Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Dezvăluiri şocante despre dosarul Berevoeşti, la emisiunea „În premieră”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1009

b_400_250_16777215_10_images_2248_Clipboard05.jpgÎn cadrul emisiunii „În premieră” cu Carmen Avram, din 10 decembrie 2017, colegii jurnalistei prezintă un interviu şocant, despre sclavia din comuna Berevoeşti, în urmă cu un an şi jumătate. Şocant este cuvântul folosit destul de des în presa din România. În urmă cu un an şi jumătate, termenul a apărut într-un astfel de document. S-a întâmplat după ce a ieşit la iveală filiera Berevoeşti şi, odată cu ea, imaginea apocaliptică, a unui eveniment aparent crezut dispărut şi anume sclavia de Evul Mediu. Adică, zeci de oameni sechestraţi, torturaţi, abuzaţi, inclusiv sexual, şi munciţi până la epuizare, pentru a produce bani pentru şase clanuri de romi, printre victime aflându-se şi copii. Acest fenomen a existat, trecând neobservat timp de un deceniu, fenomen ce depăşeşte în imaginaţie chiar şi scenariile filmelor de groază şi toate au fost consecinţele unei tăceri adânci. Le era frică de tot, le era frică de oameni, nu ştiau ce se întâmplă. Peisajul dezolant pe care şi l-au imaginat reporterii a fost tulburător. Scenele prin care au trecut doi dintre copiii stăpânilor de sclavi au putut fi cu greu descrise. 

Doi copiii din Nămăeşti, victime ale stăpânilor de sclavi

Comuna Berevoeşti, până nu demult, a fost cunoscută pentru organizarea unui groaznic târg de cai din România sau, poate, chiar şi din Europa. Pentru a vinde caii la preţuri cât mai mari, samsarii supuneau animalele la teste de rezistenţă, care presupuneau atrocităţi greu de descris în cuvinte. Însă, în iulie 2016, o ţară întreagă a descoperit că, la Berevoeşti, nu doar animalele erau victimele torturii, ci şi oamenii, peste care câteva clanuri de romi s-au crezut stăpâni. Ionuţ şi Costinel, născuţi în satul Nămăeşti, au fost şi ei acolo printre sclavi, ani la rând, de mici şi până în adolescenţă. „Mereu ne ducea să căpătăm. Mă ţinea iarna numai în ger şi în zăpadă, mă trimitea iarna pe coastă după lemne, era beznă. Îmi dădea cu făcăleţul în cap, îmi dădea cu biciul la picioare când adormeam. Le-am zis că mă doare urechea, dar îmi spuneau că nu, nu te doare”, aşa povesteşte unul dintre copii, condamnat la zilele negre de suferinţă, pe care le-a îndurat, cu urmele torturii încă vizibile pe corp. 

