Menu
TRAFIC

Proprietarul oilor omorâte de urs la Schitu Goleşti, despăgubit cu 1.350 lei

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 756

b_400_250_16777215_10_images_2227_Clipboard06.jpgDupă ce, în noaptea de 8 spre 9 octombrie, un urs a făcut prăpăd în gospodăria lui Florin Ghebaru, din Schitu Goleşti, omorându-i cinci mioare şi mursecându-i alte patru, a fost trimisă la faţa locului o echipă mixtă, formată din reprezentantul Primăriei, reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale pentru Protecţia Mediului, reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, reprezentantul Direcţiei pentru Agricultură Argeş şi reprezentantul Fondului Cinegetic, care au luat măsurile legale ce se impun pentru dovedirea îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin persoanei păgubite şi/sau gestionarului faunei cinegetice de pe cuprinsul fondului de vânătoare. Totodată, procesele verbale întocmite ca urmare a pagubelor produse de urşi urmează să fie înaintate, în vederea aprobării, inspectorului şef al Gărzii Forestiere Ploieşti şi trimise ulterior la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru analiză şi acordarea despăgubirilor.

Preţul mediu a fost de 5 lei/kilogram în viu

Potrivit legii, persoana afectată trebuie să anunţe Primăria în maxim 24 de ore de la descoperirea pagubei, după care primarul are la dispoziţie alte 24 de ore pentru convocarea comisiei de constatare şi evaluare, comisie ce trebuie să se întrunească în cel mult 48 de ore de la anunţare. În urma verificărilor din teren, efectuate de către membrii comisiei, a fost întocmită documentaţia în vederea acordării lui Florin Ghebaru a unei despăgubiri în valoare de 1.350 de lei, în baza unei evaluări făcute în concordanţă cu preţurile practicate de abatoarele din zona Câmpulung. S-a stabilit un preţ mediu de 5 lei/kilogram în viu. S-a ajuns la concluzia că cele 9 oi cântăreau 270 de kilograme, astfel a rezultat suma precizată anterior. 

Pentru a veni în sprijinul localnicilor, autorităţile, în limita competenţelor legale, au în vedere adoptarea următoarele măsuri: întocmirea unui plan de patrulare şi executarea de acţiuni în vederea monitorizării şi îndepărtării exemplarelor, din specia urs, din locurile unde s-au constatat pagube sau din cele predispuse la asemenea pagube - stâni, locuinţe izolate etc.; distribuirea de hrană complementară pentru atragerea şi menţinerea acestor exemplare în zone situate departe de locurile în care s-au semnalat pagube; solicitarea recoltării exemplarelor din specia urs care produc pagube. În ceea ce priveşte problema mistreţilor, reprezentanţii statului român, în speţă Romsilva, vor să organizeze mai multe partide de vânătoare. 

The most visited gambling websites in The UK