Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Pledoarie pentru educaţie, la festivitatea de inaugurare a Laboratorului de Informatică al Colegiului “Carol I”  

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 882

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Octombrie_2428_Clipboard21.jpgDirectorul general Holcim, Horia Adrian: „Prin educaţie putem să creştem o ţară de oameni frumoşi şi responsabili” 

Elevilor Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” li s-a predat, în această săptămână, lecţia de implicare socială de către un partener din mediul privat, care n-a ezitat când i s-a solicitat ajutorul pentru îmbunătăţirea infrastructurii şcolare. Conducerea locală şi centrală a Holcim România s-a aflat în prim planul unei festivităţi organizate miercuri, 16 octombrie 2019, de directorul George Radu, în cadrul căreia a fost inaugurată cea mai recentă investiţie a companiei într-o şcoală din Câmpulung şi Muscel: Laboratorul de Informatică al colegiului, dotat de Holcim cu 35 de calculatoare, mobilier şi un proiector. Horia Adrian, directorul general Holcim România, Cornel Banu, directorul Holcim Câmpulung, Alina Cristea, manager dezvoltare durabilă Holcim România, Anca Buta, coordonatoarea Departamentului Comunicare al Holcim Câmpulung, Dan Florea, cu care directorul George Radu a colaborat direct la implementarea proiectului de care se bucură aproximativ 900 de elevi, au fost invitaţii managerilor unităţii, ai copiilor şi ai profesorilor, alăturaţi miilor de beneficiari ai investiţiilor fabricii în municipiu şi zonă, în valoare de aproape 100.000 euro.     

Directorul George Radu: „Vorbim despre o investiţie realizată de echipa Holcim România în şcoala noastră: un cabinet de Informatică ultramodern, dotat cu componente informatice de ultimă generaţie” 

Primirea distinşilor oaspeţi a avut loc la câteva zile distanţă de o reunire similară, în careul şcolii, a elevilor şi profesorilor, pentru a sărbători performanţa olimpicei internaţionale Ioana Ţuţu. Am regăsit-o, de data aceasta, în postura de gazdă pe eleva care a adus Câmpulungului un rezultat de excepţie al educaţiei practicate la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”. Ioana Ţuţu, alături de câteva colege, a înmânat invitaţilor directorului George Radu albumul-monografie al şcolii emblemă a învăţământului pedagogic din România, „o istorie de 150 de ani, cuprinsă între două coperte”. O şcoală care, prin vechime, prin arhitectură, dar, mai ales, prin calitatea dascălilor şi a generaţiilor formate aici, poate concura, cu fruntea sus, cu prestigioase instituţii europene de profil. Evenimentul consumat miercuri, 16 octombrie 2019, a pus accent tot pe educaţie, susţinută prin investiţiile întreprinse de compania Holcim România în şcoli câmpulungene şi muscelene. O parte dintre directorii unităţilor beneficiare de dotări menite să stimuleze actul de învăţământ s-au numărat printre musafirii directorului George Radu: Simona Voiculescu, directorul adjunct al Şcolii Gimnaziale „Oprea Iorgulescu”, Nicolae Zaharia, directorul Liceului Teoretic „Dan Barbilian”, Mirela Cîrstina, directorul Şcolii Gimnaziale „Petre Ţuţea” Boteni.  

Această relatare insistă asupra mesajelor de gratitudine ale liderilor de instituţii ajutate să-şi îmbunătăţească logistica şcolară, pentru a servi ca exemplu de viitoare colaborări iniţiate de sectorul privat, concretizate în investiţii întotdeauna generatoare de câştig: investiţia în educaţie.      