Când au năvălit în Berevoeşti pentru a-i elibera, poliţiştii i-au găsit pe Ionuţ plin de vânătăi, iar pe Costinel cu mâna umflată, pentru că îi fusese legată cu o funie şi agăţată de tavan, ca nu cumva să fugă. În România nu s-a mai auzit aşa ceva, într-un singur sat, patruzeci de stăpâni de sclavi arestaţi şi cincizeci de victime, cel puţin cincizeci, pentru că fenomenul din Berevoeşti s-a întins pe un deceniu, iar unii dintre captivi reuşind în timp să scape. Zeci de români din câteva judeţe ale ţării, care fuseseră fie răpiţi, fie cumpăraţi de la alţi stăpâni de sclavi, fie ademeniţi cu promisiunea unui loc de muncă, s-au trezit prizonieri la nişte clanuri de romi, care i-au legat, ameninţat şi exploatat până la epuizare pentru a produce bani stăpânilor lor. Era o categorie în care erau puşi să cerşească, o altă categorie în care erau folosiţi în activităţile gospodăreşti, iar alte victime erau folosite la munca în pădure. Aşadar, mai mulţi ani, patruzeci de indivizi, structuraţi în şase clanuri, au trăit şi s-au îmbogăţit de pe urma unor oameni care au dispărut, pur şi simplu, din societate şi au trecut prin chinurile iadului, fără ca vreo autoritate să se sesizeze. A fost posibil aşa ceva, pentru că stăpânii de sclavi au ştiut exact care este punctul nevralgic al acestor autorităţi şi au luat prizonieri fix pe cetăţenii care, în această ţară, nu par să conteze. Oameni cu intelect redus, muritori de foame şi copiii care provin din familii dezorganizate, cum au fost Ionuţ şi Costinel, care acum trebuie să suporte consecinţele acestui dezinteres criminal. Aceşti doi copii au fost de la naştere victime perfecte. Era atât de mult ghinion, atât de mult necaz şi atâta lipsă de speranţă în viaţa lor, încât întâmplarea unei nenorociri era una inevitabilă. Problema cea mai mare este, însă, nu cum au ajuns cei doi fraţi să fie exploataţi de romi, ci de ce n-a văzut şi n-a vorbit nimeni în Berevoeşti, cu ce s-a ocupat Asistenţa Socială în acei ani, de n-au observat că au dispărut doi copii?! De ce nu a sesizat nimeni că alocaţiile lui Ionuţ şi Costinel au fost încasate fără acte de familia care nu le era tutore. Din investigaţii rezultă, totuşi, că s-a ştiut, dar nu s-a vorbit, unii, din complicitate, fiind apropiaţii stăpânilor de sclavi, alţii, din nepăsare şi câţiva de frică. În zonă nu se vorbeşte deschis nici astăzi despre cele întâmplate, în pofida mărturiilor adunate de procurori, mulţi localnici încă refuză să admită că fenomenul stăpânilor de sclavi a existat cu adevărat, pe de altă parte instalându-se şi frica. Dosarul procurorilor se subţiază constant, pentru că unii martori nu mai vor să se prezinte la proces, mai mult, dintre romii arestaţi acum un an şi jumătate, câţiva au primit pedepse de trei până la cinci ani şi alţii sunt arestaţi la domiciliu, la Berevoeşti. 

Sclavii, ziua, munceau, iar noaptea erau legaţi cu lanţuri şi dormeau cu şobolanii călare pe ei

Scenele de groază pe care le-au trăit sclavii din Berevoeşti le vin şi azi în minte, dar doar sub formă de coşmar. Un alt bărbat, care a făcut parte din grupul chinuit şi schingiuit, a fost Constantin, care a ajuns la Berevoeşti fiind răpit de pe stradă, în ochii lumii, şi obligat să cerşească, oferindu-i-se cele mai crunte patru luni din viaţă. „Mi-a dat cu ciocanul în piept. M-a ars cu ţigara, iar la ureche mi-a dat cu ranga şi cu biciul. Nu mai aud cu urechea asta. Cu biciul ne bătea pe noi.” Foloseşte pluralul, pentru că împreună cu el, în grajdul romilor, mai erau şi alţi sclavi, care, ziua, plecau la muncă, iar noaptea erau legaţi unii de alţii cu lanţuri şi dormeau cum apucau, cu şobolanii călare pe ei. „Ne punea să ne batem între noi. Dacă nu ne băteam noi, ne luau ei la bătaie. Spre amuzamentul lor, să râdă de noi.” În cele patru luni petrecute fără voia lui la unul dintre clanuri, Constantin a văzut abuzuri şi torturi care l-au îngrozit, dar cel mai impresionat a fost de ce i s-a întâmplat lui Ştefan, un orfan sărac şi el, pe care nu l-a căutat nimeni niciodată şi care a ajuns în mâinile romilor pe vremea când era minor. Umilinţa suportată, spune băiatul, îi dă şi astăzi coşmaruri. „Punea oamenii pe mine, să îşi bată joc de mine, să mă dezbrace, mă punea să cânt forţat, să joc în toate felurile. Îmi dădeau pumni, picioare şi întrebam de ce nu le e milă de mine, că îi vede Dumnezeu şi, când am zis treaba asta, mai tare m-a bătut.”, declară Ştefan. Trei dintre ei susţin că, în perioada de captivitate, au fost inclusiv supuşi la perversiuni, dintre care unele imposibil de reprodus. Cea mai gravă afirmaţie, pe care o face Constantin, e că, în timpul captivităţii, a asistat la o crimă. E un nume care figurează şi în rechizitoriul procurorilor, dar identitatea exactă a acelui bărbat nu a putut fi stabilită încă şi nici modul în care a murit. Sigur e doar faptul că a fost şi el prizonier la romi şi că, într-o zi din noiembrie 2015, cadavrul său a fost găsit la Berevoeşti. Membrii unui clan, aflaţi acum în arest preventiv, declară că a fost doar un accident şi că ei nu erau de faţă, fapt pe care Constantin îl neagă, spunând că sclavii nu erau lăsaţi nesupravegheaţi. Din acel moment, lui Constantin a început să-i fie frică pentru viaţa lui şi a decis să fugă din Berevoeşti cu prima ocazie care s-a ivit, în noiembrie 2015.

Din momentul în care a reuşit să scape din mâinile traficanţilor, persoanele care-l cunoşteau au sesizat organele că a apărut, fiind declarat dispărut, şi aşa a ajuns în faţa organelor pentru a da declaraţii. Aşa s-a declanşat dosarul Berevoeşti, poate cel mai crunt şi cel mai ruşinos din istoria modernă a României. Cazul Constantin a fost preluat imediat de DIICOT Piteşti şi încadrat la trafic de persoane, şi de abia atunci au fost audiaţi oamenii care au fost martori la răpire. În scurt timp, punând informaţiile cap la cap, procurorii au ajuns la concluzia că au dat peste o reţea extinsă de traficanţi, care exploatau zeci de persoane şi le tratau ca pe o marfă, pe care poţi să o cumperi, să o vinzi sau s-o dai cu împrumut. Unii erau captivi şi în momentul începerii cercetărilor, alţii evadaseră cu zile, luni sau chiar ani în urmă. Oare, câţi oameni ar fi fost salvaţi de umilinţă şi bătaie, dacă înaintea procurorilor şi alţii şi-ar fi făcut treaba, dacă n-ar fi ascultat cu o singură ureche ce li se spune sau dacă nu ar fi luat în derâdere ce aud de la victimele care au trecut prin iadul sclaviei, precum a fost cel mai halucinant caz din dosar, pentru care, în altă ţară, ar fi căzut nişte capete. La noi, nimic. 

