Menu
TRAFIC

Încă şapte stăpâni de sclavi, condamnaţi

  • Written by Mircea SIMIONESCU
  • Hits: 1979

b_400_250_16777215_10_images_2255_Clipboard15.jpgÎncă şapte stăpâni de sclavi de la Berevoeşti au fost condamnaţi. Pedepsele au fost pronunţate de Tribunalul Argeş, la termenul de joi, 25 ianuarie 2018. Împreună, inculpaţii din acest dosar au de ispăşit 62 de ani şi 8 luni de închisoare cu executare în regim de detenţie, condamnările fiind cuprinse între 4 ani şi 8 luni şi 13 ani. Acest lot de romi judecaţi pentru trafic de persoane este al doilea care se finalizează cu condamnări, în acest caz, pedepsele fiind mult mai mari decât în primul dosar. În scandalul de la Gămăceşti, oamenii sărmani puşi la muncă în comunitatea de romi au uimit o ţară întreagă cu declaraţiile cutremurătoare despre cum au trăit în gospodăriile „stăpânilor”. 

Condamnări la închisoare cu executare între 4 ani şi 8 luni şi 13 ani

Aşa cum v-am spus, cei şapte romi de la Gămăceşti au de executat împreună 62 de ani şi 8 luni de închisoare cu privare de libertate. Iată ce sentinţe au primit fiecare în parte.

-Petre Grancea, zis „Tomogeac”, de 55 de ani, a primit cinci pedepse: 2 ani de închisoare, pentru constituirea unui grup infracţional organizat; şi de patru ori câte 5 ani, pentru trafic de persoane, persoane vătămate fiind Ion Cristinel Bratu, Daniel Arsene, Ioan Bădescu şi o persoană cu identitate necunoscută, „Nuţu” (ulterior decedată). În final, după ce i-au fost contopite pedepsele, bărbatul are de executat 10 ani şi 8 luni de închisoare în regim de detenţie, totodată, fiindu-i interzise drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a părăsi teritoriul României; de a se apropia de victimele Ion Cristinel Bratu, Daniel Arsene şi Ioan Bădescu sau de membrii familiilor acestora, pe o durată de cinci ani (ca pedeapsă complementară). Instanţa a dispus deducerea din pedeapsa principală a duratei reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, din data de 13 iunie 2016, la zi, în prezent menţinându-se măsura arestului la domiciliu.

-Maria Grancea, de 54 de ani, a fost condamnată la 2 ani de închisoare, pentru constituirea unui grup infracţional organizat; şi la trei pedepse de câte patru ani fiecare, pentru trafic de persoane, persoanele exploatate de ea fiind Daniel Arsene, Ioan Bădescu şi „Nuţu”. Toate la un loc i-au adus femeii 7 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în regim de detenţie. Şi ea are, timp de cinci ani, suspendate drepturile de a fi aleasă în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a părăsi teritoriul României; de a se apropia de victimele Daniel Arsene şi Ioan Bădescu sau de membrii familiilor acestora. Prin sentinţă, i-a fost dedusă din pedeapsa principală durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, din 13 iunie 2016, la zi, menţinându-se măsura arestului la domiciliu. 

-Laurenţiu Grancea, de 35 de ani, va avea de ispăşit 13 ani de închisoare cu executare. Pedeapsa a rezultat din cumularea a cinci condamnări: 3 ani, pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional, şi patru de câte 6 ani, pentru trafic de persoane, victimele lui fiind Marcel Stan, Daniel Arsene, Ioan Bădescu şi „Nuţu”. Şi acest rom va avea interzise mai multe drepturi pe durata a 5 ani, inclusiv să nu părăsească teritoriul României sau să se apropie de victimele Marcel Stan, Daniel Arsene şi Ioan Bădescu sau de membrii familiilor acestora, iar din condamnare îi vor fi scăzute perioadele cât a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu, din 13 iunie 2016, la zi.

-Alin Grancea, zis „Putinică”, de 31 de ani, conform deciziei Tribunalului Argeş, va sta în puşcărie 7 ani şi 4 luni, fiind condamnat la 2 ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional şi la alte două pedepse a câte 5 ani, pentru că i-a exploatat pe Ioan Bădescu şi pe „Nuţu”. Ca şi precedenţii, timp de 5 ani, are suspendate mai multe drepturi, ca pedeapsă complementară, inclusiv să nu se apropie de Ioan Bădescu şi de familia acestuia. Din condamnarea principală, lui Alin Grancea i se vor da la o parte perioadele cât a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu, din 13 iunie 2016, la zi.