„(…) Discutăm de fiecare dată despre rolul pe care îl are educaţia în dezvoltarea voastră personală. Şi nu numai educaţia, ci şi celelalte proiecte care sprijină dezvoltarea  personală. Investiţia în educaţie este o investiţie de preţ. O investiţie la care participă foarte multe instituţii şi la care contribuie foarte mulţi factori. Eu, la fel ca voi, aveam curiozitatea de a-i cunoaşte pe cei care acordă educaţiei un rol foarte important. Vă mulţumim foarte mult pentru proiectele educaţionale, pentru provocările lansate elevilor noştri. Astăzi, vorbim despre o investiţie realizată de echipa Holcim România în şcoala noastră: un cabinet de Informatică ultramodern, dotat cu componente informatice de ultimă generaţie.”, a anunţat directorul George Radu realizarea vizitată de finanţatorii ei, cărora acesta a ţinut să le mulţumească public, în faţa copiilor şi a colegilor profesori.

În 2019, Holcim şi „Carol I” au mai avut o colaborare, iniţiată de directorul Cornel Banu, care, în această primăvară, a lansat invitaţia şcolii de a-şi trimite reprezentanţi pe platforma de la Valea Mare Pravăţ. „Am fost încântat de modul în care se gestionează o colaborare cu diverşi parteneri. Nu numai din domeniul educaţiei. O transparenţă totală, o altfel de abordare a problemelor din educaţie şi din alte sectoare de activitate. Atunci, şcoala noastră a devenit partener şi a început să facă parte din echipa Holcim România.”, a menţionat directorul Radu.

Directorul Nicolae Zaharia: „M-am dus acolo fără să cunosc pe cineva, fără intermediari, şi am realizat un laborator extraordinar de Informatică” 

Mulţumirile directorului Colegiului „Carol I” au fost dublate de cele ale colegilor prezenţi la festivitate, în ale căror şcoli manageriate de aceştia Holcim a desfăşurat programe investiţionale. „Atunci când am început colaborarea în acest proiect, nu cunoşteam pe nimeni la Holcim Câmpulung. Vreau să-i felicit pe domnii directori Horia Adrian şi Cornel Banu, pentru că au reuşit să formeze la Câmpulung o echipă extraordinară. M-am dus acolo fără să cunosc pe cineva, fără intermediari, şi am realizat un laborator extraordinar de Informatică. Cred că Holcim România, Holcim Câmpulung pot să împărtăşească din aceste experienţe şi să elaboreze un ghid de bune practici. Faptul că realizezi asemenea proiecte fără intermediari mi s-a părut un lucru extraordinar.”, a transmis directorul Nicolae Zaharia, a cărui recunoştinţă a îmbrăcat, suplimentar, forma unor diplome de excelenţă înmânate celor care au sprijinit completarea laboratoarelor Liceului „Dan Barbilian” cu unul dotat impecabil, destinat studiului Informaticii de către 450 de elevi. 

Legătura directorului Banu cu „Dan Barbilian” este şi una de suflet, numărându-se printre absolvenţii acestui liceu, în anul 1983. De generozitatea Holcim au beneficiat şi celelalte două şcoli reprezentate la ceremonia de miercuri: Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”, unde au fost puse la punct Laboratorul de Informatică (în 2018) şi Laboratorul de Ştiinţe (în 2019), şi Şcoala Gimnazială „Petre Ţuţea” Boteni, care, cu sprijinul companiei, şi-a înnoit mobilierul, cel vechi fiind înlocuit cu unul ergonomic, şi, înaintea acestuia, Laboratorul de Informatică (în 2017). Adăugăm acestor realizări notabile amenajarea unei staţii radio pentru cei 600 de elevi ai Şcolii „Nanu Muscel”. În anii trecuţi, investiţii similare au fost realizate la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, Şcoala „Nanu Muscel”, Şcoala Bădeni şi Şcoala Valea Mare Pravăţ.    