În timp ce era prizonier, un sclav a fost condamnat în lipsă

Era în toamna lui 2014. Gheorghe nu era boschetar când a fost răpit, era un om oarecare, amărât, ce-i drept, dar oarecare. Stătea într-o gară din Gorj, aşteptând trenul cu care făcea naveta spre locul de muncă. Spre deosebire de Constantin, nu a văzut nimeni când a fost luat, însă rudele lui s-au alertat şi au anunţat Poliţia, care au deschis, firesc, un dosar de dispariţie. Între timp, Gheorghe ajunsese în Berevoeşti şi fusese sechestrat de un alt clan din comună. Situaţia lui era cu atât mai gravă, deoarece avea obligaţia de a se prezenta lunar la Serviciul de Probaţiune din oraşul său. Cu ani în urmă, ca să se răzbune pe vecinul lui, îi furase un cazan de ţuică şi, pentru asta, fusese condamnat la doi ani de condamnare cu suspendare. Aşa că, în timp ce el era sclav la Berevoeşti, dosarul lui se îngroşa, deoarece, neprezentându-se la Serviciul de Probaţiune, automat, pedeapsa s-a transformat în închisoare cu executare.  A fost un judecător care a stabilit acest lucru în absenţa lui, doar că astfel de decizii trebuie luate conform legii, abia după ce se respectă o condiţie, şi anume cea de rea credinţă, adică neprezentarea în faţa Serviciului de Probaţiune din motive care nu sunt obiective. Sigur că judecătorul nu avea de unde să ştie că Gheorghe era captiv la clanul de romi, dar ar fi trebuit să ştie că a fost dat dispărut, deci nu era vorba aici de rea credinţă. Şi, totuşi, pe numele lui s-a emis un mandat de executare a pedepsei şi unul de urmărire naţională. Gheorghe habar nu avea. Mintea îi era acaparată de a găsi o soluţie pentru a fugi. „Eu nu aveam unde să fug, stai în mijlocul satului, în ţigănie, fugi pe o parte, te prind unii, fugi pe partea asta, te prind ceilalţi. Când aduce câte un om străin, câte o slugă la ei în curte, ei îl ia din capul satului până în celălalt capăt şi îl arată şi la unul, şi la altul, la toţi, ca să vadă al cui e.”, declară Gheorghe, unul dintre sclavi. A reuşit în iunie 2015, după aproape opt luni, a speculat un moment de neatenţie al călăilor săi şi a luat-o la fugă. „Am mers o noapte întreagă. Şapte kilometri am mers pe apă, până am ajuns în oraş, la barieră. Mergeam prin apă, vedeam maşini, mă puneam pe burtă”. Era nespălat, neras, murdar şi fără niciun ban în buzunar şi asta l-a transformat într-un personaj necredibil pentru primul echipaj de Poliţie care i-a ieşit în cale, spune Gheorghe. Deşi le-a povestit de unde vine, acesta nu a fost crezut. Aşa că a plecat mai departe, deşi avea cale lungă de parcurs, pentru că se afla în Vâlcea şi mai avea mult de mers până acasă, la Gorj. După o vreme, l-a oprit alt echipaj, tot vâlcean. „Le-am povestit tot ce am povestit şi la primul echipaj, şi zice: nu ai martori nu ai nimic, pe noi nu ne interesează că ai fost tu sechestrat. Ştii că ai mandat de arestare? Nu am dat nicio declaraţie, nimic, mi-au pus cătuşele, m-au dus la Târgul Jiu”. În câteva ore, a ajuns la puşcărie. După ce s-a plâns la două echipaje, şi nu a fost crezut, a schimbat sclavia pe detenţie, că aşa hotărâse un judecător care ori nu ştia că Gheorghe a fost dat dispărut, ori nu s-a împiedicat de acest detaliu. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea a negat, însă, că Gheorghe ar fi povestit ceva despre captivitatea sa, ceea ce pare de crezut. Gheorghe ar fi putut fi audiat, dar nu a fost. Mandatul său de executare ar fi putut fi revocat, dar nu a fost. Mai mult, bărbatul nu a fost nici măcar audiat în dosarul dispariţiei lui. Dacă toată lumea şi-ar fi făcut treaba, dacă Gheorghe ar fi fost audiat în 2015, clanurile de la Berevoeşti ar fi putut fi prinse mai devreme şi nişte oameni nevinovaţi ar fi scăpat, poate, de multe luni de torturi şi abuzuri. 

