Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Şcolile din Câmpulung, pregătite să-şi primească elevii

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 553

Şcolile din Câmpulung sunt pregătite corespunzător pentru a-i primi, de astăzi, 2 iunie, până vinerea viitoare, 12 iunie, pe elevii care vor participa la cursurile de pregătire în vederea examenelor pe care le au de susţinut, Evaluarea Naţională şi Bacalaureat. Sălile de clasă au fost dezinfectate şi igienizate, s-au stabilit traseele de intrare şi ieşire a elevilor din şcoli, s-au trasat linii pentru respectarea distanţei sociale. Elevilor li se va lua temperatura la intrare, li se vor asigura măşti de protecţie la intrarea şi ieşirea din şcoală, vor fi supravegheaţi de cadre medicale şi didactice, iar într-o sală de clasă vor fi cel mult 10 copii. În afară de măştile oferite de Inspectoratul Şcolar, numai pentru cei care au elevi care vor participa la orele de pregătire, cei mai mulţi directori de şcoli au făcut achiziţii din timp, în afară de măşti de protecţie, au cumpărat şi viziere, dezinfectanţi, săpun, dozatoare pentru acestea, uscătoare de mâini, covoare pentru dezinfectarea încălţămintei, termometre electronice. Chiar dacă s-au pregătit temeinic pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, sunt unităţi de învăţământ la care părinţii şi elevii au optat, din măsuri de siguranţă, pentru continuarea pregătirii în sistemul on-line. Dar sunt şi şcoli unde toţi elevii şi-au anunţat prezenţa. Iată ce ne-au declarat directorii celor 11 unităţi de învăţământ din Câmpulung, care au clase terminale de gimnaziu sau de liceu ori ambele sisteme.

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2488_19.jpg„Sunt opt copii, care şi-au manifestat intenţia de a veni, din 59, câţi sunt în cele trei clase a VIII-a. Am făcut semne de distanţare în curtea şcolii şi pe culoare, am cumpărat pentru toate intrările dozatoare cu senzori pentru dezinfectanţi, la fel şi la băi. La fiecare lavoar am pus dozatoare de săpun, în fiecare clasă vor fi recipiente cu dezinfectanţi, cu pompiţă. Am cumpărat măşti, dar ne-a dat şi Inspectoratul Şcolar, le-am luat sâmbătă. Am luat mănuşi şi viziere, dar doamna doctor Matei ne-a recomandat să dăm doar măşti, pentru că ele sunt în recomandarea Ministerului Sănătăţii. Dăm câte două măşti pe zi. 

Am pus coşuri cu clapetă la fiecare dintre cele trei intrări. Am făcut un circuit, cum intră elevul, pe intrarea profesorilor, lasă masca cu care a venit de afară, îi dăm noi alta, cu care stă pe timpul pregătirii, iar, la plecare, o schimbă pe acesta cu o alta, cu care pleacă acasă. Îi întâmpină diriginţii, le ia temperatura doamna asistentă Ancuţa Oprei, îi duce în clasă, având doar opt, vor fi în aceeaşi sală. 

În sală îi aşteaptă profesorul, fac două ore pe zi, nu mai mult, o zi, Limba Română, o zi, Matematică. Stă dirigintele pe toată perioada cu ei, după o oră, îi scoate afară, iar, în timpul acesta, femeia de serviciu aeriseşte clasa, îi aduce în clasă şi, după 50 de minute, termină pregătirea. 

Când ies, pleacă pe altă ieşire, a elevilor, unde schimbă masca. Avem trei clase a VIII-a, la „A” este diriginte Laurenţiu Băiaşu, la „B”- Simona Pavel şi la „C”- Cătălina Diniţescu. Noi măşti avem pentru toţi, dacă ar fi vrut să vină, dar, în scris, şi-au anunţat prezenţa doar 8 elevi. Noi, oricum, pregătisem sălile pentru examene. Am intenţionat să facem şi o sală de rezervă, pentru cei cu temperatură la examen, dar dacă nu li se mai permite să intre, li se face sesiune specială, am renunţat. Vor fi profesori pe hol, de la intrare, până în clasă, ca să nu-i lăsăm să se apropie, chiar şi în pauze. Pentru protecţie, le-am sugerat părinţilor să-i aducă şi să-i ia după ore.” 

