Menu
TRAFIC

Câmpulungeanca din cazul proxeneţilor de lux a primit control judiciar

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 544

În urma percheziţiilor din 19 iunie 2017, 29 de suspecţi au fost reţinuţi preventiv, asupra lor planând acuzaţii de trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani. Indivizii sunt acuzaţi că au exploatat sexual mai multe tinere, pe care le-au obligat să se prostitueze în cluburi de fiţe din Elveţia, Germania, Belgia, Marea Britanie, Cehia şi Spania. Prostituatele de lux ar fi câştigat, spun anchetatorii, aproximativ 5 milioane de euro, bani care au ajuns la traficanţi. Printre cei suspecţi se află şi o câmpulungeancă, Mariana Stoican, de 45 de ani, care, până pe 12 septembrie, a fost cercetată în stare de arest la domiciliu, iar de atunci i s-a înlocuit cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile. În acest răstimp, femeia are de respectat mai multe obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de Cameră Preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemată; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului întocmit sau ori de câte ori este chemată; să nu depăşească limita teritorială a României. Pe durata controlului judiciar, Mariana Stoican va fi supravegheată, să respecte obligaţiile stabilite de Tribunalul Argeş de către Poliţia Câmpulung. „E.M.”

The most visited gambling websites in The UK