Hagi şi Ionuţ au stat o lună în captivitate, fiind salvaţi de rude

Tragic este, însă, că Gheorghe nu este un caz izolat. În cursul investigaţiilor făcute s-a ajuns la cunoaşterea a peste 20 de victime ale sclaviei şi mai toate vorbesc despre faptul că Poliţia din zonă a ştiut şi a tăcut. Există cazuri care nu mai lasă nicio urmă de îndoială. E povestea celor doi copii, dispăruţi din gara de la Craiova, în februarie 2015. Hagi, unul dintre copii, avea 13 ani şi fusese lăsat de izbelişte de părinţi, care plecaseră în străinătate. În ziua în care au fost abordaţi de romii de la Berevoeşti, cu Hagi mai era şi vărul lui, Ionuţ. Au fost întrebaţi dacă n-ar vrea să meargă până într-un sat din apropiere, ca să ajute, preţ de câteva ore, la spart lemne. În rechizitoriul DIICOT, apare un dosar întocmit de postul de poliţie Schitu Goleşti, în data de 9 martie 2015, ziua în care cei doi copii au fost salvaţi din ghearele clanului. Dar nu este meritul poliţiştilor, nu ei au găsit copiii. Halucinant, ei au avut doar rol de însoţitori ai rudelor lui Hagi şi Ionuţ, oameni care făcuseră propria investigaţie, aflaseră unde sunt băieţii şi veniseră să îi ia acasă. Adică nişte persoane obişnuite din Olt, tot romi, au avut nevoie doar de câteva elemente furnizate de martorii din gară, pentru a da de urma copiilor. Hagi şi Ionuţ nu au stat în captivitate decât o lună, însă ce li s-a întâmplat în această scurtă perioadă de timp arată cruzimea fără margini de care erau capabili acei romi, inclusiv în cazul unor copii. „Îmi băgară mâna în foc. Băgară o găleată de plastic în foc şi mi-a băgat mâna acolo. Nu mai pot să o întind, că mă ţine pielea. Nu m-a îngrijit nimeni, o băgam în zăpadă să nu mă doară şi făceam cu asta treabă. Făceam o grămadă de treburi, tot ce avea ei de făcut pe noi ne punea. Mă băteau când le spuneam că trebuie să mă duc acasă, că nu mai pot să stau. Eu le-am zis că Hagi e fratele meu, să nu ne despartă, pentru că îmi era frică şi ne-au despărţit. L-au vândut pe un porc, pe mine m-au luat la bătaie şi am fugit. S-au luat după mine. Nu ştiam unde e Poliţia acolo, în satul acela, şi m-au prins.”, declară Ionuţ, unul dintre copiii sclavi ai romilor. Un copil a alergat în căutarea Poliţiei, o imagine care ar trebui să bântuie forţele de ordine din zonă încă nişte decenii de acum încolo. E inexplicabil de ce clanul nu a fost arestat atunci, în martie 2015. 