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2488_29.jpgPetre Parghel, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”

„Din clasa a VIII-a s-au înscris 16 din 32, să vedem câţi vin, iar din clasa a XII-a, 68 din 168. Marea majoritate, care este la Matematică Informatică, fac pregătirea on-line, că sunt pricepuţi. La poartă, asistenta medicală le ia temperatura, după care urmează dezinfecţia, iar elevii se duc chiar în clasele lor. 

Sunt numerotate băncile, minim 10 în clasă, dar noi ne permitem şi 12, pentru că avem sălile foarte mari, dar rămân câte 10, ca să nu fie probleme. Avem dezinfectante de picioare, în clase şi la băi, din nou, dezinfectante, săpun, uscător numai cu senzori, ca să nu atingă nimic. 

Măştile le-am luat, sâmbătă, de la Inspectoratul Şcolar, venite de la Ministerul Sănătăţii. Avem pubele dezinfectate, când vin, lasă masca, le dăm una nouă, când ies, pe altă ieşire, spre strada Petre Ţuţea, o schimbă din nou. La clasa a VIII-a fac Limba Română două, trei zile, după care Matematică, pentru că sunt profesori care predau şi la liceu, şi la gimnaziu. Ei s-au înscris, acum să şi vină, noi îi aşteptăm.”

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2488_59.jpgStelian Anastasie, Liceul Tehnologic Auto

„Aşteptăm două grupe, adică 20 de elevi, acum să vedem câţi ajung. Vor fi câte 10 într-o clasă. Tot astăzi, va avea loc şi examenul pentru competenţe, nivelul IV, dar fără elevi, vine doar comisia de corectare. Ei au depus atestatele on-line, noi le-am printat şi le corectează comisia. Avem 46 de elevi în clasa a XII-a, două clase, şi 110 la clasa a XIII-a, în patru clase. Sunt 18 de la zi şi doi de la seral, care şi-au dat acordul să participe la cursurile de pregătire. Restul, din motive de siguranţă, au ales să continue on line. 

Noi, oricum, am mai cumpărat încă 1.000 de măşti, iar sâmbătă am primit altele, de la Inspectoratul Şcolar, pentru perioada 2-12 iunie. Bănuiesc că vor mai da şi alte măşti pentru copiii care dau examene. Am făcut marcaje, avem tot ce ne trebuie, am cumpărat măşti, săpun dezinfectanţi pentru elevi şi profesori, nu am făcut reabilitări, ce am reparat am făcut doar cu salariaţii noştri.”

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2488_27.jpgSteluţa Popescu, Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”

„Verbal şi-au exprimat intenţia că vin în jur de 90 de elevi din 100. Să vedem ce surprize avem mâine (n.r. azi, 2 iunie). Le-am făcut circuite, distanţare, la baie şi la fiecare clasă au dezinfectant, la cele trei intrări avem aparate de dezinfectant. 

Doamna asistentă le ia temperatura, iar în clasă o să fie câte 10 elevi. Avem tot etajul unu, plus etajul doi, parţial ocupat. Vedem mâine dacă li se pare o oră de ajuns pentru o disciplină, după aceea poate că, de miercuri, în funcţie de profesori, să facă o zi unii, o zi ceilalţi. Deocamdată, mâine, cu pauza de 10 minute, când se aeriseşte şi dezinfectăm din nou băncuţele cu spirt,  profesorii fac schimb de grupă, ca să zic aşa. Avem măşti, am luat şi de la Inspectoratul Şcolar, am fost sâmbătă şi am luat, dar avem şi noi ceva luate înainte, căci nu am ştiut sigur că ne dau, nu ne dau şi apucasem să cumpărăm ceva. Am înţeles că măştile luate acum sunt doar pentru perioada de pregătire. Dacă nu ne dau pentru examene, noi avem, eram şi noi pregătiţi.”

