Menu
TRAFIC

A intervenit Salvamont Câmpulung Turişti izolaţi de furtună pe Leaota

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 400

b_400_250_16777215_10_images_2209_Clipboard04.jpgÎn noaptea de luni, 7 august, spre marţi, 8 august, o echipă a Formaţiei Salvamont Câmpulung a pornit în căutarea unui grup de turişti blocat pe masivul Leaota, iar misiunea de salvare s-a încheiat cu bine. Potrivit Dispeceratului Naţional Salvamont, a fost vorba despre trei turişti germani, care-şi instalaseră corturile undeva sub vârful Leaota, la peste 2.100 metri altitudine. Întrucât, peste zi, vremea fusese frumoasă, ei îşi propuseseră să rămână până a doua zi în corturi, ca să-şi recupereze forţele şi să poată continua deplasarea. Peste noapte, însă, situaţia s-a schimbat radical, ceea ce pe munte nu constituie ceva anormal, şi s-a iscat o furtună extrem de violentă însoţită de fenomene electrice. Speriaţi de stihiile naturii dezlănţuite, turiştii au sunat la 112 pentru a cere informaţii şi ajutor. Dispecerul a anunţat Salvamont Câmpulung, iar în sprijinul turiştilor a plecat o echipă de intervenţie. O bucată de drum a fost parcursă cu Dusterul 4×4 din dotarea formaţiei, după care salvatorii montani au mers pe jos. După aproape trei ore de la primirea apelului, turiştii germani au fost găsiţi şi coborâţi în siguranţă de pe munte. Ei au fost adăpostiţi în sediul formaţiei Salvamont Câmpulung, unde li s-au asigurat hrană, condiţii de cazare şi baie.

The most visited gambling websites in The UK