În 2010, un sclav salvat de echipajul unei ambulanţe

Dar de ce să vorbim de anul 2015, când se pare că există poliţişti care ştiau din 2010! Este vorba despre agenţii din Câmpulung, care au avut în faţă declaraţia uneia dintre victime, cu şase ani înainte ca trupele brigăzii de criminalitate organizată să ia Berevoeştiul cu asalt. Omul în cauză se numeşte Stelian şi fusese sechestrat de unul dintre clanuri. A stat la ei un an aşteptând un moment să evadeze. Într-o zi, i-a venit ideea să se prefacă bolnav de moarte. „M-am băgat într-o mocirlă, m-am tăvălit în noroi şi am zis că nu mai pot.” Unul dintre şoferii clanului a sunat atunci la 112 şi a venit o ambulanţă. „Am intrat în ambulanţă şi asistenta a vrut să îmi pună tub din acela pe faţă şi, când m-am văzut singur, am zis să nu pună nimic că nu am nimic. Sunt sechestrat, sunt al nimănui”. A început să povestească ce s-a întâmplat, de unde a venit, prin ce a trecut şi de ce s-a prefăcut bolnav. Acel echipaj a înţeles ce se întâmplă şi a luat imediat măsuri. Asistenta şi medicii de la Spitalul din Câmpulung au decis să îl interneze pe Stelian la o altă clinică, pentru a nu fi găsit de clan, şi au anunţat imediat Poliţia. „A venit Poliţia, am început să plâng, am dat declaraţii”. Patru zile a stat Stelian în spital, patru zile în care şi-a amintit că şi el e om. „M-a ţinut directorul spitalului, aveam frigider, aveam mâncare, aveam tot ce vream. Am mâncat un copan din acela de n-am mâncat în viaţa mea, îmi aduc aminte că avea mai mult de jumătate de kilogram”. După externare a mers, aşa cum i s-a spus, să mai dea o declaraţie la Poliţia din Câmpulung. Acolo, povesteşte Stelian că s-a întâlnit cu un comisar şef. „Mi-a zis să iau două milioane, să am bani de drum, şi cu ăia m-am ales, hoţie pe faţă”. Banii, i-ar fi spus comisarul, sunt de la fostul lui şef, romul clanului care l-a ţinut sechestrat. După ce s-a refăcut, Stelian s-a întors la firma la care lucra înainte de a fi luat de romi. Colegii lui au avut un şoc, pentru că îl dăduseră dispărut, dar negăsindu-l nimeni, îl crezuseră mort. L-au reprimit la muncă şi, timp de şase ani, Stelian a încercat să uite prin ce a trecut. Până în ziua în care a fost chemat la audieri, la DIICOT, atunci tot acel episod de coşmar a revenit în viaţa lui. Singurii care au mai putut lămuri lucrurile au fost condamnaţii definitiv din dosarul Berevoieşti, ei nemaiavând ce pierde. Sunt cinci la număr, toţi dintr-un singur clan. Doi dintre ei au acceptat să vorbească, dar numai unul dintre ei a recunoscut, în premieră absolută, în faţa unei camere de televiziune că la Berevoeşti se practica sclavia de cel puţin un deceniu şi că da, mai multă lume ştia, mai bine de un deceniu. „Zece ani şi ceva de când e. Aşa am pomenit în viaţa mea de acolo, că se muncea la lume. Avea oameni de îi bătea, îi calomnia, oameni de îi ţinea legaţi. Am văzut că, chiar şi popa, când se ducea cu Boboteaza, îi vedea. Se ducea la muncă la primar. Omenii care aveau sclavi au ridicat o casă, făcută cu slavii ăştia. Ştia primarul, ştiau toţi. Venea primarul, vedea, stătea la grătare cu miliţienii.”, declară unul dintre membrii unui clan. În faţa camerelor nu a recunoscut acuzaţiile de trafic de persoane, pentru care a fost condamnat. În instanţă, însă, a admis: „Da, am greşit”. Tocmai de aceea a şi beneficiat de o reducere considerabilă a pedepsei şi va face doar patru ani de puşcărie. Ceilalţi, însă, n-au recunoscut nimic şi de aceea, în cazul în care vor fi condamnaţi se vor alege, probabil, cu pedepse mai mari. 

Un alt sclav, Ion, la un an după ce a fost eliberat din sclavie, şi-a omorât tatăl

Nu se ştie dacă România va putea să închidă rănile lăsate de Berevoeşti. Dovada este Ion, băiatul care a fost pozat în lanţuri în imaginile DIICOT. La scurt timp după eliberarea din captivitate, părea să aibă probleme psihice grave, la un an după interviul făcut cu acesta, Ion şi-a omorât tatăl. După eliberarea din Berevoeşti, s-a spus că problemele lui Ion s-au agravat mult, devenind violent, bătându-şi adesea tatăl. Familia a tot chemat Poliţia în speranţa că se va găsi o soluţie. La un moment dat, băiatul a fost internat într-un spital de urgenţă şi a fost lăsat acolo doar câteva zile, apoi acest om, devenit pericol public, a fost lăsat să se descurce cum poate cu boala lui. Se pare că vina este întotdeauna la alţii, de obicei la victime. Ion e vinovat că e bolnav. Constantin e vinovat că după Berevoeşti s-a întors la cerşetorie. Ştefan e vinovat că şi acum munceşte cu ziua, trăind de pe o zi pe alta. Lucian e vinovat că nu supravieţuieşte din pensia de 500 lei şi nu îşi găseşte un loc de muncă, deşi ar vrea foarte mult. Gheorghe e vinovat că i-a expirat termenul în care putea să îşi găsească dreptatea pentru cele şaisprezece luni de închisoare pe care n-ar fi trebuit să le facă. Şi tot aşa, toţi sunt vinovaţi, mai puţin statul, care va fi nevinovat şi care, chiar dacă într-o zi se va mai descoperi un Berevoeşti, va ridica senin din umeri şi va spune: „Noi, statul, chiar n-am ştiut nimic”. Rebeca IOANA

The most visited gambling websites in The UK