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2488_21.jpgGeorge Radu, Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”

„Din motive de siguranţă, cei mai mulţi părinţi au acceptat formula on-line. Aşteptăm un elev de clasa a XII-a şi doi de la clasa a VIII-a. Avem la gimnaziu, în două clase, 65 de elevi, iar la liceu, în patru clase, 116 copii. Am avut întâlniri on-line cu toţi părinţii, de la toate clasele. Noi suntem la şcoală şi suntem pregătiţi cu toate cele necesare, suntem organizaţi, inclusiv pentru examene.”

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2488_28.jpgAdriana Nedelcu, Colegiul Tehnic Câmpulung

„Noi avem, de astăzi, examen de competenţă pentru obţinerea atestatului, dar susţin proiectul on-line. Încep şi examenele, la noi, dar vin doar evaluatorii, care vor verifica proiectele copiilor. La cursurile de pregătire şi-au anunţat prezenţa 69 de elevi din 80. Le-am făcut traseu, avem patru intrări în şcoală, intră câte 10 pe fiecare intrare, 40 o dată, şi alţi 40, după o jumătate de oră. Am semnalizat pe unde intră, pe fiecare intrare, pe acolo intră, pe acolo ies, însoţiţi de câte un profesor, primesc măşti la intrare, se spală, se dezinfectează pe mâini, după care intră câte 10 în fiecare clasă.”

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2488_22.jpgMarilena Costescu, Şcoala Gimnazială „Theodor Aman”

“Noi avem 18 pe care îi aşteptăm, adică toţi elevii de clasa a VIII-a ai şcolii, am avut la bază cererile părinţilor. Noi îi aşteptăm, avem tot ce ne trebuie, este mai uşor având mai puţini. Vor fi împărţiţi în două clase, câte nouă în fiecare.” 

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2488_23.jpgNicolae Zaharia, Liceul Teoretic „Dan Barbilian”

„Astăzi, aşteptăm la pregătire undeva în jur de 20 de elevi, din 120, câţi sunt în clasa a XII-a. Le-am făcut circuite, sălile de curs sunt la parter, primele săli, la intrare. Am luat şi  măştile de la Inspectoratul Şcolar, avem tot ce ne trebuie.”

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2488_26.jpgCiprian Neculăescu, Şcoala Gimnazială „C.D. Aricescu”

„La noi nu şi-a exprimat nimeni dorinţa să vină la şcoală, toţi vor on-line. În casa a VIII-a, avem 26 de elevi promovaţi. Noi, ca unitate, eram pregătiţi. Măşti nu ni s-au dat de la Inspectorat, pentru că s-a făcut o selecţie, adică au ajuns doar la unităţile şcolare care, în perioada aceasta, au copii care vin la şcoală, iar pentru Evaluarea Naţională, vom primi măşti ulterior.”

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2488_24.jpgCecilia Bordea, Şcoala Gimnazială „Sfântul Iacob”

„La noi, toţi părinţii au optat pentru continuarea pregătirii on-line. Noi eram pregătiţi să-i primim pe toţi cei 43 de elevi din clasa a VIII-a, organizaţi în două clase, avem măşti, dezinfectanţi.”

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2488_25.jpgDaniela Păcioianu, Liceul cu Program Sportiv

„Aşteptăm 61 de elevi de gimnaziu şi liceu, din totalul de 98. Acum, să vedem mâine (n.r. azi, 2 iunie) ce surprize avem. Noi suntem pregătiţi cu absolut tot ce trebuie, măşti, dezinfectant, absolut tot ce trebuie.”

Isabela FILIP, Ama IVAN

 

The most visited gambling websites in The UK