiind surprinsă şi lovită în plin de un autoturism. În urma impactului, a fost aruncată câţiva metri mai încolo şi a rămas inconştientă pe carosabil. A fost preluată ulterior de o ambulanţă şi transportată la spital, unde şi-a revenit. Victima a primit îngrijirile medicale ce se impuneau la Compartimentul de Primiri Urgenţe, după care a rămas internată, având nevoie de câteva săptămâni de recuperare. Fiul acesteia susţine că vina nu aparţine în totalitate mamei sale şi că la volanul maşinii s-ar fi aflat o altă persoană, care a fugit de la locul accidentului. „Numele victimei este Pantelimon Daniela Ecaterina. Conducătorul auto nu era băut, într-adevăr, dar nici nu conducea el maşina. Adevăratul şofer a fugit de la locul accidentului. Doamna care traversa strada, prin loc nepermis, a văzut că şoferul nu avea de gând să oprească şi a încercat să se întoarcă, acesta lovind-o direct, de unde şi leziunile victimei la piciorul stâng, cap şi antebraţul drept. A fost acroşată prin rotire. Şoferul nu a frânat absolut deloc. A încercat să o evite părăsind carosabilul, dar observând obstacol în afara carosabilului, mai precis un mic cap de pod, a revenit pe şosea, în cele din urmă producând accidentul. Sunt fiul doamnei. Starea victimei este relativ stabilă. Are pierderi de memorie, nu prea ne recunoaşte nici pe mine, nici pe tata, nu ştie ce s-a întâmplat, că are piciorul rupt, absolut nimic.”, precizează Andrei Pantelimon într-un e-mail trimis pe adresa redacţiei. Cu siguranţă, la finalul cercetărilor, Poliţia va face lumină în acest caz. 

 

The most visited gambling websites in The UK