-Ceraselea Onică, de 26 de ani, va avea de ispăşit pedeapsa cea mai mică, de 4 ani şi 8 luni de închisoare, rezultată din cea de 2 ani, pentru constituirea unui grup infracţional, şi alta de 4 ani, pentru trafic de persoane, bărbatul folosit de ea la treburi fiind cel care a decedat în timp ce se afla în curtea ei, la Berevoeşti, a cărui identitate nu este cunoscută, fiind cunoscut sub apelativul „Nuţu”. Şi acestei tinere i-au fost suspendate, pe termen de 5 ani, mai multe drepturi. Din pedeapsa principală, femeii îi vor fi scăzute perioadele cât a fost arestată preventiv şi în arest la domiciliu, din 13 iunie 2016, la zi.

-Ilie Valentin Furdui, zis „Muşeteşti”, de 29 de ani, are de ispăşit 13 ani de închisoare în regim de detenţie. Bărbatul a fost judecat pentru cinci infracţiuni. Pentru constituirea unui grup infracţional organizat, a primit 3 ani de închisoare, iar pentru patru infracţiuni de trafic de persoane, câte 6 ani pentru fiecare, stabilindu-se că Ilie Valentin Furdui i-a exploatat pe Ion Cristinel Bratu, Daniel Arsene, Ioan Bădescu şi pe „Nuţu”. Bărbatului din Gămăceşti i-au fost interzise drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a părăsi teritoriul României; de a se apropia de victimele Ion Cristinel Bratu, Daniel Arsene şi Ioan Bădescu sau de membrii familiilor acestora, pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară. Şi lui, ca şi celorlalţi, i se va scădea din condamnare durata de timp cât a fost în arest preventiv şi în arest la domiciliu, din 13 iunie 2016, la zi.

-Vasilica Grancea, de 28 de ani, trebuie să stea în puşcărie 7 ani şi 4 luni. Femeia a fost condamnată la 2 ani de detenţie, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, şi la trei pedepse, a câte 4 ani, pentru trafic de persoane, părţi vătămate fiind Daniel Arsene, Ion Cristinel Bratu şi „Nuţu”. Ca pedeapsă complementară, tinerei i-au fost ridicate mai multe drepturi, inclusiv să se apropie de bărbaţii de care a profitat, Daniel Arsene şi Ion Cristinel Bratu şi de familiile acestora. Din condamnarea primită, femeii urmează să i se scadă durata arestării preventive şi a celui la domiciliu, din data de 13 iunie 2016, la zi.

Au de plătit daune de 80.000 de euro

Judecătorii Tribunalului Argeş au stabilit ca cele patru victime ale romilor de la Gămăceşti să primească fiecare câte 20.000 de euro. Ion Cristinel Bratu trebuie să primească suma de bani de la Petre Grancea, Laurenţiu Grancea, Ilie Valentin Furdui şi Vasilica Grancea. Daniel Arsene are de primit cei 20.000 de euro de la Petre Grancea, Maria Grancea, Luminiţa Grancea, Ilie Valentin Furdui şi Vasilica Grancea. Petre Grancea, Maria Grancea, Alin Grancea şi Ilie Valentin Furdui au fost obligaţi, în solidar, să-i achite încă 20.000 de euro lui Ioan Bădescu. Marcel Stan va primi despăgubirile de 20.000 de euro doar de la Laurenţiu Grancea. Sentinţa Tribunalului Argeş, din 25 ianuarie 2018, mai specifică faptul că se menţin măsurile asiguratorii, prin care s-a instituit sechestrul asigurator asupra a două sume de bani, ridicate de DIICOT - Serviciul Teritorial Piteşti de la Petre Grancea (1.600 de lei) şi Laurenţiu Grancea (1.330 de lei), ambele consemnate la CEC Bank SA. La final, toţi cei şapte inculpaţi au de plătit şi cheltuielile judiciare avansate de stat, fiecare câte 2.000 de lei. Hotărârea Tribunalului Argeş nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 

The most visited gambling websites in The UK