Menu
TRAFIC

Un şofer băut şi fără permis a intrat cu maşina într-un taxi!

  • Written by Adrian TĂNASE
  • Hits: 1945

b_400_250_16777215_00_images_2167_Clipboard16.jpgTrei autoturisme au fost avariate în urma unui accident rutier, care a avut loc, ieri, în jurul orei 13.45, în intersecţia semaforizată din zona Schei. Incidentul a fost provocat de un şofer băut şi fără permis, însă, din fericire, nu au fost victime.

Potrivit martorilor, şoferul unui autoturism Citroen, care circula dinspre fosta Uzină ARO, pe strada Traian, a încercat să vireze stânga, în intersecţia amintită anterior, pentru a ajunge acasă, lângă Unitatea de Jandarmi, însă nu i-a acordat prioritate unui Volkswagen Golf, care circula regulamentar, dinspre centrul oraşului, pe strada Negru Vodă, acroşându-l. De aici, Citroenul a fost proiectat într-un  taximetru, o Dacia Logan, care aştepta la semafor. În urma accidentului, cele trei maşini au fost avariate, cel mai mult având de suferit autoturismul de fabricaţie românească şi cel condus de bărbatul băut. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, însă, abia după cinci încercări, poliţiştii sosiţi la locul accidentului au reuşit să stabilească alcoolemia, aceasta fiind de 0,71 mg/litru alcool pur în aerul expirat, adică dublu în sânge. Se pare că tânărul care a provocat accidentul ar fi luat maşina tatălui fără ştirea sau încuviinţarea acestuia, dar acest lucru va fi stabilit de anchetatori, care au întocmit în acest caz dosar de cercetare penală. 

The most visited gambling websites in The UK