Menu
TRAFIC

În timp ce făcea drifturi, i-a luat maşina foc

  • Written by Alex BARBU
  • Hits: 3758

b_400_250_16777215_10_images_2257a_3.jpgLa circa patru ore de la incendiul de la Mănăstirea Nămăeşti, pompierii câmpulungeni au fost din nou în alertă. De această dată, ei au fost solicitaţi să intervină pentru a stinge flăcările ce cuprinseseră un autoturism aflat în zona Barajului Râuşor. Nu au fost înregistrate victime, însă maşina a fost distrusă aproape în totalitate.

Alarma s-a dat marţi, 6 februarie, în jurul orei 23.00, atunci când un tânăr a cerut sprijin pompierilor după ce autoturismul pe care-l conducea, un Audi A6, cu numere de Bulgaria, a luat foc în mers, chiar pe Barajul Râuşor. Se pare că şoferul făcea drifturi pe şoseaua acoperită cu zăpadă şi gheaţă, alături de alţi tovarăşi de-ai săi, iar la un moment dat a simţit miros de fum. A oprit maşina şi a observat că se aprinsese compartimentul motor. Tânărul a încercat, iniţial, să stingă flăcările cu un stingător, dar acesta nu a funcţionat şi a trecut la zăpadă, ajutat fiind de prietenii săi, însă eforturile lor au fost zadarnice. Focul a cuprins rapid întreaga maşină, fiind chemaţi în ajutor pompierii. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, dar şi un echipaj al Poliţiei Rurale Lereşti. În ciuda intervenţiei prompte a militarilor, din bolidul de lux nu a mai rămas decât un morman de fiare, acesta arzând ca o torţă. Din fericire, nu au fost victime, însă pagubele sunt însemnate, maşina fiind distrusă în proporţie de peste 80%. Din primele verificări, se pare că incendiul a avut la bază o defecţiune la un cablu electric care a provocat un scurt circuit. Poliţia a deschis în acest caz un dosar de cercetare penală, urmând să stabilească cu certitudine circumstanţele producerii acestui incident. 

The most visited gambling websites in The UK