Menu
TRAFIC

Doi răniţi, trei maşini avariate, într-un carambol, pe DN 73

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 857

b_400_250_16777215_10_images_2226_Clipboard15.jpgUn şofer neatent a provocat, marţi după-amiază, în jurul orei 17.00, pe DN 73, în localitatea Furnicoşi, o coliziune în lanţ, în urma căreia două persoane au fost rănite uşor şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Trei maşini au fost implicate în acest accident rutier, toate fiind avariate, iar poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung trebuie să stabilească acum cu certitudine cauzele şi împrejurările care au stat la baza acestuia, precum şi gradul de vinovăţie a persoanelor implicate.

Potrivit martorilor, un autoturism Volkswagen Golf, condus de Constantin Vâlceanu, de 45 de ani, din Mărăcineni, care circula dinspre Câmpulung spre Piteşti, a încercat, la un moment dat, să vireze la stânga, pe un drum lateral. Din nefericire, conducătorul auto nu s-a asigurat şi a fost lovit în plin de un autoturism BMW, care intrase regulamentar în depăşirea sa. În urma impactului, Golful a fost proiectat într-un alt autovehicul, un Opel, care era parcat regulamentar în afara părţii carosabile. Toate cele trei maşini implicate în acest carambol au fost serios avariate, iar Constantin Vâlceanu şi o pasageră din maşina pe care o conducea au fost răniţi uşor, fiind transportaţi cu o ambulanţă la spitalul din Câmpulung. Au primit îngrijirile medicale de rigoare la Compartimentul de Primiri Urgenţe, iar acum sunt în afara oricărui pericol. Poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au întocmit în acest caz dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii accidentului. 

The most visited gambling websites in The UK