Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Acțiuni ale Poliției, în Muscel!

Amendaţi pentru nereguli în domeniul pazei

Agenţii din cadrul Poliţiei Câmpulung, împreună cu poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni, au desfăşurat o acţiune pentru verificarea modului de respectare a prevederilor privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor, în Câmpulung, precum şi în comunele arondate secţiei. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 500 de lei. Legea 333/2003 prevede că, pentru personalul specializat care desfăşoară activităţi de pază, poate fi retras atestatul de pază dacă, în termen de şase luni, persoana săvârşeşte două fapte contravenţionale reglementate de legislaţia incidentă în domeniul pazei bunurilor şi obiectivelor.

 

Prinşi cu căruţele şi maşinile pline cu lemne furate

Şase bărbaţi, cu vârste între 20 de ani şi 43 de ani, dar şi un minor în vârstă de 15 ani, au fost prinşi de oamenii legii de la Secţia de Poliţie Rurală din Valea Mare Pravăţ, care făceau controale pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale a lemnelor. Cele şapte persoane transportau cu maşini şi căruţe peste patru metri cubi de material lemnos pentru care nu aveau documente legale de provenienţă. În urma abaterilor constatate, au fost date opt sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.500 lei. De asemenea, întreaga cantitate de lemne a fost confiscată şi predată ocolului silvic competent.

 

La volan, fără permis

 

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Hârtieşti l-au prins pe Marian G., în vârstă de 30 de ani, din comuna Davideşti, care conducea o maşină pe DN 73D, fără a avea permis de conducere. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal şi acum urmează să suporte consecinţele faptei sale. Vă reamintim că pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere sancţiunea este închisoarea de la unu la cinci ani. 

Evenimentul Muscelean