Directorul general Horia Adrian: „Când un om a încetat să mai înveţe, a încetat să mai existe, din punct de vedere profesional, poate chiar şi personal”

În urmă cu trei ani, când a preluat conducerea Holcim Câmpulung, Cornel Banu şi-a propus să vadă şi să afle ce nevoi materiale au şcolile generale şi liceele din oraş şi nu numai. „Am pornit cu Liceul Industrial şi, astăzi, ne aflăm aici. În fiecare şcoală şi liceu din Câmpulung, Holcim Câmpulung şi-a adus contribuţia la dezvoltarea copiilor noştri, a copiilor angajaţilor şi colaboratorilor noştri. Îmi doresc să folosiţi acest cabinet, îmi doresc ca digitalizarea chiar să fie posibilă în România în următorii ani. Cel puţin, ştiu sigur că fiecare elev din Câmpulung a pus mâna pe un calculator, a avut posibilitatea să navigheze pe internet şi, mai departe, să se dezvolte, poate, chiar în acest domeniu. Mă bucur foarte mult că avem şi un Laborator de Ştiinţe. Am avut posibilitatea să văd o lucrare a unui copil care a intrat într-un laborator de Ştiinţe. Elev în clasa a VI-a, era capabil să explice distilarea, cristalizarea, filtrarea, cu cuvintele lui, datorită faptului că a văzut cum se întâmplă aceste fenomene.”, a afirmat acesta. 

Aflat pentru prima dată la „Carol I”, directorul general Horia Adrian a punctat în mesajul său dragostea pentru profesia de dascăl şi importanţa educaţiei pentru viitorul României. „Pentru mine, este un moment deosebit să fiu aici, mai ales prin prisma faptului că mama mea este învăţătoare. Am fost de foarte multe ori la acest fel de evenimente, am fost în tabără cu copii, am participat la ore cu copii, am avut trei bunici învăţători, deci, sunt foarte ataşat de profesia asta pe plan familial.”, a mărturisit directorul general al companiei, după care a intrat într-un mic dialog cu publicul de la „Carol I”, interesat să afle de la copii ce le-a plăcut cel mai mult la meciul România - Norvegia. Lui, personal, i-a plăcut prezenţa celor mici într-un număr de 30.000, din toată ţara, care au urmărit partida de fotbal. „Ştiţi de ce adulţilor nu li s-a permis să meargă la meci? Pentru că au fost lipsiţi de educaţie la meciul anterior. În România avem o problemă cu educaţia. Ne place să ne mândrim că suntem români şi ne aşteptăm ca lumea să ne respecte pentru contribuţiile noastre. Contribuţii am avut, slavă Domnului! Suntem un popor cunoscut în multe domenii, de la cel ştiinţific, la cel literar şi sportiv. Toată lumea ştie de un Gogu Constantinescu, de un Henri Coandă, de un Traian Vuia, de un Anghel Saligny sau Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Mihai Eminescu. Ca să nu mai zic de Hagi, Nadia, Năstase sau, mai nou, Simona Halep. Este foarte important să ne amintim că acest respect, pe care noi îl dorim, trebuie câştigat. Acest respect nu se impune. Respectul trebuie câştigat printr-o educaţie aleasă. Noi, la Holcim România, considerăm că educaţia este prioritatea nr.1 a României. Prin educaţie putem să creştem o ţară de oameni frumoşi şi responsabili, care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a României în viitor, în aşa fel încât acest respect să fie apreciat pentru ceea ce facem în România. Îmi aduc aminte cu plăcere de profesorii mei, de sfaturile cărora am căutat să ţin cont în viaţa mea personală şi profesională. Pe lângă faptul că obţinem foarte multe cunoştinţe, şcoala ne învaţă, în primul rând, că trebuie să învăţăm. Există o vorbă românească înţeleaptă, care spune că „omul, cât trăieşte, învaţă”.  Dacă vrem să avem succes, în fiecare dimineaţă, trebuie să recunoaştem cu modestie că trebuie să învăţăm ceva nou din orice situaţie, din orice întâlnire, cu orice persoană. Când un om a încetat să mai înveţe, acel om a încetat să mai existe, din punct de vedere profesional, poate chiar şi personal.”, le-a transmis acesta adolescenţilor, cărora le-a urat să le fie de folos, în pregătire şi dezvoltare, noul laborator de Informatică, unde copiii au oferit musafirilor o lecţie demonstrativă. Magda BĂNCESCU

The most visited gambling websites in The UK