Menu
TRAFIC

Doliu în lumea interlopă! După o petrecere cu lăutari, „Armani” a murit într-un accident

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 5843

b_400_250_16777215_10_images_2249_Clipboard12.jpgGrav accident în noaptea de 9 spre 10 ianuarie, pe DN 73, în comuna Stâlpeni! Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Câmpulung, şi-a pierdut viaţa după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod. Incidentul a fost semnalat de un alt participant la trafic, în jurul orei 4.00, însă, potrivit reprezentanţilor ISU, impactul mortal s-a produs cu mult înainte ca autoturismul avariat să fie observat. Poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili cu certitudine circumstanţele producerii accidentului.

Găsit în stop cardio-respirator

Potrivit anchetatorilor, bărbatul decedat este Marian Dragoş Stoican, din Câmpulung, cunoscut şi sub apelativul de „Dragoş Armani”. Era una dintre persoanele implicate în dosarul de proxenetism „Vader” şi se afla sub control judiciar. Înainte de accident, aşa după cum reiese şi dintr-un filmuleţ postat pe un site de socializare, tânărul a participat, alături de câţiva prieteni, la o petrecere, într-un local din Piteşti, unde au cântat manelişti celebri, printre care s-au numărat, pare-se, şi Florin Salam. După chef, Marian Dragoş Stoican s-a urcat la volanul autoturismului său, marca Volvo, şi a pornit spre Câmpulung. Din nefericire, la Stâlpeni, el şi-a găsit sfârşitul după ce a pierdut controlul volanului, cel mai probabil, din cauza vitezei (nu e exclusă nici ipoteza potrivit căreia să fi adormit la volan), iar maşina s-a izbit cu putere de un cap de pod, fiind transformată într-un morman de fiare contorsionate. Tânărul a fost găsit în stop cardio-respirator de un echipaj medical, sosit la locul accidentului în jurul orei 4.00, după ce un martor a dat alarma la 112. Paramedicii au încercat resuscitarea victimei, însă eforturile au fost zadarnice, fiind declarat în final decesul. Potrivit reprezentanţilor ISU, cel mai probabil, accidentul s-a produs cu ceva timp înainte de a fi observat şi anunţat, paramedicii SMURD spunând că leziunile au semne de „vechime”. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările care au stat la baza producerii acestei tragedii. 

Mesaje pline de durere de la prieteni, pe pagina sa de Facebook

De la aflarea veştii, foarte mulţi prieteni au lăsat mesaje pline de durere pe pagina personală a tânărului. „Seara trecută, râdeam, dansam şi vorbeam de ziua ta! Acum, postez poza cu tine, să spun Dumnezeu să te ierte! Ce e viaţa asta!”; „Am sperat până în ultima clipă că nu e adevărat. Din păcate, ai plecat aşa repede, nimeni nu s-ar fi aşteptat, ai lăsat un gol în sufletul tuturor… Nu aşa trebuia să se termine! Acum nu mai e nimic de făcut, putem doar să ne luăm rămas bun şi să te păstrăm în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag, sper să ne reîntâlnim cândva! Ridic fruntea spre cer şi mă rog ca să fii bine acolo unde eşti! Condoleanţe îndureratei familii… R.I.P. Dragoş”; „Doamne, acum şapte ore, ţi-am trimis mesaj... Doamne, nu îmi vine să cred, Fratelo... Dumnezeu să te odihnească în pace”; „Dumnezeu să te ierte, suflet bun, caracter dulce. Nu îmi vine sa cred!”; „Dumnezeu să te ierte! A plecat dintre noi un suflet bun mult prea devreme!”, sunt câteva dintre mesajele postate pe Facebook de diverse persoane, care l-au cunoscut pe Marian Dragoş Stoican.

Era cercetat, sub control judiciar, pentru proxenetism, trafic de persoane şi spălare de bani

Anul trecut, pe 19 iunie, 35 de persoane din judeţul Argeş, asupra cărora planau acuzaţii de trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani au fost săltate de mascaţi şi duse la audieri. Ulterior, 30 de suspecţi au fost reţinuţi 24 de ore, pe bază de Ordonanţă, după care instanţa Tribunalului Argeş a dispus ca 29 de inculpaţi, toţi bărbaţi, printre care şi câmpulungeanul Marian Dragoş Stoican, să fie arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în timp ce singura femeie din cele două dosare de proxenetism, Mariana Stoican, tot din Câmpulung, a primit arest la domiciliu. Au ajuns atunci în spatele gratiilor, în afara lui Dragoş „Armani”, Marius Ion Alexandru, zis „Vader” (47 ani), Gheorghe Jan Vlăsceanu, zis „George Tolo” (34 ani), Liviu Marian Vlăsceanu, zis „Liviu Tolo” (33 ani), Florian Adrian Vlăsceanu, zis „Andrei Tolo” (29 ani), Iulian Dârnea (36 ani), Adrian Gigi Ivan (37 ani), Edi Dorian Brăgaru (34 ani), Florian Giani Pârvu (38 ani), Ovidiu Constantin Pandelescu (28 ani), Traian Gelu Ghiţă (30 ani), Roberto Marian Dănilă (30 ani), Constantin Leonardo Şerban (30 ani), Marius Daniel Alexandru, nepotul lui „Vader” (31 ani), Dumitru Alexandru Popescu, zis „Popey” (33 ani), Geovanni Adelin Cazacu (28 ani), Marius Viorel Tămârjean (42 ani), reţinut într-un alt dosar, Marian Tudorache (41 ani), Flavius Octavian Ursu, zis „Bebe”, (28 ani), Fănel Mirică (45 ani), Eduard Daniel Cobzaru, zis „Ciorică” (28 ani), Cosmin Stancu (30 ani), Petruţ Stancu (30 ani), Marian Daniel Cobzaru, zis „Kempes” (30 ani), Marcel Florin Ţâru (29 ani), Silviu Andrei Lazăr (33 ani), Paul Claudiu Voicilă (38 ani), Ionuţ Avornicesei (33 ani), Vali Marius Gheorghe, zis „Vali Ţiganu” (32 ani). Indivizii erau acuzaţi că au exploatat sexual mai multe tinere, pe care le-au obligat să se prostitueze în cluburi de fiţe din Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza). Prostituatele de lux au câştigat sume foarte mari de bani, spun anchetatorii, aproximativ 5 milioane de euro, bani care au ajuns la traficanţi. Printr-o decizie din luna septembrie 2017, magistraţi ai Tribunalului Argeş au admis cererile formulate de cei 29 de suspecţi arestaţi în luna iunie de înlocuire a arestului preventiv cu o altă măsură şi au dispus plasarea acestora în arest la domiciliu sau sub control judiciar, aşa cum s-a întâmplat şi cu Marian Dragoş Stoican. Reamintim că, în urma percheziţiilor din 19 iunie 2017, oamenii legii au ridicat 151.910 euro, 170.483 de lei, 30.100  de franci elveţieni, 720 de dolari americani, 3.800 de coroane suedeze, 24 de laptop-uri, 92 de smartphone-uri, 9 tablete, 500 de grame de aur, în bijuterii, un grinder, un pistol cu aer comprimat şi 4 cartuşe de carabină deţinute ilegal, 34 de ceasuri de lux, în valoare estimată de circa 210.000 de euro. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurator pe două terenuri (estimate la circa 100.000 de euro), 8 autoturisme de lux (estimate la 200.000 de euro) şi 8 imobile (estimate la 1.200.000 de euro). Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK