Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Rucărean, încarcerat

  • Written by Mircea SIMIONESCU
  • Hits: 4296

b_400_250_16777215_10_images_2253_19.jpgTânărul din Rucăr, care, pe 1 decembrie 2015, s-a urcat băut la volan, a accidentat un consătean, care ulterior a murit, şi a părăsit locul accidentului, a fost încarcerat.

Robert Ionuţ Niţului, de 29 de ani, a fost cel care l-a lovit mortal pe Ion Voinea, de 56 de ani, ambii fiind din Rucăr. După ce a părăsit locul accidentului, tânărul a fost prins pe la Dragoslavele şi reţinut 24 de ore, iar după expirarea reţinerii, magistraţii au dispus continuarea cercetărilor cu rucăreanul sub măsura controlului judiciar. Judecarea lui Robert Ionuţ Niţului a debutat în toamna anului 2016, când Judecătoria Câmpulung a admis rechizitoriul Parchetului, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a tânărului, pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. În dosar, parte vătămată a fost bărbatul decedat, Ion Voinea, părţi civile constituindu-se Gabriela Voinea, Ion Gabriel Voinea, Verginia Voinea, Spitalul Municipal Câmpulung, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, iar Carpatica Asig SA, prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania - Filiala Cluj şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, părţi responsabile civilmente.

La prima instanţă, şoferul băut, condamnat la doi ani de închisoare

Pe 23 mai 2017, Judecătoria Câmpulung s-a pronunţat în cauza rucărenilor. Robert Ionuţ Niţului a primit două condamnări, fiecare de câte un an şi patru luni de închisoare, cu executare, pentru cele două infracţiuni, de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. În final, după ce i s-au contopit pedepsele şi i s-a adăugat şi un spor de o treime din totalul lor, a rezultat că tânărul va sta după gratii doi ani. Ca pedeapsă accesorie, tânărului i s-au interzis drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce urmează a se executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

Obligat să achite daune morale rudelor mortului

Parţial, instanţa de la Câmpulung a admis pretenţiile celor cinci, care s-au constituit părţi civile în dosar. Inculpatul Robert Ionuţ Niţului, în solidar cu Carpatica Asig SA, prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania - Filiala Cluj şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost obligat să plătească daune morale şi materiale, în valoare totală de 405.626,33 lei, astfel: Gabrielei Voinea, suma de 210.000 de lei; lui Ion Gabriel Voinea - 200.000 lei; Verginiei Voinea - 200.000 lei; Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti - 5.263,38 lei (cheltuielile cu spitalizarea victimei, la sumă adăugându-se dobânda legală, calculată de la data de 7 decembrie 2015 şi până la data plăţii); Spitalului Municipal Câmpulung - 362,95 lei (cheltuielile cu spitalizarea victimei, sumei adăugându-i-se dobânda legală, calculată de la data de 1 decembrie 2015 şi până la data plăţii efective).

Tânărul din Rucăr a fost pus de instanţă să suporte şi cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 1.500 de lei, părţile civile urmând să recupereze cheltuielile judiciare pe cale separată.

La o zi de la pronunţarea Curţii de Apel, a fost încarcerat

Cum hotărârea Judecătoriei Câmpulung nu a fost definitivă, a fost atacată, la Curtea de Apel Piteşti, de majoritatea părţilor din dosar, în frunte cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung. 

După câteva amânări, instanţa superioară a dat hotărârea definitivă marţi, 23 ianuarie 2018. Au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, de inculpatul Robert Ionuţ Niţului, părţile civile Gabriela Voinea, Ion Gabriel Voinea şi Verginia Voinea, dar şi de partea responsabilă civilmente, Fondul de Garantare a Asiguraţilor. În acest fel, sentinţa dată de Judecătoria Câmpulung a fost desfiinţată în parte, iar după rejudecare s-a constatat că pedeapsa rezultată să fie executată de tânărul din Rucăr este de un an, nouă luni şi zece zile. Prin noua hotărâre a fost înlăturată obligarea părţii responsabile civilmente, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, şi a inculpatului la plata către părţile civile Gabriela Voinea, Ion Gabriel Voinea, Verginia Voinea, Spitalul Municipal Câmpulung şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a daunelor materiale şi morale. În schimb, cealaltă parte responsabilă civilmente, Carpatica Asig SA, prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania - Filiala Cluj SPRL, la plata către Gabriela Voinea, Ion Gabriel Voinea şi Verginia Voinea a sumelor de 720,55 lei şi 209,80 lei, reprezentând cheltuielile judiciare făcute de părţile civile la prima instanţă şi apel, constând în cheltuieli de transport.

Miercuri, 24 ianuarie 2018, poliţiştii câmpulungeni, împreună cu cei de la Secţia de Poliţie Rurală Rucăr, au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei de un an, nouă luni şi zece zile, iar Robert Ionuţ Niţului a fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni. 

The most visited gambling websites in The UK