Menu
TRAFIC

După o ceartă cu mama sa, a ameninţat că sare de pe bloc

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 303

 

Un bărbat de 34 de ani, din Câmpulung, a ajuns, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Municipal Câmpulung, pentru a fi evaluat din punct de vedere psihiatric, după ce s-a urcat pe acoperişul unui bloc din cartierul Rotunda şi a ameninţat că se aruncă în gol. Tânărul s-a dat în spectacol mai bine de o oră, însă, până la urmă, a fost oprit la timp de poliţişti.

Momentele dramatice s-au petrecut pe strada General Simonescu, în blocul 8, scara D. Potrivit martorilor, Daniel H. ar fi avut un schimb de replici mai dure cu mama sa, aceasta nefiind de acord, pare-se, cu relaţia de concubinaj a fiului ei, şi, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a decis să-şi curme viaţa. Nu ştim cât de hotărât a fost tânărul în a-şi duce la capăt gestul sinucigaş, cert fiind faptul că, în plină noapte, a făcut un circ de pomină după ce s-a urcat pe acoperişul blocului, prin pod, şi a strigat în gura mare că el nu mai are pentru ce să trăiască şi se aruncă în gol. La faţa locului au sosit un echipaj de Poliţie şi un altul SMURD, iar, după mai bine de o oră de negocieri, bărbatul a fost convins să coboare. Daniel a fost urcat în ambulanţă şi transportat la spital, unde, după ce a primit tratamentul cuvenit pentru hipotermie, a fost internat la Secţia Psihiatrie. Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK